GPS-uri noi de la Mio pentru România: asistenţă pentru camioane, actualizări gratuite, conectare la internet

GPS-uri noi de la Mio
pentru România:
asistenţă pentru camioane, actualizări gratuite, conectare la
internet

GPS-urile pornesc de la un preţ de 700 de lei

Mio Technology lansează pe piaţa locală noua gamă de dispozitive GPS, Mio Spirit 2012, echipate cu serviciul de actualizare a hărţilor, Lifetime Map Update (LMU). Toate dispozitivele GPS din noua serie dispun, de asemenea, de modul de navigaţie pentru camioane. 

Ştiri pe aceeaşi temă

Noua generaţie a GPS-urilor Spirit include şase noi modele: Mio Spirit 490LM, Mio Spirit 495LM, Mio Spirit 497LM (ecran cu diagonala de 11 cm / 4,3 inci), alături de Mio Spirit 690LM, Mio Spirit 695LM, Mio Spirit 697LM (ecran cu diagonala de 13 cm / 5 inci).

Actualizări gratuite

Serviciul Lifetime Map Update oferă utilizatorilor posibilitatea de a-şi actualiza gratuit hărţile pe toată durata de funcţionare a GPS-ului. În comparaţie cu gama anterioară, lansată în 2011, care nu furnizează serviciul Lifetime Map Update pentru toate modelele, costul noilor GPS-uri nu înregistrează creşteri. Sistemele GPS din noua gamă sunt disponibile cu hărţile din 44 de ţări europene. Un avantaj important este, de asemenea, opţiunea care permite închirierea altor hărţi pentru o durată de trei, şapte sau 30 de zile.

Rute deştepte pentru toţi

Smart Routes foloseşte o bază de date cu informaţii preluate de la milioane de şoferi pentru a optimiza ruta calculată. Datorită opţiunii Choice of Routes, puteţi previzualiza patru rute diferite pe ecran: cele mai rapide, mai scurte, mai uşoare sau economice, având opţiunea de a selecta ruta care se potriveşte cel mai bine fiecărei situaţii.

Opţiuni pentru camioane

Noile GPS-uri Mio Spirit 2012 oferă acces la varianta trial a opţiunii pentru camioane timp de 30 de zile. Prin introducerea parametrilor maşinii precum greutatea, lungimea, lăţimea, înălţimea, sau greutatea, şoferii profesionişti au acces la cele mai sigure rute pentru destinaţia lor şi pot evita podurile în formă de U, tunelurile şi drumurile cu acces restricţionat.

Echipate cu Bluetooth, modelele Mio Spirit 497LM şi Spirit 697LM permit apelarea handsfree, accesarea informaţiilor despre vreme şi căutarea locală pe Google, extinzând astfel accesul la o colecţie îmbogăţită de Puncte de Interes (POI), limitate doar de accesul la Internet.

Noua gamă de dispozitive de navigaţie prin GPS Mio Spirit 2012 este disponibilă pe piaţa din România la preţuri care încep de la 669 lei.

citeste totul despre: