VIDEO FOTO Ubuntu OS e o nouă alternativă la Android. Primele impresii despre un sistem de operare interesant

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Ubuntu a ajuns la MWC 2014 prin firma Canonical, cea care dezvoltă sistemul de operare pentru dispozitivele mobile. Acesta va apărea în curând pe telefoanele chinezeşti Meizu, dar până atunci a fost instalat pe dispozitive Google Nexus. Tech Adevărul a discutat cu reprezentanţii Ubuntu pentru a afla detalii despre acest sistem de operare.

Primele impresii

Am fost impresionat de designul Ubuntu OS, unul foarte curat şi adaptat nevoilor clienţilor. Nu au abuzat foarte mult de gesturi, cum au făcut finlandezii de la Jolla pe Sailfish OS, dar acestea sunt principale.

Designul e rotund, cu nuan’e de alb mult şi o interfaţă fără multe pretenţii. O glisare din dreapta te duce în Scopes. Acestea sunt practic meniuri de aplicaţii ale telefonului. Ubuntu nu va avea aplicaţii Android preinstalate, dar acestea vor fi portate. 

Cu toate acestea, reprezentanţii Ubuntu spun că cel mai bine va fi ca aplicaţiile să fie realizate de la zero sau să fie folosite Web Apps.

Scopes înseamnă meniuri de aplicaţii (conţine şi magazinul de programe), Muzică (disponibilă direct din Grooveshark, Deezer sau Spotify, fără nicio instalaţie preinstalată), Video (conţinutul poate fi obţinut din Vimeo sau YouTube fără a instala aplicaţiile), dar şi diferite ghiduri făcute momentan de Canonical, dar care vor putea fi făcute în viitor chiar de către utilizatori.

image

O glisare din stânga şi se deschide o bară îngustă cu cele mai folosite aplicaţii, dar şi meniul de aplicaţii complete poate fi accesat de acolo. O glisare din partea superioară a ecranului deschide opţiunile complete ale telefonului sau tabletei.

Merită?

E o alternativă, iar asta este excelent. Am găsit designul sistemului de operare ca fiind mai reuşit ca cel al desktopului şi, pentru un prim utilizator, sistemul de opeare se învaţă mai uşor decât cel de pe desktop. Gesturile nu sunt complicate.

image

Poate era vina hardware-ului, dar sistemul de operare părea chiar lent pe alocuri. Vorbim totuşi de un Nexus 4. Mai are timp să fie optimizat, însă experienţa nu era atât de fluidă pe cât îmi doream.

Ubuntu OS face un lucru esenţial - e o alternativă. Ei zic că îi susţin pe cei de la Mozilla, dar Firefox OS nu e decât un Android modificat. Şi au dreptate. Dar la MWC 2014, faţă de ediţia de anul trecut, au apărut două noi sisteme de operare mobile. Diversitatea e cuvântul esenţial.

Unde va putea fi instalat Ubuntu?

Sistemul de operare va putea fi instalat pe orice dispozitiv cu Android, înlocuind sistemul de operare original. Cu toate acestea, Canonical a reuşit să stabilească două contracte cu producătorii pentru a produce dispozitive cu Ubuntu preinstalat.

Compania spaniolă BQ şi chinezii de la Meizu vor lansa la finalul primăverii primele telefoane cu Ubuntu OS preinstalat. Acest lucru vine după ce Canonical nu a reuşit să ducă până la capăt una dintre cele mai ambiţioase campanii de crowdfunding din lume.

image

Ubuntu Edge ar fi fost dispozitivul lor amiral, cel care ar fi arătat cum funcţionează şi cât de bun poate fi Ubuntu OS. Din păcate, deşi au strâns peste 15 milioane de dolari, aceştia nu au fost suficienţi pentru a atinge ţelul uriaş de 30 de milioane de dolari. Cu toate acestea, popularitatea prealabilă a platformei vorbeşte despre dorinţa oamenilor de a trăi ecosistemul Ubuntu, unul adaptat internetului şi care nu este atât de sensibil la viruşi ca Android sau Windows. 

Mulţumim Orange România pentru susţinerea acordată în deplasarea la MWC 2014. 

Tehnologie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite