REVIEW Transformer Book T100 – La limita dintre tabletă şi netbook, Asus ne învaţă diferenţa dintre ieftin şi low-end

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Cei de la Asus au inventat practic curentul netbook-urilor cu seria EeePC. Acum, taiwanezii aduc pe piaţă un dispozitiv care ne reaminteşte de vechile ultraportabile, dar care implementează tehnologii de ultimă generaţie. Avem o tabletă cu Windows 8.1 care dispune de o tastatură specială ce-i foloseşte şi pe post de suport.

Asus Transformer Book T100 se diferenţiază de restul seriei Transformer Book în sensul în care taiwanezii au făcut numeroase sacrificii pentru a putea un oferi un produs cu preţ scăzut. Întrebarea este: „au sacrificat de unde trebuie?“.

Design

La acest capitol se văd, probabil, cel mai tare tăierile făcute de Asus pentru a scădea din preţul gadgetului. În loc de aluminiumul frumos finisat cu care eram obişnuiţi, pe Transformer Book găsim un plastic lucios, cenuşiu, sub care vedem acelaşi tipar liniar ca şi la restul modelelor.

Tableta nu este una subţire, însă măcar nu este grea, dar senzaţia oferită la atingere nu conferă foarte multă siguranţă. Plasticul folosit este destul de moale şi dacă apăsăm mai tare pe carcasă o putem simţi cum se îndoaie. Totuşi, acest lucru nu este neapărat rău, deoarece această elasticitate ar putea proteja dispozitivul de un impact mai dur.

Logo-ul Asus îl găsim central şi în partea din stânga, sus, avem trei butoane – unul pentru alimentare, unul rocker pentru volum şi unul care ţine loc pentru tasta „Windows“. Pe marginea din dreapta găsim trei porturi: unul jack, pentru căşti, unul microHDMI, unul microUSB şi mai avem şi un slot pentru carduri microSD.  În faţă găsim un ecran de 10.1 inci, înconjurat de un bezel destul de gros.

Pe marginea de jos avem un slot special care permite conectarea unei tastaturi ce funcţionează ca staţie de andocare. Această tastatura nu oferă nici ea sentimentul premium cu care ne-a obişnuit seria Transformer Book. Şi aici materialul folosit este plasticul, însă este unul mat care a primit un finisaj menit să-l facă să semene cu metalul. Docking stationul este foarte uşor iar dispozitivul cântăreşte puţin peste 1KG când este „asamblat“.

La o primă vedere, tableta este mai groasă decât staţia de andocare, lucru care poate fi deranjant din punct de vedere estetic, însă odată aşezat pe o suprafaţă, gadgetul se dovedeşte stabil.

Hardware

Tranformer Book T100 are o configuraţie interesantă. Spun asta pentru că este primul gadget testat de mine care a venit dotat cu un procesor Intel Bay Trail, mai exact cu procesorul Intel Atom Z3740. Acesta este un procesor cu patru nuclee, tactat la frecvenţa de 1,33Ghz, dar capabil să ajungă până la viteza de 1,86Ghz dacă este solicitat la maximum. Memoria RAM este 2GB, iar spaţiul de stocare poate fi de 32 sau 64GB, extensibil prin card microSD. Mai există şi o versiune care vine cu un HDD de 500GB în staţia de andocare. Ecranul de 10,1 inci are o rezoluţie de 1366x768 px.

Performanţă

Asus Transformer Book T100 se descurcă de minune la sarcinile de zi cu zi. Ce înseamnă asta? Gadgetul poate face faţă filmelor în format HD, aplicaţiilor din Windows Store, suitei Office etc.

Browsingul este rapid şi procesorul face faţă chiar dacă avem multe taburi deschise – am avut în jur de 8 taburi deschise simultan în Internet Explorer (diverse site-uri de ştiri, Facebook, Youtube şi un site de seriale). La partea de lucru în Office nu există niciun fel de întârziere, iar clipurile video HD rulează fără să sughită.

Nu am încercat să instalez Photoshop pe T100, pentru că am crezut că nu ar face faţă, însă unele teste sintetice (de benchmark) arată că procesorul Atom este undeva la nivelul unui Intel Core 2 Duo tactat la 1Ghz, aşa că cel mai probabil s-ar descurca când vine vorba de lucrul în formate mici sau editări de bază.

image

Autonomie

Noul procesor Atom al celor de la Intel este construit pe o tehnologie de 22nm, însemnând că este suficient de bine optimizat încât să nu solicite bateria foarte tare. Apropo de baterie, aceasta este una de 8060mAh.

Această combinaţie dă roade, iar Asus Transformer Book T100 este un gadget care oferă o autonomie bună spre foarte bună. Astfel, cu luminozitatea la 70%, tableta rezistă mai bine de 8 ore. În acest timp am făcut browsing (conexiunea WiFi a fost deschisă în permanenţă) şi editări în suita Office.

Cei care nu vor un gadget doar pentru muncă, pot sta liniştiţi pentru că Asus T100 poate să redea trei filme cap-coadă fără să fie nevoie să-l bagi în priză.

Display

Şi aici s-au făcut compromisuri. Tableta celor de la Asus nu sare în evidenţă când vine vorba de ecran. Are un panou IPS de 10,1 inci cu o rezoluţie destul de mică comparată cu ce ne-au obişnuit producătorii anul acesta – 1336x768px.

Luminozitatea este destul mare şi contrastul este bunicel, însă culorile puteau fi mai saturate. Rezoluţia folosită de mine pe laptopul personal este aceeaşi ca pe T100, şi vorbesc de un dispozitiv cu diagonală de 15,6 inci, aşa că nu pot să zic că am fost deranjat de ea. Totuşi, la o privire atentă putem observa pixelii şi unii utilizatori ar putea fi deranjaţi de acest aspect.

La partea de răspuns la atingeri nu am reproşuri. Senzorul capacitvi funcţionează bine şi nu am găsit zone moarte pe ecran, cum mi s-a mai întâmplat la alte gadgeturi de acest gen.

Conectivitate

Aici lucrurile sunt destul de standard. T100 oferă o conexiune WiFi, Bluetooth, un port microUSB, un port microHDMI şi, în staţia de andocare, un port USB 3.0. Lucruri de bază. Mi-ar fi plăcut dacă cei de la Asus ar fi dotat tastatura cu cel puţin două porturi USB, chiar dacă ar fi însemnat ca unul dintre ele să fi fost USB 2.0.

Tastatură şi trackpad

image

Aici am simţit cel mai mult înţelesul cuvântului simţit cel mai mult înţelesul cuvântului „compromis“. Dacă senzaţia oferită de carcasă sau rezoluţia mică nu m-au deranjat, nu pot spune acelaşi lucru despre tastatură şi trackpad.

Voi fi sincer, eu abia mă descurc cu tastaturile de pe laptopurile de 13,3 inci, deci o tastatură făcută pentru un gadget cu ecran de 10,1 inci este o tortură pentru mine de la început. Totuşi, T100 m-a suprins neplăcut, chiar şi aşa.

Plasticul din care sunt făcute tastele pare brut, nefinisat, iar presiunea care trebuie aplicată unui buton  este prea mare pentru gusturile mele. Nici trackpadul nu străluceşte. Are o dimensiune mică, nu este foarte precis, nici măcar când este acţionat cu un singur deget, şi butoanele par să se scufunde în carcasă.

Multimedia

Transformer Book T100 are o cameră frontală de 1,2MP care se descurcă binişor în sesiunile de chat pe Skype. Am fost suprins să constant că nu există o cameră foto pe spate, având în vedere că Asus îşi dotează toate produsele cu astfel de camere, însă acest aspect nu m-a deranjat. Nu am văzut niciodată rostul unei camere foto pe o tabletă de 10 inci

La partea de sunet nu am fost impresionat, dar nici dezamăgit. Sunetul este suficient de puternic încât să umple o cameră de dimensiuni medii, aşa că nu trebuie să vă conectaţi un set de boxe dacă vreţi să vă uitaţi la un serial.

Software

Asus Transforme Book T100 vine cu Windows 8.1 preinstalat. Asta le oferă utilizatorilor acces şi la aplicaţiile special concepute pentru tablete – ce pot fi descărcate din Windows Store – dar şi la milioane de programe clasice.

Acesta este un adevărat plus şi am fost suprins să văd că procesorul Intel Atom poate face faţă celei mai noi versiuni de Windows fără să întâmpine vreo problemă.

Preţ şi disponibilitate

image

Foto

image

Adevăratul plus al Transformer Book T100 este preţul. Tableta este disponibilă în trei versiuni, cu spaţii de stocare diferite: 32, 64 sau 64+500GB. Nu aş putea recomanda versiunea de 32 de GB pentru că Windows-ul ocupă destul de mult din acest spaţiu, iar un card microSD nu are viteza unui SSD.

Preţurile sunt următoarele: 1.700 de lei pentru versiunea cu 32GB, 1850 de lei pentru versiunea cu 64 de GB şi 2.045 de lei pentru versiunea cu HDD în staţia de andocare. În acest preţ sunt incluse şi licenţele pentru Windows 8.1, dar şi pentru suita Office Home&Student 2013.

Plusuri

• Performanţă bună
• Portabilitate crescută
• Versiunea Pro a Windows 8.1
• Autonomie ridicată

Minusuri

• Design
• Rezoluţie mică
• Tastatură şi trackpad mediocre

Concluzie

Pot să recomand Asus Tranformer Book T100 celor care au nevoie de un dispozitiv portabil de pe care să îşi poată face treaba în caz de nevoie. Nu este neapărat un dispozitiv multimedia, nu este neapărat un dispozitiv pentru jocuri, însă poate fi mulţumită procesorului bun dar şi sistemului de operare Windows 8.1. Taiwanezii au sacrificat ce trebuie şi au creat un dispozitiv care îşi face treaba bine, pentru bani puţini.

Haide să discutăm pe Facebook la „Tech Adevărul“

Tehnologie

Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite