Lenovo Yoga 3 Pro e continuarea filosofiei deja cunoscute de la Lenovo - un laptop care să se facă şi tabletă şi stand pentru filme, care să fie subţire şi performant. Pe hârtie are toate acestea şi o viziune pe care alţii nu o au.

Noi vă oferi un preview foto şi informaţii despre laptop, până la finalul săptămânii când va veni review-ul.

În lumea laptopurilor, Lenovo, Asus şi Apple sunt companiile pe care le respect pentru originalitate. Lenovo a luat un brand obosit ca IBM şi face PC-uri de calitate. De asemenea, la nivel de design şi-a găsit o identitate. În plus, partea funcţională e bună - tastatură excelentă, mouse pad aproape bun şi ecrane de excepţie. Asus s-a dus către zona premium, iar MacBook-urile rămân laptopurile mele favorite, chiar dacă preţul nu le recoandă.

Yoga 3 pro costă 1.500 de dolari şi aduce un corp din aluminiu, o balama modificată, o tastatură şi un mousepad cauciucat.

Are un procesor Intel Core M70 şi un display de 13,3 inci, Quad HD+. Asta înseamnă o rezoluţie de 3.200 x 1.00 de pixeli. Ecranul este excepţional, culorile sunt redate foarte bine, iar unghiurile de vizualizare sunt spectaculoase. Avem şi o părere negativă despre el, o veţi afla în review.

Memoria RAM a laptopului poate fi de până la 8 GB, iar capacitatea de stocare poate fi de până la 512 GB, numai SSD. Noi am primit în teste varianta de 256 de GB şi 8 GB de RAM. Ne-am aşteptat la lucruri spectaculoase. Vă avertizez că voi fi subiectiv, ca utilizator fidel de Macbook Air. Dar voi avea şi lucruri obiective.

Laptopul promitea o autonomie de 9 ore, dar a dezamăgit în testele noastre.

Ne-a plăcut greutatea mică a laptopului. Are 1,19 kilograme, iar asta m-a impresionat. E mai uşor decât Macbook Air-ul meu personal, deşi e mai gros în zona balamalei. În schimb, nu e la fel de frumos ca Macbook sau ca Asus Zenbook. Păstrează un pic din atitudinea spartană a oricărui Lenovo (vă amintiţi laptopurile acelea negre?).