Razer Mamba + Razer Firefly, un combo wireless de mouse şi mousepad care face diferenţa în jocuri [TECH REVIEW]

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Lansate la conferinţa CES 2018 care a avut loc la Las Vegas în luna ianuarie, noile periferice de la Razer promit o premieră în domeniu. Mouse-ul Mamba wireless se încarcă magnetic chiar din mousepad-ul Firefly, iar asta înseamnă că greutatea acestuia a fost redusă drastic, nemaifiind nevoie de baterii. În plus, precizia pare că nu a avut deloc de suferit.

Gamerii hardcore nici nu vor vrea să audă de un mouse destinat jocurilor care să nu fie legat de unitatea centrală printr-un fir clasic. Precizia câştigată astfel poate face diferenţa dintre a pierde sau au câştiga. De-asta am fost intrigat când a ajuns la noi combo-ul wireless de joacă. Nu mi-ar fi trecut prin cap că tocmai Razer ar putea scoate aşa ceva, companie cu un pedigree în ale gamingului care nu poate fi ignorat.

La prima vedere, designul mousepad-ului Firefly este foarte elegant, iar suprafaţa pe care se mişcă mouse-ul poate fi întoarsă. Ai de ales între două feţe de precizie, una textilă, pentru o acurateţe mai bună a mişcării şi una de plastic, care ajută foarte mult la rapiditate. Firefly este făcut pentru toate tipurile de jucători, iar sinergia cu Mamba funcţionează de minue. Odată scos din cutie şi aşezat pe suprafaţa textilă, de care eu m-am folosit cu încredere, mouse-ul s-a luminat instant.

Imagine indisponibilă

Încărcarea prin pad merge perfect, însă trebuie să ai grijă să nu ieşi cu mouse-ul de pe suprafaţa de conatct. Cum spuneam mai sus, acesta nu are baterii şi este imposibil să funcţioneze atunci când nu se află pe pad. Tehnologia este una nouă, şi trebuie să recunosc că mi-a oferit momente de joacă destul de bune. Nu mă aşteptam ca Mamba wireless să se mişte la fel de bine în titluri ca CS:GO sau PUBG ca tradiţionalii rivali cu fir.

Wireless vs. Fir

Diferenţa dintre fir şi wireless nu se face simţită, iar aspectul total al celor două proudse este foarte luminos şi dinamic şi arată al naibii de bine, mai ales noaptea. Aşa cum Razer ne-a obişnuit, aplicaţia Chroma este compatibilă cu mouse-ul şi cu pad-ul, astfel că poţi regla din software paleta de culori RGB şi schema în care aceasta luminează. Unde mai pui că marginea mousepad-ului este colorată prin led, ceea ce oferă un plus la capitolul „sexy”.

Imagine indisponibilă

De asemenea, cele două accesorii pot fi conectate cu celealalte gadget-uri Razer pe care le mai ai, pentru a lumina în tandem camera. Concluzia nu poate fi decât una singură. Razer a reuşit să aducă precizia unui mouse cu fir în lumea wireless şi să o transpună într-un combo de gaming care te va ajuta să-ţi îmbunătăţeşti performanţele în cele mai populare shootere multiplayer care există pe piaţă în acest moment.

Preţ

Puncte slabe nu prea există, putem vorbi însă de preţ. Acesta este unul destul de piperat, de aproximativ 250 de dolari, fapt care face din Mamba+Firefly un combo high-end, premium. Per total, experienţa a fost una foarte plăcută, diferenţa de performanţă simţindu-se în cel mai clar mod, atunci când este utilizat aşa cum trebuie.

Tehnologie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite