Prima staţie inteligentă de încărcare rapidă pentru maşini electrice din judeţul Covasna s-a deschis la Sfântu Gheorghe

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO Adrian Pogîngeanu
FOTO Adrian Pogîngeanu

Prima staţie inteligentă de încărcare pentru maşini electrice şi hibrid s-a deschis în faţa hotelului Park, din oraşul Sfântu Ghorghe, judeţul Covasna, luni 16 iulie 2018.

Staţia de încărcare, produsă de compania franceză DBT, are o putere de 22-50 de kilowaţi, iar timpul de încărcare complet al unui autoturism electric variază între 20 şi 30 de minute, în funcţie de bateria maşinii şi de tipul de încărcare selectat. Se pot încărca simultan 3 automobile, două pe curent continuu şi unul pe curent alternativ, dar în acest caz nu mai vorbim de încărcare rapidă.

image

Meniul staţiei de încărcare e în limba engleză, română şi maghiară, dar operaţia de încărcare se poate realiza şi prin aplicaţia Polyfazer, disponibilă pe Android şi iPhone. Prin aplicaţie poţi vedea staţiile libere din zonă, poţi să navighezi până la ele cu ajutorul GoogleMaps, poţi vedea dacă sunt ocupate şi comunica cu cel care încarcă deja. Am descărcat aplicaţia şi m-am jucat puţin cu ea, e interesantă şi folositoare, dacă ai maşină electrică.

image

Revenind la staţie, a fost amplasată aici, după câştigarea unui proiect printr-un program de finanţare al Administraţiei Fondului Pentru Mediu - Programul privind reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră în transporturi. Compania care s-a ocupat de proiect este Combridge, iar proprietarul staţiei este patronul hotelului Park, Istvan Kovacs. Alimentarea este gratuită pentru oaspeţii hotelului şi costă 50 de lei pentru alţi utilizatori.

Potrivit Ziarului Financiar, în 2017, în România existau deja 150 de staţii de încărcare pentru maşini electrice. 

Tehnologie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite