VIDEO 2015, anul când şoferii vor fi pe cale de dispariţie. Google întrevede viitorul

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Cel mai frumos cadou la sfârşit de an pe care putea să-l facă Google omenirii este o maşină fără şofer funcţională. Pentru prima oară, Google a reuşit această performanţă.

În luna mai, Google a prezentat prototipul unei maşini fără şofer pe care o va construi de la zero. Până acum, gigantul lumii online a folosit maşini Toyota pe care le-a dotat cu tehnologia care permite vehiculelor să circule fără şofer şi fără asistenţă umană.

Google îşi imaginează o maşină autonomă care să nu mai aibă volan, pentru că nu va mai avea nevoie de intervenţia noastră, dar nici de pedale de frână sau acceleraţie.  

Din mai până astăzi, echipa Google a lucrat la îmbunătăţirea acestor elemente, dar şi la senzorii şi procesoarele care calculează în permanenţă poziţia autovehiculului pe şosea, poziţia faţă de alte maşini şi viteza. În plus, maşina pe care Google a realizat-o la finalul acestui an are şi faruri, ceea ce o face să poate circula pe drumurile din California.

Statul american e primul care a legalizat circulaţia vehiculelor fără şofer, pe fondul evoluţiei maşinii fără şofer de la Google.

Momentan, maşinuţa Google, care nu e chiar o reuşită de design, va avea controale manuale, dar pe viitor acestea vor fi eliminate, după ce testarea se va fi terminat.

Detaliile din mai

“Am construit-o pentru a învăţa, nu pentru lux. Vom avea două scaune cu centuri de siguranţă, portbagaj, butoane de pornire şi un ecran pentru a arăta ruta. Atât”, explică Google.

Google va construi 100 de prototipuri şi în vara aceasta maşinile vor intra pe şoselele din SUA. Primele modele vor avea control manual şi apoi, în California, va fi rulat un program pilot în are volanul va fi eliminat. Maşina are un motor electric, dar Google nu a anunţat încă autonomia.

Maşinile au senzori care elimină punctele moarte şi detectează obiecte la o distanţă mai mare de două terenuri de fotbal. Prima oară, viteza maximă va fi de 40 de kilometri pe oră, iar maşina se adresează traficului urban.

Tehnologie



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite