Senzaţii tari cu o Tesla de 500CP şi cu pilotul de raliu Dominic Marcu la Academia Titi Aur VIDEO

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:
Tesla Model 3 Performance. FOTO Adrian Pogîngeanu
Tesla Model 3 Performance. FOTO Adrian Pogîngeanu

În urmă cu vreo 3 săptămâni am experimentat un nou ”sport extrem”, am parcurs două tururi ale unui circuit pe asfalt alături de Dominic Marcu, cu prima Tesla de curse pentru viteză în coastă din Europa şi prima Tesla de competiţie din România.

Testul inedit, cu o Tesla Model 3 Performance, s-a desfăşurat la academia Titi Aur de la Cocani, dar cursa n-a fost singurul punct de atracţie, ci punctul culminant al zilei. 

Instructorii academiei Titi Aur ne-au purtat într-un circuit de demonstraţii de condus preventiv, ne-au explicat şi exemplificat cum ar trebui să te comporţi pe şosea şi cum să rămâi în viaţă în cazul unui accident.

Am început cu o prezentare a lui Dominic Marcu şi a sponsorului său principal, George (BCR), care a fost şi organizatorul evenimentului de pe circuitul Titi Aur. 

Pilot raliu Dominic Marcu FOTO Adrian Pogîngeanu

Apoi, într-o sală tehnică au fost simulate diverse tipuri de accidente şi ni s-a explicat ce-ar trebui să faci ca să le previi sau cum să te comporţi când totuşi se întâmplă. Unele dintre explicaţii au fost de bun simţ: să porţi centură, să păstrezi distanţa, să adaptezi viteza şi altele sunt mai puţin cunoscute, dar foarte utile.

Câteva din cele mai importante informaţii din timpul prezentării şi clipuri video:

- dacă eşti într-o maşină de 5 stele NCAP şi te loveşti de un punct fix (zid, cap de pod etc) cu o viteză mai mare sau egală cu 64 de km pe oră nu vei supravieţui, chiar dacă ai centura pusă şi airbag-uri. Imaginaţi-vă ce se poate întâmpla cu o maşină obişnuită. Explicaţia este că organele se rup din cauza forţei absorbite.

- tetiera trebuie poziţionată suficient de sus încât să-ţi sprijine capul, altfel în cazul unui accident o să-ţi rupi gâtul;

- în cazul unei răsturnări cu maşina trebuie să ai o distanţă suficient de mare între cap şi plafon ca să nu-ţi rupi gâtul; 

- dacă te-ai răsturnat şi ai rămas agăţat în centură, nu o poţi deschide, trebuie să-ţi găseşti puncte de sprijin, să eliberezi presiunea de pe ea şi abia apoi se desface;

- când te eliberezi, primul lucru pe care-l faci e să verifici dacă maşina e stabilă şi nu eşti în pericol să se răstoarne din nou când încerci să ieşi (scenariul vizat este când maşina rămâne într-o parte);

- nu poţi ieşi prin parbriz (decât în circumstanţe execepţionale - dacă deja a fost distrus), poţi ieşi pe geamurile laterale şi prin lunetă.

Apoi am avut parte de o lecţie de derapaj controlat printre jaloane cu o Dacia Logan ale cărei roţi din spate erau înlocuite cu nişte ”roţi de cărucior”, nişte roţi care se întorceau în toate direcţiile. Din explicaţiile instructorului am înţeles că privirea e bine să fie în punctul în care încerci să ajungi, în cazul demonstraţiei, al treilea jalon din faţa maşinii. 

Dacia Logan derapaj FOTO Adrian Pogîngeanu

Şi în sfârşit cursa, în aşteptarea căreia am discutat cu 2 membri ai echipei lui Dominic. Aceştia au spus, printre altele, că maşina, după modificări, cântăreşte în jur de 1800 kg din care doar bateriile au 800 de kg. Motorul n-a fost deloc transformat, dar aşteptă un ”modul de personalizare” de la Tesla, care să le ofere mai mult control asupra lui.

Masina Tesla Model 3 Performance FOTO Adrian Pogîngeanu

A venit şi momentul culminat al zilei, sunt un ”om mare” şi am încăput cu greutate în scaunul din dreapta, care e pentru copii mai degrabă, glumesc. E prima mea tură cu o maşină de raliu şi a fost o aventură la limită, mai ales că am rău de maşină şi într-una normală. 

În primul rând o maşină de curse nu e comodă, din contră. Apoi acceleraţia, chiar şi cu bateria la 51%, e brutală, maşina te smuceşte. Traseul are o linie lungă dreaptă, în rest este plin de "obstacole". Când a pomenit Dominic de plecare parcă visam şi pedala de acceleraţie a ţinut loc de ceas deşteptător. Zvâcnitura şi sunetul motorului m-au dus cu gândul la engage-ul din Star Trek, doar că nu eram în spaţiu. 

Imagini din interior, scaunele din faţă şi spatele maşinii.

Masina Tesla Model 3 Performance FOTO Adrian Pogîngeanu

În linie dreaptă cei de acolo spuneau că atinge 160 - 180km/h în câteva secunde, dar nu m-am uitat la bord când am pornit.

Experienţa e super tare şi dacă ai vreodată ocazia, go for it!

După asta am mai fost pe un traseu de jaloane, unde îţi erau testate precizia şi abilitatea de frânare la punct fix. 

Evenimentul s-a încheiat cu o discuţie cu Dominic Marcu şi cu Adrian Stanciu, Expert Marketing BCR, despre cum a fost posibil ca o maşină electrică să ajungă să concureze în Campionatul Naţional de Viteză în Coastă (CNVC) al României. 

Dominic Marcu pilot raliu şi cu Adrian Stanciu Expert Marketing BCR FOTO Adrian Pogîngeanu

Dominic este născut în Sinaia, schiul este prima sa pasiune, schiază de la 3 ani, şi pilotează maşini de curse din 2013. Pasiunea pentru raliu o moşteneşte din familie. Are o şcoală de schi pe Valea Prahovei unde lucrează circa 30 de monitori şi cu asta se ocupă când nu este la raliu.

În perioada 2013-2019 a concurat pe maşini pe benzină. În 2020 a început să concureze cu o maşină electrică şi în 2021 a terminat un sezon complet cu o maşina electrică, MINI SE. 

Dominic încearcă să demonstreze cu această iniţiativă că ”maşina electrică poate să fie şi performantă, să protejeze mediul şi reprezintă o inovaţie în domeniu, pentru că acesta este trendul pe piaţa auto.”

Dominic a cumpărat Tesla Model 3 Performance la mâna a doua din Germania, cu circa 50.000 de euro, şi a investit tot cam atât în modificarea maşinii şi pregătirea ei pentru curse. Şi aici au intervenit sponsorii, care i-a oferit sprijin financiar pentru a pune în practică acest vis. Dominic i-a mulţumit lui George, fără de care n-ar fi putut construi maşina, şi prietenilor din SUA şi Canada, care-l ajută cu piesele suplimentare.

Maşina are 2 motoare de 500CP, a fost demontată toată şi reconstruită de la 0 pentru competiţie de ”băieţii de la Cyclon Motorsport”. La Tesla, spre deosebire de o maşină clasică, nu se fac reparaţii la motor de la o etapă competiţională la alta, în schimb piesele sunt foarte scumpe.

Dominic a participat deja la două etape din Campionatul Naţional de Viteză în Coastă cu Tesla Model 3: în prima etapă s-a clasat pentru prima dată cu o maşină electrică în top 10, în a doua etapă a obţinut locul 6. 

În încheiere nu pot decât să-i mulţumesc lui Dominic pentru prima mea experienţă cu o maşină de curse şi să-i urez succes în CNVC şi în popularizarea maşinilor electrice în sportul cu motor.

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite