Noile planuri ale Microsoft sunt despre orice altceva mai puţin telefoane Lumia

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Microsoft continuă concedierile, dar susţine că Windows Mobile încă are viitor. Nu este clar ce fel de viitor şi contra cui.

Terry Myerson, directorul Microsoft responsabil de dispozitive mobile şi Windows, a anunţat recent, prin mailuri interne trimise angajaţilor companiei, desfiinţarea a 1.850 de locuri de muncă, dintre care 1.350 sunt în Finlanda. Pentru cine a uitat, acestea sunt „resturi“ din ceea ce americanii au preluat când au cumpărat Nokia. Astfel, Windows Mobile (sau Windows Phone, cum o cunoşti) este o divizie băgată la apă şi la reducere de costuri.

În viitor, Microsoft nu mai promite că va lansa dispozitive „revoluţionare“, ci se va concentra mai mult pe software pentru toate platformele, astfel încât utilizatorii să nu aibă probleme, şi pe mediul enterprise, unde se pune un accent mai mare pe securitate, management facil al terminalelor şi unde funcţionalitatea Continuum (prin care telefonul devine PC, conectat la un monitor), scrie Playtech. Astfel, în mediul acesta, parteneri precum Acer, Asus, HP sau Dell se pot dovedi cruciali ca să producă dispozitive, iar brandul Lumia poate fi retras. 

Myerson susţine că strategia Microsoft privind Windows vizează acum trei mari domenii, iar Windows 10 s-a dovedit un succes, astfel că au o bază pe care să construiască, după cum redă The Verge. „Universal apps - am construit o platformă uimitoare, cu o strategie bogată în inovaţii pe termen lung. Prioritatea numărul 1 este să extindem capabilităţile dispozitivelor şi funcţionalităţile pentru dezvoltatori. Mereu avem grijă de clienţii noştri şi telefoanele Windows nu vor fi o excepţie. Vom continua să actualizăm şi susţinem actualele telefoane Lumia şi ale partenerilor şi să dezvoltăm noi dispozitive. 

(În final) rămânem determinaţi în cursa noastră pentru inovaţie pe toate dispozitivele cu Windows şi serviciile noastre pentru a crea experienţe noi şi încântătoare“. Oricât de optimiste ar fi cuvintele sale, este clar că Microsoft se concentrează mai multe pe software şi pe soluţii cross platform, dovadă şi că Android şi iPhone beneficiază de aplicaţii mai bune decât cele de Windows sau Windows 10 Mobile. Universal apps poate fi însă cea mai puternică strategie, iar aceasta abia acum începe să se dezvolte cu adevărat.

Hai pe Facebook ca să ştii ce-i nou şi când nu eşti pe site!

Tehnologie



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite