Electronic Arts: Jocurile vor fi pe viitor exclusiv online

Electronic Arts: Jocurile vor fi pe viitor exclusiv online

Electronic Arts, compania cu venituri de peste 1 miliard de dolari din vânzările online. FOTO: Mediafax

Frank Gibeau, președintele Electronic Arts (EA), a afirmat că în curând compania va fi una 100% digitală. Declarația vine pe fondul zvonurilor potrivit cărora și consolele Sony PlayStation 4 și Xbox 720, de la Microsoft, vor face trecerea în mediul digital.

Frank Gibeau a spus că piața digitală cunoaște cea mai mare creștere, iar rezultatele financiare ale EA îi confirmă spusele. Raportul arată că riscurile asumate în mediul digital au adus companiei venituri de peste un miliard de dolari pe an. “Electronic Arts va deveni, la un moment dat, una integral digitală. Este inevitabil”, a susţinut acesta.

“Dacă jucătorii vor să obțină jocul prin intermediul Internetului și asta e cea mai bună modalitate pentru ei, atunci așa o să le livrăm produsuli”, a spus Gibeau. Dar EA nu-i uită nici pe cei care preferă să-și cumpere jocurile din magazine fizice”. Dacă ei vor să cumpere de la magazin, vor putea face și asta. Noi vom continua să livrăm jocurile în orice format care merge și dacă avem succes, continuăm în acea direcție”, a conchis preşedintele uneia dintre cele mai mari firme din domeniul jocurilor pe calculator.

Atât PS4, cât şi Xbox 720, viitoarele console de la cei doi giganţi din lumea tech&IT, vor veni fără suport pentru citirea de discuri. Xbox 360 are deja pregătită alternativa digitală. Utilizatorii beneficiază de Xbox Marketplace, piața online de unde își pot cumpăra jocurile.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: