Acer Nitro 5 (2019) laptop de buget pentru gaming sau muncă grea [TECH REVIEW]

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Acer Nitro 5 (2019) e un laptop de gaming de buget, care vine în completarea seriilor mai titrate şi mai scumpe, Helios şi Triton.

Deşi laptopul are un design modern e totuşi mare şi gros, cu o carcasă din plastic negru mat, iar capaculul are striaţii laterale. Sistemul de prindere al ecranului, zona cu balamaua, e într-o nuanţă roşie iar dedesubt se află grila de răcire interesant construită, care oferă acestui laptop de buget un aspect premium. Interiorul e tot o combinaţie de negru şi roşu. Touch-padul e mare şi accesibil, tastele luminate sunt cauciucate şi plăcute la atingere. Tastele WASD sunt îngroşate suplimentar, nici o şansă să le ratezi. Spaţiul de sub tastură e mare şi la prima vedere inutil, de fapt e numai bun să-ţi sprijini maîinile acolo. Chair dacă e mare, Nitro 5 (2019) cântăreşte doar 2.1 kg, iar cu tot cu încărcător  aproape 2.9 kg.

Nitro 5 oferă o mulţime de opţiuni de conectare, pornind din colţul stânga sus avem: sistem de securitate Kensington lock, un port Ethernet RJ45, un slot HDMI 2.0, un port USB-C şi două porturi USB 3.0 Tip-A. Pe partea dreaptă e mufa de încărcare, un port USB 2.0 şi un jack audio. Deasuprra ecranului e o cameră HD care se vede şi se aufde decent în apeluri video. Pe partea de conectivitate wireless avem standard 802.11.ac, plus Bluetooth 5.0.

Specificaţii:  procesor Intel i7-9750H, 16 GB memorie RAM -dual chanel, placă grafică integrată Intel UHD Graphics 630 şi cealaltă dedicată NVIDIA GeForce GTX 1660 Ti cu 6GB VRAM, stocare formată din 2 SSd de 512GB în RAID Intel şi hard-disk de 1 TB Western Digital, sistem de operare Windows 10 Pro. 

Ecran IPS de 17.3 inci, cu rezoluţie FullHD (1920x1080) e suficient de mare pentru orice joc, luminos, clar, cu unghiuri bune de vizualizare şi o reproducere a culorilor apropiată de realitate. 

Am rulat câteva teste sintetice clasice, Novabench pentru evaluare generală şi 3D Mark pentru gaming. Vezi rezultatele în capturile de ecran de ma jos.

Acer Nitro 5 (2019) Test Novabench
Acer Nitro 5 (2019) Test 3D Mark

Apoi am testat test viteza de internet wireless.

Acer Nitro 5 (2019) Test viteza wireless

Şi pe fir.

Acer Nitro 5 (2019) Test viteza fir

Am jucat pe el Call of Duty multiplayer, cu toate setarile la maximum am obţinut undeva între 30 şi 60 fps. Deşi nu e recomandat să joci un multiplayer cu setări ridicate, ci mai degrabă pe medium sau low (pe o configuraţie slabă), am zis să încerc. S-a descurcat bine, deşi s-a încălzit şi a devenit zgomotos, dar după două ore de joacă continuă n-am simţit că ”oboseşte”.

Acer Nitro 5 (2019) call of duty

În Counter-Strike experienţa de joc a fost mai rapidă, numărul de fps a variat între 100 şi 160.

Acer Nitro 5 (2019) counterstrike

Bateria formată din patru celule Li-Polimer se încarcă de la 0 la 100% în circa 2 ore şi jumătate şi la un consum mixt (gaming, office, muzică şi streaming video) ţine aproape de 4 ore. 

Sunetul laptopului este puţin accentuat pe înalte, dar poate fi personalizat după nevoi prin programul Dolby Audio.

Cu un preţ în jur de 800 euro, pe Acer Nitro 5 cu ecran FullHd de 17.3 inci poţi juca ultimele titluri lansate, la setări de cea mai bună calitate, cu aproape 60fps.

Tehnologie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite