AOC lansează două monitoare curbate de gaming de 31.5 inci, din gama G2

AOC
lansează două monitoare curbate de gaming de 31.5 inci, din gama G2

Monitor AOC C32G2AE.

AOC a lansat azi, 25 noiembrie,  două monitoare de gaming de 31,5 inci (80 cm) din gama G2: CQ32G2SE (rezoluţie QHD - 1440p) şi C32G2AE (rezoluţie FHD - 1080p).

Ştiri pe aceeaşi temă

Ambele monitoare beneficiază de panouri VA curbate de 1500R, o rată de refresh mare, de 165 Hz şi un timp de răspuns de 1 ms (MPRT). Ecranele sunt compatibile AMD FreeSync Premium.

Modelul CQ32G2SE de 31,5 inci are o rezoluţie QHD (2560x1440) şi o densitate de 94 ppi. Monitorul oferă unghiuri de vizualizare largi (178 ° / 178 °), un contrast ridicat (3000:1) şi o gamă largă de culori ce are o acoperire de 121% a spaţiului sRGB. 

Al doilea model, AOC C32G2AE, beneficiază de aceeaşi rată de refresh de 165 Hz şi de un timp de răspuns de 1 ms, dar are o rezoluţie Full HD (1920x1080).

 

Monitor AOC CQ32G2SE

Ambele modele lansate folosesc tehnologia AMD FreeSync Premium pentru a benefica de o rată de refresh variabilă, eliminând sacadările şi efectul de screen tearing.

Monitoarele CQ32G2SE şi C32G2AE sunt echipate cu un suport cu gestionare integrată a cablurilor, reglare a înclinării (-3,5 ~ 21,5°), asamblare fără unelte, opţiune de montare VESA şi două difuzoare stereo de 5W. Tehnologia Flicker-Free şi modul Low Blue Light asigură o utilizare confortabilă şi sănătoasă pentru ochii gamerilor.

Intrările HDMI şi DisplayPort permit o varietate de conexiuni, inclusiv console de jocuri. 

Monitoarele AOC C32G2AE şi CQ32G2SE vor fi disponibile în România începând cu noiembrie 2020, la un preţ recomandat de 1.449 lei şi, respectiv, 1.889 lei.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările