Voce pusă în „Photoshop“: cum vor putea fi modificate înregistrările ca pozele

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Photoshop deja domină manipularea foto şi la fel va face cu vocea.
Photoshop deja domină manipularea foto şi la fel va face cu vocea.

Photoshop există de aproape două decenii, iar acum e timpul pentru următorul nivel: modificarea înregistrărilor audio în acelaşi fel ca pozele.

De la Photoshop până în prezent, Adobe a creat diverse programe de alterare a conţinutului digital, cum ar fi Audition, Premiere sau After Effects. Acum, compania a anunţat ca lucrează la o aplicaţie care să poată imita voci şi să creezi cuvinte acolo unde ele nu sunt. Zeyu Jin, inginer software la Adobe, a detaliat un proiect cu un potenţial foarte mare: Project VoCo.

Cea mai importantă funcţionalitate e că poţi adăuga artificial cuvinte într-o înregistrare originală, cu o voce greu de diferenţiat de cea auzită pe restul materialului audio. Intenţia este de a transforma VoCo într-o altă soluţie profesională de editare audio comercializată de Adobe, dar la un nivel superior faţă de Audition, care doar procesează audio. Nu este exclusă posibilitatea includerii acestei funcţionalităţi în toate celelalte aplicaţii ale companiei.

Project VoCo este rezultatul colaborării dintre două echipe de cercetători din cadrul Adobe Research şi Universitatea Princeton. Pe lângă reproducerea cuvintelor, programul va fi capabil să elimine zgomotul de fond şi să „cureţe“ înregistrări mai uşor decât ai face-o în prezent.

Hai pe Facebook ca să ştii ce-i nou şi când nu eşti pe site!

Tehnologie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite