Preşedintele Google, Eric Schmidt, despre viaţa peste 20 de ani: „Identitatea va fi cel mai de preţ produs în viitor“

Preşedintele Google, Eric Schmidt, despre viaţa peste 20 de ani: „Identitatea va fi cel mai de preţ produs în viitor“

Eric Schmidt a devenit şi autor de cărţi. FOTO Reuters

Eric Schmidt, preşedintele Google, şi-a lansat pe 23 aprilie o carte scrisă împreună cu Jared Cohen, şeful diviziei Google Ideas, iar cei doi încearcă în aceasta să traseze planul de ansamblu al viitorului de peste 20 de ani.

Ştiri pe aceeaşi temă

Cu 10 zile înainte de lansarea cărţii, Schmidt a semnat un articol în "The Guardian", iar mai jos sunt câteva extrase, preluate de la "Descoperă".

"Veţi putea citi în viteză ştirile zilei în timp ce un costum vă va fi adus din dulapul automatizat. Vă veţi îndrepta spre bucătărie pentru a lua micul dejun, iar ecranul transparent vă va urmări sub forma unei holograme proiectate în faţa dumneavoastră", descrie Eric Schmidt dimineaţa locuitorilor planetei de peste 20 de ani. "În bucătărie veţi lua o ceaşcă de cafea şi un produs de patiserie perfect pregătite de cuptorul dumneavoastră ce poate controla gradul de umiditate, citind în acelaşi timp cele mai noi emailuri pe tableta holografică proiectată în faţa dumneavoastră".

Mai multe despre documentarea lui Schmidt pentru această carte: Julian Assange, fondatorul WikiLeaks, către Eric Schmidt, preşedinte Google: „Nu ne-ar strica informaţii de la Google“

Controlarea nivelului sănătăţii va fi ceva ce oamenii vor putea face cu uşurinţă în viitor, iar Eric Schmidt descrie în cartea sa un moment destul de interesant. "Pe măsură ce vă plimbaţi prin bucătărie, vă loviţi la un deget de la picior. Luaţi dispozitivul mobil şi deschideţi aplicaţia de diagnosticare. În interiorul dispozitivului se găseşte un microcip care foloseşte unde electromagnetice cu o lungime de undă mai mică de un milimetru pentru a vă scana corpul. Scanarea arată că degetul este doar lovit, nu şi fracturat", explică acesta cum medicul particular va fi în dispozitivul personal.

Identitatea şi intimitatea, la un alt nivel

Google, preşedintele al cărei companii este Schmidt, este unul dintre cele mai mari depozite cu informaţii despre oameni. Dar cum vor gestiona astfel de giganţi informaţiilor? Autorul crede că are răspuns şi la această întrebare.

"Identitatea dumneavoastră online din viitor nu se va limita la un simplu profil de Facebook; ea va fi formată dintr-o constelaţie de pagini, acestea fiind verificate şi poate chiar reglementate de către guvern. Imaginaţi-vă toate conturile dumneavoastră – Facebook, Twitter, Skype, Google+, abonamentul la un ziar – conectate la un «profil oficial»", mai scrie acesta în cartea sa.

Google Glass: Eric Schmidt, preşedintele Google, găseşte drept ciudată interacţiunea cu gadgetul companiei

Orice are un preţ? "Identitatea va fi cel mai de preţ produs pentru cetăţeni în viitor, urmând să existe mai ales online. Vom fi martori la o explozie de companii care se vor ocupa cu gestionarea intimităţii şi a reputaţiei. De asemenea, vom fi martori la apariţie unei pieţe negre unde oamenii vor putea cumpăra şi vinde identităţi reale sau inventate", descrie acesta evoluţia acestui domeniu.

Cum a fost primită cartea?

"The New York Times" este una dintre primele publicaţii care să vină cu o cronică a cărţii "The New Digital Age". "Orice cititor va avea cu siguranţă un punct de vedere favorit. [...] Dincolo de momentele aride, proza densă şi ocazionalele rateuri ciudate (va fi o experienţă interesantă sau sfâşietoare să priveşti filmele holografice, să ai morţi vii care îţi intră în sufragerie?), «The New Digital Age» oferă multe provocări", scrie Janet Maslin.

"Această carte subliniază de ce liderii - legitimi, revoluţionari, tiranici -, vor avea nevoie de strategii mai elaborate decât a fost cazul vreodată", se mai arată în cronică.

 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările