CES 2013: Razer Edge cu Windows 8 este o tabletă transformată în consolă video

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Edge este viziunea Razer asupra viitorului jocurilor video. FOTO The Verge
Edge este viziunea Razer asupra viitorului jocurilor video. FOTO The Verge

Înainte de debutul CES 2013, Nvidia şi-a prezentat consola sa portabilă. Razer îi calcă pe urmă şi-şi prezintă dispozitivul de mâine al industriei jocurilor. Este vorba de o tabletă cu Windows 8 acompaniată de două controllere.

Industria jocurilor video este în scădere, astfel că Razer, un nume recunoscut pentru accesoriile destinate jucătorilor, a decis să trebuie să meargă acolo unde sunt clienţii. Dacă aceştia sunt interesaţi de tablete, atunci asta le oferă, iar Edge este produsul pe care Razer îl propune la CES 2013. Vine în două versiuni, Edge simplu şi Pro, la preţul diferit de 1.000 de dolari, respectiv 1.400 de dolari, notează „The Verge“. 

Tableta care dotează Edge se asemănă cu Surface de la Microsoft, dar vine cu Windows 8 şi nu versiunea RT. Procesorul este un Intel Ivy Bridge i5 sau i7 în funcţie de model. Memoria RAM este de 4 sau 8 GB, iar capacitatea de stocare porneşte de la 64 GB şi poate ajunge la 256 GB. Cât despre unul dintre cele mai importante aspecte pentru jucători, placa grafică este o Nvidia GeForce GT 640M la ambele modele. 

image

Tableta are o grosime de doi centimetri şi cântăreşte puţin peste 900 de grame. Conectivitatea este asigurată prin WiFi şi USB 3.0, iar data de lansare nu a fost precizată, dar în primul trimestru din 2013 ar trebui să fie pe piaţă ambele versiune, Edge şi Edge Pro.

Cele mai mari plusuri ale acestui dispozitiv sunt sistemul de operare Windows 8 şi cele două controllere. Acest suport de care sunt ataşate va putea fi cumpărat şi separat la preţul de 250 de dolari. În plus, producătorul promite o tastatură care se va ataşa tabletei în aceeaşi manieră ca la un convertible. Preţul pentru aceasta nu a fost dezvăluit. Se poate spune că Edge este un 3in1: tabletă, consolă de jocuri şi calculator. Şi potrivit primelor impresii ale celor care au testat produsul, jocurile rulează fără probleme, iar per total are o construcţie robustă.

image
Tehnologie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite