Amazon îşi deschide magazinul de aplicaţii Appstore şi pentru Europa

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Amazon îşi lansează magazinul de aplicaţii Appstore şi peste graniţa Statelor Unite ale Americii, iar primele ţări europene în care va ajunge sunt Marea Britanie, Franţa, Spania, Italia şi Germania. Mişcarea se încadrează în programul de toamnă al americanilor care anunţă şi noi produse, posibil o tabletă de 10 inci.

Magazinul acesta de aplicaţii însă nu va avea aceleaşi liste pentru fiecare ţară, dar diferenţele nu vor fi prea mari. Mai mult, clienţii europeni se vor bucura de aceleaşi facilităţi ca şi cei din SUA, incluzând funcţia populară „Aplicaţia gratuită a zilei” (Free App of the Day), recomandările personalizate şi plata printr-un singur click. În plus, unele aplicaţii vor avea parte de mai multă promovare, în funcţie de zona căreia i se adresează cu predilecţie, notează „GigaOM”.

Magazinul Appstore de la Amazon este de fapt o versiune reeditată a Google Play Store, dar pe care gigantul comerţului online a folosit-o pentru tableta Kindle Fire. Iar acum, în luna septembrie, sunt anunţate noi lansări ale Amazon, astfel că e de înţeles de ce a ales să intre şi pe piaţa europeană. Planul este ca Appstore să devină un magazin internaţional, la fel cum este „fratele” mai mare Play Store şi App Store de la Apple.

Dezvoltatorii de aplicaţii de asemenea vor avea avantajele obişnuite ale Appstore, printre care accesul la serviciul GameCircle care oferă sincronizarea jocurile, a rezultatelor din acestea şi a tranzacţiilor efectuate în aplicaţii. Prima confirmare a deschiderii magazinului şi pentru Europa a fost în iunie, când Amazon a cerut dezvoltatorilor să permită aplicaţiilor să fie distribuite internaţional.

Potrivit „GigaOM”, Amazon Appstore generează mai multe venituri pentru dezvoltatori, decât soluţia Play Store de la Google, dar rămâne de văzut dacă situaţia rămâne la fel şi în Europa. În luna septembrie, Amazon mai are programat, pe data de 6, un eveniment în care cel mai probabil va anunţa noile tablete. Foarte probabil ca noile produse să fie disponibile şi pentru Europa, începând cu aceste ţări care au acces la Appstore.

Tehnologie



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite