VIDEO Atunci când mărimea contează: înainte de un iPhone mai mare, japonezii încep să vândă extensia pentru deget

VIDEO Atunci când mărimea contează: înainte de un iPhone mai mare, japonezii încep să vândă extensia pentru deget

Phabletul a ajuns în aproximativ doi ani unul dintre cele mai populare dispozitive.

Şi pentru că telefonul n-a fost de ajuns, oamenii au creat phabletul. Este mare, cu ecran de peste 5,5 inci, uneori e ajutat de stylus, iar mai nou îţi poţi cumpăra o extensie de deget pentru astfel de dispozitive. „Inovaţia“ vine direct din Japonia pentru mai puţin de 15 dolari.

Ştiri pe aceeaşi temă

Samsung a fost prima companie care să rişte cu un phablet. I-a spus „Galaxy Note“ şi avea un ecran de 5,3 inci. Între timp, şi telefoanele au ajuns să aibă mai mulţi inci decât Note, dar şi phableturile au crescut. Aşa s-a ajuns acum ca în Japonia să fie lansată extensia de deget, conform „The Daily Mail“. Costă 14,5 dolari această „inovaţie“ şi poate fi o reală salvare pentru cei care vor telefoane mari, dar degetele nu-i prea ajută.

Extensia japoneză îţi prelungeşte degetul cu 1,5 centimetri şi se pune peste degetul mare, cel mai folosit pe un dispozitiv cu ecran tactil. Altfel privită, extensia este un stylus care se montează peste deget, bazându-se pe acelaşi principiu de funcţionare. Gadgetul deja se vinde pe Rakuten, cel mai mare magazin online din Japonia.

Pe lângă Samsung, care a ajuns cu al său phablet la un ecran de 5,8 inci, şi Apple s-ar pregăti să lanseze un telefon cu ecran de peste 5 inci. Asta înseamnă că utilizatorii obişnuiţi cu mai modestele iPhone 5s sau iPhone 4S vor aprecia din plin o extensie. Iar Samsung mai are şi Galaxy Mega, un phablet mediu ca dotări, dar cu un ecran impresionant de 6,3 inci, aproape de o tabletă de 7 inci. 

Producătorii degetului artificial spun că s-a lucrat destul de mult la dezvoltarea sa, deşi nu are cine ştie ce tehnologie în interior. Ei susţin că s-au preocupat şi de aspectul acestuia, primele versiuni fiind prea urâte. Rămâne de văzut dacă o astfel de invenţie va prinde şi în Europa.

 

 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările