Ghid de cumpărare: cum alegi televizorul potrivit

Ghid de cumpărare: cum alegi televizorul potrivit

Piaţa de televizoare s-a diversificat atât de mult, încât deseori te simţi copleşit de oferta foarte mare. Cu ajutorul acestui ghid de cumpărare vei avea mult mai clare criteriile pe baza cărora să îţi alegi televizorul potrivit pentru acasă.

Tehnologia ecranului TV

Televizoarele se împart în categorii, în special pe baza tipului de ecran. Astfel, există televizoare LCD, LED, OLED şi QLED. Fiecare vine cu puncte tari şi puncte slabe.

LCD-urile sunt ieftine, disponibile oricui. Tehnologia este însă învechită, iar contrastul destul de slab.

LED-urile pleacă de la tehnologia de tip LCD, dar a lor este mult superioară, deoarece oferă o calitate mai bună a imaginii. Sunt cele mai întâlnite la ora actuală, cu un preţ bun. Unghiul de vizibilitate poate fi însă unul redus.

OLED-urile au cea mai bună calitate a imaginii, deoarece fiecare pixel are propria culoare şi propria lumină. Contrastul este foarte bun, negrul este cu adevărat negru (comparativ cu tehnologiile LED care au un negru luminos, de unde rezultă acel efect de blacklight bleeding).

Dezavantajul? Preţul foarte ridicat pentru această tehnologie superioară.

QLED-urile sunt foarte apropiate ca tehnologie de OLED. Diferenţa ar fi că negrul nu este atât de intens ca în cazul OLED-urilor. Tehnologia este cunoscută în special pentru că este foarte întâlnită la televizoarele Samsung.

Diagonala TV vs Distanţa de aşezare

Deşi poate te încântă ideea de a-ţi cumpăra un televizor cât mai mare, trebuie să iei în considerare şi dimensiunea spaţiului în care vei aşeza acel TV. O cameră spaţioasă oferă posibilitatea de a-l aşeza la distanţa corectă. În schimb, în cazul unei camere mai mici, este posibil ca televizorul cu o diagonală mare să fie prea aproape de tine, lucru care poate dăuna sănătăţii ochilor.

Astfel, problema se rezolvă prin măsurători înainte de a face o achiziţie anume. Ia în calcul raportul dintre diagonala televizorului şi locul din care vei privi spre el. Se recomandă ca distanţa minimă între ochi şi televizor să fie egală cu o diagonală şi jumătate, iar distanţa maximă să fie de trei ori diagonala.

Rezoluţia televizorului

Rezoluţia reprezintă numărul de pixeli care formează imaginea. Valorile sunt exprimate sub forma nr. pixeli orizontală x nr. pixeli verticală.

Ultra HD 4K - rezoluţia este de 3840 x 2160. Este cea mai bună rezoluţie pentru televizoarele mari, însă este doar una de redare, nu există programe TV care să transmită la o astfel de rezoluţie.

HD 1080p - cunoscut şi sub denumirea de Full HD. Rezoluţia este de 1920 x 1080,  des întâlnită la ecranele mari, însă este necesară o distanţă de privire corectă, conform celor anterior precizate.

HD 720p - rezoluţia este de 1280 x 720, este cea mai întâlnită rezoluţie şi cea mai accesibilă ca preţ de pe piaţă.

Funcţii suplimentare

Player Multimedia - această funcţie are capacitatea de a reda conţinut audio sau video de pe Stick USB sau hard disk extern. Ea diferă de la televizor la televizor, dacă poate reda orice format de conţinut audio sau video.

Tehnologia 3D - posibilitatea de a viziona acasă un film 3D atrage mulţi potenţiali clienţi. Există două tipuri de ochelari care se pot folosi: pasivi şi activi.

  • 3D cu ochelari activi - filmele se vizionează la rezoluţia ecranului, cu efecte spectaculoase. Neajunsul constă în faptul că au preţul ridicat şi imaginile sunt obositoare pentru ochi;
  • 3D cu ochelari pasivi - tehnologia este mai puţin obositoare pentru ochi, cu un preţ accesibil, însă imaginile nu mai sunt atât de vii, deoarece redarea se face la jumătate din rezoluţie.

Smart TV - din ce în ce mai multe modele de televizoare au această funcţie. Ea permite conexiunea la internet, precum şi acces la aplicaţii, redarea de conţinut audio, video, foto de pe telefon sau alte device-uri.

Acestea sunt cele mai importante criterii după care poţi alege un televizor pentru acasă. Analizează cu atenţie fişa tehnică, ţine cont de tehnologia ecranului, de mărimea display-ului raportată la distanţa la care va fi aşezat televizorul, precum şi la rezoluţie.

Nu uita de funcţiile suplimentare, îţi vor face experienţa de vizionare mai plăcută. Ai putea să consulţi şi review-urile altor persoane care au cumpărat televizoare, stabileşte care este bugetul în care vrei să te încadrezi şi alege.

Sursă foto: [1] [2] pexels.com 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: