"iWatch" de la Apple este înregistrat în mai multe ţări, iar acţiunile cresc

iWatch de la Apple s-ar conecta la dispozitivele companiei (imagine construită pe calculator)

Apple a crescut la bursă în ultimele zile, iar analiştii sunt mai optimişti? Iar compania americană s-a asigurat să le gâdile optimismul analiştilor, prin înregistrarea numelui iWatch în mai multe ţări.

Acum două zile Apple a înaintat actele pentru înregistrarea mărcii "iWatch" în Japonia, care descrie un ceas inteligent care să însoţească dispozitivele deja lansate, prin conectarea la ele. Un asemenea dispozitiv ar afişa notificări şi ar interacţiona cu telefonul. De asemenea, Apple a făcut o astfel de cerere şi în Rusia.

Potrivit 9to5Mac şi MacRumours, Apple a mai înaintat astfel de cereri şi în Mexic, Taiwan şi Turcia. În primele două ţări Apple este trecută ca firma care a înaintat cererile, iar în Turcia este vorba de un avocat care a lucrat cu firma în trecut, potrivit cnet.com. Se pare că şi Columiba ar fi pe listă.

Aceste mutări ale Apple indică faptul că firma încearcă să-şi asigure terenul înainte de lansarea unui asemenea dispozitiv, un ceas inteligent care să completeze gama actuală. Deşi nu există informaţii dacă iWatch ar urma să fie lansat anul acesta, vestea i-a făcut bucuroşi pe analişti, care au întors trendul negativ al companiei, iar acum acţiunile companiei sunt pe un trend ascendent.

"Credem că iWatch este aproape terminat, iar lanţul de producători de componente aşteptând ok-ul de la Apple", a declarat pentru cnet.com analistul de la Citi, Glen Young. El spune că producţia ar putea începe în iunie.

De asemenea, acţiunile companiei au fost urcate la stadiul de "achiziţie puternică" de către firmele de analiză. Astfel, ieri acţiunile au ajuns la 410,53 de dolari, cu 3,5% mai mult decât cu o zi anterioară. Astăzi, acţiunile Apple s-au stabilizat la 409,22 dolari, o creştere surprinzătoare.

Deşi diferenţa nu este uriaşă, trebuie să ne amintim că acţiunile Apple au scăzut şi în momentul lansării iOS7, iar dorinţele analiştilor sunt de multe ori indicatorii de creştere. Astfel, dacă ei se aşteaptă la un iWatch, iar Apple nu livrează, acţiunile se duc în jos. Compania reacţionează astfel la dorinţele lor înregistrând marca în mai multe ţări. Va lansa un ceas inteligent? Cel mai probabil, dar nu ştim când.

În plus, anunţul vine extrem de aproape de momentul când Apple îşi va anunţa rezultatele financiare pe ultimul trimestru pe 23 iulie.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările