LG va lansa oficial televizorul care se poate rula la conferinţa CES 2019, care va avea loc la Las Vegas

LG va lansa oficial televizorul care se poate rula la conferinţa CES 2019, care va avea loc la Las Vegas

La începutul anului viitor LG va prezenta primul televizor care se poate rula, aducând cel puţin două aplicaţii ce se pot dovedi practice în viaţa de zi cu zi.

Ştiri pe aceeaşi temă

Avansul tehnologic în domeniul ecranelor se va concretiza anul viitor nu doar cu telefoane pliabile, un segment foarte mediatizat în ultimele luni, dar şi cu televizoare de mari dimensiuni care se vor putea rula.

Conform unei surse interne citate de Bloomberg, LG va veni în luna ianuarie la CES 2019 cu primul televizor rulabil care va intra ulterior pe piaţă. Un prototip al acestuia a fost prezentat la începutul anului, însă versiunea de anul viitor reprezintă un produs final, ce va putea fi cumpărat.

În primul rând, televizorul OLED de 65 de inch al celor de la LG se va rula la o apăsare de buton şi se va ascunde într-o bază. Nu neapărat într-un apartament, dar poate în sediul unei companii o astfel de funcţie ar putea fi considerată utilă.

Mai interesantă este abilitatea ecranului de a ascunde zonele care nu sunt necesare. Spre exemplu, dacă pe ecran rulează un film cu un raport al imaginii mai îngust pe înălţime, zonele negre vor fi rulate. Nu neapărat foarte util, dar interesant.

LG Display este una dintre cele mai performante divizii ale producătorului coreean, însă se vede nevoită, în anumite pieţe, să reducă preţurile pentru a putea concura cu companiile chinezeşti.

Tot anul viitor, probabil în luna februarie la Mobile World Congres, LG este aşteptată să-şi prezinte primul smartphone 5G care ar putea fi acelaşi sau diferit de primul smartphone pliabil, un alt produs aşteptat din partea producătorului coreean.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:

citeste totul despre: