Sony a prezentat noi produse la Budapesta

Sony a prezentat noi produse la Budapesta

Boxe de mare putere, căşti cu sistem de sunet surround, televizoare cu certificarea IMAX şi un pick-up modern au fost principalele puncte de atracţie ale  brandului japonez în capitala maghiară.

Ştiri pe aceeaşi temă

360 Reality Audio

Această tehnologie promite să ofere o experienţă muzicală complet nouă, oferindu-le utilizatorilor senzaţia de plonjare în sunet, cu ajutorul unei simple perechi de căşti.

360 Reality Audio este posibilă prin maparea surselor acustice precum vocile, corul şi instrumentelor, care oferă informaţii poziţionale de distanţă şi unghi pentru a se potrivi scopului lor creativ şi artistic, pentru a produce un câmp de sunet tri-dimensional.

Diferitele sunete şi elemente muzicale pot fi proiectate oriunde în spaţiul de 360 de grade din jurul ascultătorului. Astfel, căştile ar trebui să redea experienţa unui concert live.

Boxe de mare putere

Cinci sisteme audio diferite au fost prezentate la Budapesta: MHC-V82D, MHC-V72D, MHC-V42D, MHC-V02.

Noua serie cuprinde sisteme audio de înaltă putere care beneficiază de o distribuţie a sunetului de 360 de grade şi de un mod special Jet Bass Booster, care asigură un bass mai puternic şi mai clar, datorită difuzoarelor cu un design conic.

Modelele V82D şi V72D au parte de sunet cu distribuţie de 360 de grade integrat. Fiecare boxă este concepută cu difuzoare în spate, difuzoare înclinate şi un generator de sunet.

Televizor certificat IMAX

Un model nou de televizor a fost prezentat la Budapesta, AG9 BRAVIA MASTER 4K HDR OLED, care este de două ori mai subţire faţă de modelele precedente, atunci când este montat pe perete.

Televizorul are un procesor de imagine X1, încorporând tehnologia Pixel Contrast Booster şi panou de control original pentru OLED de la Sony. De asemenea, pe AG9 putem găsi tehnologia Acoustic Surface Audio+, care asigură că sunetul provine de pe întreaga suprafaţă a ecranului şi este sincronizat cu imaginea.

AG9 este compatibil cu cel mai recent format audio Dolby Atmos şi certificat IMAX, după colaborarea dintre inginerii Sony şi IMAX.

Pick-up modern

Pick-up-ul PS-LX310B vine cu un transmiţător bluetooth încorporat, şi este compatibil cu boxe, soundbar sau căşti. Muzica este redată instant, de la ultimul dispozitiv conectat, atunci când este apăsat butonul de redare, prin funcţia full auto play.

Pick-up-ul oferă şi un comutator pentru ajustarea amplificării. Acest lucru permite potrivirea cu nivelul audio al discurilor de vinil atunci când sunt utilizate diferite sisteme de playback şi conexiuni BLUETOOTH® pentru a asculta muzică fără distorsiuni.

 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:

citeste totul despre: