TP-Link Archer C5, router wireless cu viteză mare în bandă de 5 GHz [TECH REVIEW]

TP-Link Archer C5, router wireless cu viteză mare în bandă de 5 GHz [TECH REVIEW]

FOTO Adrian Pogîngeanu

TP-Link Archer C5 e un router wireless care promite viteze de internet mari, în raza de acoperire a unui apartament. E un Dual Band rapid, care atinge viteze de 300 Mbps pe banda de 2.4GHz şi 867 Mbps pe banda de 5GHz, dacă eşti conectat la reţea Gigabit (1000 Mbps).

Ştiri pe aceeaşi temă

E uşor de instalat, dacă urmăreşti instrucţiunile şi funcţionează imediat. Bagi adresa tplinkwifi.net şi-ţi cere să schimbi parola iniţială. Apoi interfaţa e accesibilă, simplă. Are trei categorii mari: setare rapidă (quick setup), setări de bază (basic) şi setări avansate (advanced). Găseşti acolo tot ce ai nevoie şi ceva în plus. Setarea din interfaţă a durat un minut.

Caracteristicile fizice ale dispozitivului.

TP-Link Archer C5 are patru porturi LAN 4x 10/100/1000 Mbps, un port WAN 1x 10/100/1000 Mbps, intrare USB pe care poţi adăuga un dongle cu internet mobil (de rezervă), rată de transfer Ethernet 10/100/1000 Mbps, patru antene wireless şi tip de criptare WPA, WPA2 WPA-PSK / WPA2-PSK TKIP/AES 64/128-bit WEP. Routerul are trei butoane Control Parental, WPS/Reset, Alimentare Pornit/Oprit. Dimensiunile dispozitivului sunt în mm 230 x 144 x 37.

Lăsând la o parte specificaţiile, să zicem că nu ai internet gigabit şi vrei să faci un calcul simplu, tu cât obţii cu acest router?

Teoretic pe 2.4GHz vei avea o viteză de download de circa 30% din viteza pe fir,  iar pe 5GHz, 86% din viteza pe fir. În mod evident, viteza obţinută depinde de mai mulţi factori, nu doar de router.

Dar vă pot spune mai exact pentru că l-am testat pe smartphone şi laptop.

Acasă am un abonament cu viteza maximă pe fir, la download 300 Mbps / upload 150 Mbps. 

Rezultatele pe reţea de 2.4GHz pentru smartphone cu Android, măsurat cu aplicatia Speedtest sunt:

download 97.6 Mbps / upload 107 Mbps

download 94.1 Mbps / upload 101 Mbps

Rezultatele pe reţea de 5 GHz pentru smartphone cu Android, măsurat cu aplicatia Speedtest sunt:

download 243 Mbps / upload 162 Mbps

download 254 Mbps / upload 169 Mbps


Pe laptop, pentru că am o placă de reţea mai veche, nu m-am putut conecta decât pe 2.4GHz, iar rezultatete obţinute prin Netograf sunt:

download 61 Mbps / upload 30 Mbps

download 55 Mbps / upload 42 Mbps

Concluzia testelor e că viteza depinde în mare măsură şi de dispozitivul care recepţionează, vezi diferenţa dintre rezultatele pe smartphone şi cele pe laptop. Cu cât receptorul foloseşte o tehnologie mai nouă, cu atât viteza obţinută e mai aproape de cea teoretică, de care pomeneam la început.

Deci cu TP-Link Archer C5 ai toate şansele să obţii o viteză de internet foarte bună pentru un preţ mediu, de circa 180 de lei. TP-Link Archer C5 se găseşte la majoritatea magazinelor importante de pe piaţa românească şi are garanţie de 36 de luni.

 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:

citeste totul despre: