VIDEO REVIEW Samsung Galaxy Note 3 - Episodul 2 - Cameră foto fără mari pretenţii de calitate în condiţii grele

VIDEO REVIEW Samsung Galaxy Note 3 - Episodul 2 - Cameră foto fără mari pretenţii de calitate în condiţii grele

Samsung Galaxy Note 3 - un terminal mare cu o cameră prea mică pentru el FOTO Adevărul/Vlad Andriescu

Samsung Galaxy Note 3 este telefonul pe care sud-coreenii contează pentru a câştiga cotă de piaţă pe final de an şi pentru a-şi păstra supremaţia în categoria phabletelor. Ecranul de 5,7 inci este unul excelent, designul a fost schimbat, dar camera foto se ridică la nivelul aşteptărilor?

Nu.

Samsung a ales pentru camera foto de pe Note 3 o abordare clasică. În perioada în care Apple şi Nokia aleg să schimbe calitatea senzorului şi dimensiunea pixelilor, Samsung a venit cu o cameră foto de 13 megapixeli, clasică, cu o deschidere mai mică decât cea de pe telefoanele de top. Performanţele generale? În timpul zilei realizează poze rezonabile, dar noaptea este depăşită total.

Am apreciat rapiditatea camerei. O deschizi şi poza se realizează foarte rapid, chiar şi în modurile care fac mai multe imagini deodată. Este o cameră decentă, dar în anumite condiţii îşi arată limitele.

Claritatea imaginilor

Vorbim de o cameră de 13 megapixeli, cu un singur flash LED, lentile f/2.2 şi un senzor de 1/3,2 inci Senzorul pixelilor are doar 1,1 microni, fiind extrem de mic. Ce se întâmplă în cazul acesta? Pozele au rezoluţie mare, dar o calitate scăzută. Când se vede avantajul megapixelilor? La poze mai mari, mai panoramice, pentru a vedea anumite lucruri în cadru.

Claritatea imaginilor depinde de mediul unde au fost făcute. Dacă vrem să facem o poză macro sau una pe lumină foarte bună, camera nu are mari dificultăţi. Problemele sunt atunci când acţionăm un nivel de zoom moderat sau la elementele în mişcare. Noi vă recomandăm să nu lăsaţi camera lui Note 3 pe automat, pentru că nu va scoate pozele pe care le doriţi. De asemenea, am avut problema că pozele sunt destul de mari pentru un telefon. Aşadar, nu uitaţi să le modificaţi dimensiunea. Este setată în standard la 8 megapixeli, dar cred că puteţi să vă duceţi şi mai jos. Recomandarea noastră pentru poze care arată mai bine este să lăsaţi aparatul foto pe modul HDR, care aduce culori mai frumoase imaginilor. De asemenea, aveţi nenumăratele opţiuni ale Samsung, care pot fi folosite în funcţie de situaţie.

Pozele făcute pe lumină scăzută

Ei bine, ce putem spune aici? Senzorul de mici dimensiuni aduce cu el şi probleme. Calitatea imaginilor de pe stradă noaptea este foarte proastă, fiind foarte zgomotoase. Dacă este întuneric beznă, nu vă aşteptaţi ca terminalul să poată face faţă. Efectiv nu veţi vedea nimic. De asemenea, mişcările trebuie să fie discrete. Este un telefon de lumină, nu unul de noapte. Bliţul nu ajută foarte mult.

Deşi importate pe calculator arată drept, pozele se urcă pe reţelele sociale culcate. 

Funcţiile camerei

Samsung aduce din nou interfaţa de cameră destul de simplă. Am apreciat faptul că nu sunt foarte multe opţiuni de selectat, iar modurile se aleg destul de uşor. Avem de ales între lucruri deja ştiute de pe Galaxy S4, dar şi unele noi. Totul pentru a realiza imagini interesante.

Pentru cei care vor pur şi simplu să apese butonul şi să le iasă o poză bună, există modul Automat, HDR, Modul Acţiune. Acesta din urmă este pentru imaginile în mişcare. Din păcate, Samsung nu aduce o opţiune pentru fotografiiel făcute noaptea. Pentru imagini mai spectaculoase, există Golf, Drama Shot sau modul de fotografie dinamică, un fel de GIF în care unele elemente pot fi statice, iar altele în mişcare.

Am apreciat toate aceste funcţii, dar nu le-am folosit. Sunt simplu de accesat, dar cred că e bine să vă concentraţi pe una singură. Gândiţi-vă ce vreţi să faceţi cu telefonul şi alegeţi din ele. Evident, dacă un Note 3 ar ajunge în mâinile unui adolescent, caz destul de probabil, pentru că poate fi o consolă de jocuri foarte bună, Drama Shot ar fi senzaţională. Dar dacă telefonul ar ajunge în mâna unui turist, eu vă recomand modul HDR sau cel acţiune, cu editare după realizarea imaginii.

Ca impresii generale, telefonul mi-a dat impresia ca merita o cameră foto mai bună, mai spectaculoasă, dar a primit una care-şi face treaba. Ca aderenţă, este un terminal bun şi recomandăm, ca întotdeauna, să-l întoarceţi când realizaţi o imagine.

Avantaje

  • La poze de ansamblu, nivel de detalii mai mare
  • Modurile de editare preprocesare sunt folositoare

Dezavantaje

  • Claritate slabă la lumină scăzută
  • Performanţe generale mediocre
  • Selectarea modurilor poate deveni puţin obositoare

Puteţi vedea review-ul video în clipul de mai jos. 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: