ASUS ROG Strix Flare, tastatură premium de gaming [TECH REVIEW]

ASUS ROG Strix
Flare, tastatură premium de gaming [TECH REVIEW]

FOTO Adrian Pogîngeanu

După mouse-ul de gaming Asus ROG Gladius 2 am trecut la tastatura mecanică de gaming ASUS ROG Strix Flare, perechea lui, şi ca setul să fie complet, urmează căştile. Pachetul e mare şi greu, tastatura e bine izolată în cele două cutii. Firul e gros cât degetul mic de la mână şi se termină cu două mufe USB.

Ştiri pe aceeaşi temă

Una pentru conectarea tastaturii şi una pentru un USB suplimentar, prin care poţi conecta alte dispozitive. Tastatura ASUS ROG Strix Flare are 1256 g şi îmi trec prin cap tot felul de idei. Aşa că nu mă supăraţi…Am desfăcut-o la birou şi colegii s-au adunat curioşi în jurul ei. E masivă şi luminile îţi atrag instant atenţia. La primul contact senzaţia atingerii tastelor mecanice mă aruncă în copilărie, o amintire în care încerc să scriu la o maşină de dactilografiat.

Zgomotul e aproape la fel, doar că nu ajunge la capăt să facă cling şi nici nu trebuie s-o tragi înapoi. După iluminare, următorul lucru care-mi atrage atenţia e “butucul de scroll” pentru sunet, aflat în partea stângă. Mă joc un pic cu el, e interesant, oare poate face şi altceva? Mă mut cu privirea pe butoanele multimedia de lângă el. Unul din ele schimbă iluminare în patru moduri, sau asigură stingerea luminilor.

Mă ridic şi vreau să blochez computerul, dar nu-mi ia comanda Windows+L, sus lângă volum are un buton care dezactivează tasta Windows, ca să nu faci greşeli în timpul jocului. Mai găseşti în aceeaşi zonă, deasupra tastelor pentru funcţii (F1, F2 etc) butoanele: pauză, stop, înainte şi înapoi.

Lucrez mai bine fără lumini, nu ştiu cum se simt ceilalţi ascultând cum tastez, dar mie îmi place. Mai târziu o desfac acasă îi fac poze şi o conectez. E sigură, exacta şi cu adevărat frumoasă. Nu mă pot hotărî ce iluminare să aleg şi renunţ. Sting lumina, dau drum la joc şi mă las în voia adrenalinei.

Tastele au patru tipuri de comutatoare mecanice de fabricaţie germană Cherry MX RGB şi pot fi iluminate individual. Poţi crea 5 profiluri personalizate în afară de cel implicit, pe care să le foloseşti în funcţie de tipul de joc, dispoziţie etc. Conform Asus tastatura detectează în proporţie de 100% apăsările accidentale prin N-Key ROLLOVER (NKRO).

Poţi seta funcţii macro (secvenţe de acţiuni) în timp real. ASUS ROG Strix Flare suportă tehnologia RGB Aura Sync prin care poţi să-ţi sincronizezi toate perifericele ROG să lumineze în aceleaşi nuanţe. Aplicaţia dedicată prin care poţi face setările necesare, aici. Tasatura mecanică ASUS ROG Strix Flare e compatibilă cu Windows 7 şi Windows 10.În cutie mai găseşti un suport din plastic pentru încheieturi care se conectează la tastatură, două autocolante cu sigla ROG, o emblemă transparentă personalizabilă, pentru a o schimba pe cea din dreapta tastaturii, şi un ghid de utilizare.

E un produs premium - se simte de la primul contact până la experienţa de folosire - iar asta se reflectă şi în preţ, care e în jur de 170 de euro.

FOTO Adrian Pogîngeanu

Imagini din aceeasi galerie
  • FOTO Adrian Pogîngeanu
  • FOTO Adrian Pogîngeanu 
  • FOTO Adrian Pogîngeanu 
  • FOTO Adrian Pogîngeanu 
  • FOTO Adrian Pogîngeanu 
  • FOTO Adrian Pogîngeanu 
  • FOTO Adrian Pogîngeanu 
  • FOTO Adrian Pogîngeanu 
  • FOTO Adrian Pogîngeanu 
  • FOTO Adrian Pogîngeanu 
  • FOTO Adrian Pogîngeanu 
Distribuie imaginea
citeste totul despre: