REVIEW „Jobs“ - Filmul care spune prea puţine despre Steve Jobs, dar îl laudă suficient pe Steve „Geniul-de-aur“ Jobs
0Filmul „Jobs“ a debutat în România astăzi. În curând, îl vei găsi la cinematografele din oraş. Au trecut aproape doi ani de la moartea lui Steve Jobs şi acest proiect independent se vrea un omagiu adus creatorului Apple şi vizionarului. Ce poate spune mai mult filmul ăsta despre Steve Jobs faţă decât s-a scris de la moartea sa până azi?
Filmul „Jobs“, un proiect de 12 milioane de dolari, începe în 2001 cu un Steve Jobs (Ashton Kutcher) care merge spre o sală în care va prezenta un gadget inovator, primul model de iPod. Îl prezintă, îl laudă cu aceeaşi risipă de superlative cu care Steve Jobs şi-a obişnuit auditoriul, apoi acţiunea se mută la începutul vieţii lui de cofondator, în vremea studenţiei la Colegiul Reed, în 1974.
Pe parcursul altor zeci de minute bune este prezentată problema lui Steve Jobs: nu suportă şefii, de la cei care îl sfătuiesc la cei care îi asigură un salariu, atunci când poate livra un proiect la timp. În '76 lucrează la Atari şi-l plăteşte pe prietenul său Steve Wozniak (Josh Gad) să-i facă un proiect. Încasează 5.000 de dolari, dar „Woz“ primeşte doar 350 de dolari. Mai târziu, Jobs descoperă proiectul personal al prietenului său, un computer personal care va revoluţiona lumea. Şi Jobs crede în el, îl împinge pe Wozniak să-l valorifice, se duc la Homebrew Computer Club şi de-acolo se aleg cu primul contract încheiat cu Paul Terrell (Brad William Henke).
Apple creşte, succesul se „lipeşte“ de cei doi Steve şi devin o companie serioasă. În anii '80, Jobs are şi prima problemă: consiliul Apple. Sfârşeşte în 1984 concendiat, după ce a fost dat afară din echipa care proiecta computerul Lisa şi după ce a fost înlăturat din echipa Macintosh pentru că a fost destul de costisitor proiectul şi nu producea suficient de mult pe piaţă. Precum Iulius Cezar la idele lui Marte, deşi primeşte toate semnalele necesare, Steve Jobs se încăpăţânează să-şi urmeze planurile şi este dat afară de chiar omul cerut de el, John Sculley (Matthew Modine). Trădătorul nu este, însă, Sculley, ci Mike Markkula (Dermot Mulroney) care votează împotriva sa.
Filmul se sfârşeşte cu Steve Jobs întors pe scaunul de director al companiei sale şi cu un mic gest care anunţă lansarea primului iPod. În timp ce ascultă muzică şi este întrerupt de Gil Amelio (Kevin Dunn) şi Markkula, se chinuie să oprească CD playerul şi această pare să nu răspundă comenzilor. Îl aruncă la coş câteva secvenţe mai târziu. Steve Jobs, întors pe „tron“, îi execută pe foştii directori cu o sumă nedivulgată oferită într-un plic. La fel păteşte şi Markkula, iar Jobs priveşte triumfător peste imperiul său proaspăt recâştigat. Jon Ive (Giles Matthey) îi este acolo, el este designerul pe care încă îl vedem la orice prezentare de produs Apple, calm, dornic să-ţi povestească cu accentul său britanic cât de multă inspiraţie, creativitate şi tehnică intră în prelucrarea de către un robot a unei bucăţi de aluminiu.
Un univers pentru un om
Filmul dedică foarte mult timp lui Steve Jobs. E normal, e numele său pe afiş, e faţa sa acolo, dar toată lumea filmului este în jurul său, iar finalul este cel puţin naiv. Steve Jobs este rugat să revină, este ofertat cu acţiuni şi cu autonomie deplină, iar el trebuie doar să fie geniu, să taie şi să spânzure, dar să evite falimentul. Şi face asta, s-a văzut în ultimii 16 ani. Numai că Bill Gates este inexistent în film, apare doar cu numele când Jobs se ceartă cu el la telefon, Wozniak este uitat prin proiectul Apple II şi Jobs îşi trădează rând pe rând prietenii cu care a fondat Apple pe motiv că nu mai sunt utili. Pleacă şi Wozniak de la Apple la un moment dat şi scena se lasă cu lacrimi vărsate prelung pe barba lui Wozniak şi cu regretul aparent al lui Jobs că-şi pierde prietenul pe care oricum îl uitase.
Filmul pare să aibă un singur reflector şi acela este pe Jobs, oriunde se duce, orice face este el, restul sunt umbre care îl pun pe el într-o lumină mai bună. Ashton Kutcher se descurcă prost spre decent în rolul cofondatorului Apple. Cele mai mari reuşite: zâmbetul, privirea şi atitudinea, uneori. Cele mai mari defecte ale actorului în rolul unui om greu de imitat: mersul chinuit care, uneori, seamănă cu al unei primate care încă se obişnuieşte cu mersul biped, emoţiile uşor descătuşate când este nervos şi siguranţa aproape programată când negociază vânzări de echipamente. Trebuie doar să vezi momentul discuţiei cu Terrell şi înţelegi că Kutcher se chinuie foarte mult să pară sigur pe sine. Apoi, toate celelalte momente sunt la fel, previzibile.
Regizorul Joshua Stern a avut o plăcere foarte mare de a-l urma pe Jobs atunci când e elegant, decis şi are ceva de rezolvat sau trebuie să pară directorul omnipotent. Camera priveşte din spatele său şi observi în astfel de secvenţe mersul chinuit al lui Kutcher, ca şi cum pantofii i-ar fi prea mici şi dacă păşeşte ca un kangur nu va mai simţi durerea. Apoi, este momentul în care Jobs, prietenul său Daniel Kottke (Lukas Haas) şi iubita sa (Amanda Crew) iau LSD. Jobs se trezeşte să danseze în lanul de grâu, apar momente din călătoria sa în India şi urmează cam 5 minute de scene rupte din diverse locuri şi puse acolo pentru a descrie ruperea de ritm în viaţa lui Jobs: va deveni om mare de aici, responsabil. Nu dezamăgeşte, însă, eşuează lamentabil puţin mai târziu.
Cele mai mari momente pe care le-au omis producătorii: înţelegerea lui Gates cu Jobs, prezentată public în 1997, prin care cofondatorul Microsoft salvează Apple, în ciuda divergenţelor pe care le-a avut cu Jobs în trecut. Apoi, este uitat momentul în care Jobs şi-a inspirat computerele Lisa şi Macintosh din interfaţa şi mouse-ul inventate de Xerox. În final, nu este menţionat momentul în care Jobs a ajuns să fondeze NeXT şi să creeze acolo sistemul de operare pe care avea să-l aducă la Apple, când a revenit. De asemenea, Pixar este omisă complet din peisaj, scăparea lui Jobs în lumea artei, una digitală, dar artă.
Singurul moment în care Gates e prezentat: o ceartă a lui Jobs cu el
Concluzia - mitul lui Steve Jobs pentru viitorul tehnologiei
Este un film care nu-i face cinste lui Steve Jobs. El este prezentat drept un simbol nesperat de mare, ireal de mare şi nu găsesc justificare decât într-o prea mare admiraţie a regizorului faţă de cofondatorul Apple sau într-o dorinţă mare de a câştiga foarte mult de pe urma acestui film. De înţeles atitudinea lui Wozniak care a criticat recent producţia. Este un film artistic care promitea prea mult şi livrează doar cea mai bună sosie a lui Jobs într-un cadru care să-i justifice prezenţa pe o peliculă. Omiţând anumite momente din viaţa lui Jobs este foarte uşor să-l transformi într-un idol, într-un zeu al tehnologiei, mai ales prin momentul luării de LSD, când pare atât de „cool“ şi drogul atât de bun pentru a-i pune ordine în viaţă.
În final, rămâne un film pe care îl vizionezi din două motive: pentru că îţi place Steve Jobs şi vrei să vezi cum a fost şi în alte situaţii, nu doar pe o scenă, lăudând un produs, sau pentru că nu ştii despre el decât că a creat iPhone, iPad, iPod, iMac pe care poate le deţii şi vrei să crezi că ştii ceva despre el pentru că ai văzut un film parţial biografic. Despre Jobs se poate spune că a ştiut să vândă, a ştiut să laude şi a ştiut să anticipeze ce ar cumpăra lumea.
„Oamenii nu ştiu ce vor decât atunci când noi le dăm“, a spus el la un moment dat, când a fost întrebat dacă face un studiu de piaţă sau nu. Într-adevăr, a fost un om care a gândit simplu lucruri complicate şi a avut succes. Filmul nu este despre Steve Jobs, ci despre mitul Steve Jobs, aşa cum se va perpetua în următorii ani.
Se încarcă comentariile...
