Huawei MediaPad M5, o tabletă numai bună de luat în vacanţă [TECH VIDEO REVIEW]

0
Publicat:
Ultima actualizare:

În primul review video de pe Adevarul.ro vorbim despre o nouă tabletă scoasă pe piaţa din România de Huawei, MediaPad M5. Am avut ocazia să ne jucăm cu modelul cu diagonală ceva mai mică, care aduce un plus semnificativ la portabilitate şi utilizare.

MediaPad M5 vine echipată cu sonorizare Harman Kardon, ceea ce ne arată că producătorul chinez nu s-a zgârcit în ceea ce priveşte calitatea sunetului, alegând-o pe aceasta în detrimentul unei camere foto ceva mai performante. Zicem noi, o decizie bună, deoarece telefonul sau DSLR-ul sunt mai mult decât suficiente atunci când plecâm în vacanţă.

MediaPad M5 are un display IPS LCD, noi am avut pe mână varianta de 8,4 inci, care scoate culori vii, vibrante, fără să abuzeze foarte mult de bateria oricum ofertantă, de 7500 de miliamperi. Din păcate, nu are jack de căşti, însă problema poate fi rezolvată rapid cu o pereche conectabilă pe USB-C sau chiar pe Bluetooth.

Te invit să urmăreşti video review-ul de mai jos pentru a afla mai multe despre Media Pad M5.

Huawei MediaPad M5, o tabletă numai bună de luat în vacanţă [TECH VIDEO REVIEW]

Per total, experienţa de utilizare e una care nu lasă deloc de dorit, MediaPad M5 fiind o tabletă bună, care nici nu te lasă fără bani în cont sau cu vreo rată prea mare la bancă. Noi recomandăm varianta cu diagonală mai mică, care aduce foarte mult cu un telefon cu dimensiuni ceva mai mari. Poate fi ţinută chiar şi cu o singură mână, iar senzorul de amprente este cu siguranţă unul din plusuri.

Tehnologie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite