Jocul Link Twin, creat de români, e lansat global pe cele mai mari platforme

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Jocul Link Twin a fost prezentat în 2016 şi introdus pe piaţă printr-un parteneriat cu Samsung. Acum, e distribuit global, pe iOS şi Android, la preţul de doi dolari.

Jocul Link Twin a fost lansat prin incubatorul Carbon dedicat industriei de gaming. Este disponibil în App Store şi Play Store, versiune premium de doi dolari, şi pe iOS a avut parte de un parcurs foarte bun, fiind ales pentru topul secţiunii Games.

Dacă îl vei încerca, ai de trecut prin cinci capitole şi 100 de niveluri, cu o grafică îmbunătăţită, iar gemenii pe care te bazezi sunt Lily şi Tom. Ar trebui să mai ştii şi că Link Twin a obţinut, luna trecută, locul II la competiţia Pocket Gamer, concurs dedicat proiectelor indie.

Conform creatorilor, Link Twin este o poveste introspectivă, o meditaţie asupra pierderii, prezentată printr-un joc tip puzzle care pune mintea la contribuţie în moduri neaşteptate, cu artă vizuală uimitoare şi o coloană sonoră obsesivă. Numele, desigur, se reflectă în legătura celor două personaje pe care trebuie să le treci prin toate provocările. Este un produs al studioului Lorraine şi publicat de Carbon.

Tehnologie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite