FOTO VIDEO Dieter Rams, omul care nu a influenţat doar designul, ci a influenţat o întreagă planetă

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Poate cel mai influent designer al ultimilor zeci de ani în domeniul industrial este Dieter Rams. Produsele sale de la Braun au fascinat oamenii. Steve Jobs şi Jony Ive au fost mari fani şi designul Apple se inspiră direct din principiile lui Rams. Dieter Rams nu a influenţat doar designul, ci a influenţat o planetă pentru că iPhone-ul şi iPad-ul, inspirate direct de minimalismul lui Rams, au schimbat omenirea.

Rams s-a născut pe 20 mai 1932 la Wiesbaden în Germania. Şi-a făcut studiile de arhitectură şi design interior la Şcoala de Artă din Wiesbaden în 1947. În 1955 a fost recrutat de Braun, iar din 1961 a fost şeful biroului acestei companii.

Produsele lui Rams au fost influenţate de un lucru simplu: munca bunicului său, care făcea mobilă. Filosofia sa se poate rezuma la "Weniger, aber besser" (Mai puţin, dar mai bun).

Atât de bun a fost Rams că peste ani, cei de la Apple au început să se inspire din designul său. Au luat produse vechi şi elemente ale acestora au fost puse în cele din Cupertino. Pentru cei care au avut iPhone, calculatorul folosit de telefon este inspirat de Braun ET 66, un calculator de birou din 1987.  De asemenea, aplicaţia de podcast imita un aparat de înregistrare al nemţilor.

Rams despre Apple

Poate v-aţi gândi că Rams a fost furios că Apple i-a luat designul şi principiile acestuia. În niciun caz. Rams a fost încântat că cei de la Apple îi respectă principiile de design, pe care le găsiţi un pic mai jos.

"Am privit mereu produsele Apple şi cuvintele pe care le-a spus Jony Ive despre mine ca un compliment. Sunt puţine companii care înţeleg şi practică puterea designului bun în produsele lor", a spus Dieter Rams în documentarul "Objectified" din 2009.

"Sunt mereu fascinat când văd ultimele produse ale Apple. Apple a făcut ceva ce eu nu am reuşit: a folosit puterea produselor lor pentru a convinge oamenii să stea la coadă să le cumpere. Eu am stat la coadă să primesc mâncare la finalul celui de-Al Doilea Război Mondial. E o schimbare", a mai spus Rams.

"Apple e una dintre puţinele companii care înţeleg că designul nu este un adjectiv simplu. De asemenea, puţini oameni înţeleg că designul este o profesie serioasă", a adăugat designerul german.

Produse celebre ale lui Dieter Rams

Rams a fost la Braun până în 1995 şi a redefinit stilul produselor industriale. Gadgeturile timpului au arătat diferit, au arătat modern şi au inspirat produsele din ziua de astăzi.

Mai multe puteţi vedea în galeria foto de pe adevarul.ro. 

Influenţa asupra Apple

Steve Jobs şi şeful de design de la Apple, britanicul Jonathan Ive, au declarat de mai multe ori că ceea ce au creat a fost influenţat de către şeful designului de la Braun, Dieter Rams. Cei de la Apple însă nu au ascuns niciodată această pasiune a lor pentru designul simplu şi curat de la Braun.

Apple s-a inspirat de la Braun atunci când a realizat designul calculatorului de pe iPhone sau a aplicaţiei de PodCast de pe produsele sale, arată site-ul „CultofMac“, în mai multe comparaţii vizuale.

Primul iPod seamănă foarte bine cu un radio portabil al germanilor, iar computerul Mac cu mai multe produse lansate în anii '60. Într-un fel sau altul, vorbim de o cruntă ironie: inovaţia mileniului trei este de fapt designul de acum 50 de ani.

Mac versus Braun

apple braun

Mac versus Braun - varianta a doua

apple braun

Cele zece reguli ale lui Dieter Rams

Un produs trebuie să fie inovator - posibilităţile de a progresa există. Tehnologia oferă posibilitatea unui design original. Designul îmbunătăţit trebuie să se dezvolte împreună cu o tehnologie mai bună şi nu poate fi singular.

Designul bun face un produs folositor - un produs e cumpărat ca să fie folosit. Nu trebuie să satisfacă doar criteriile funcţionale, ci şi cele psihologice şi estetice.

Designul bun este estetic -Calitatea estetică a unui produs intregeşte utilitatea sa pentru că vor fi folosite în fiecare zi şi va avea un efect asupra oamenilor şi stării lor. Doar obiectele bine construite pot fi frumoase.

Designul bun face ca un produs să fie cunoscut - clarifică structura produsului. De asemenea, produsul poate să-şi exprime funcţiile prin folosirea intuiţiei utilizatorului.

Designul bun nu obstrucţionează - produsele care sunt făcute cu un scop sunt unelte. Nu sunt obiecte decorative şi nici opere de artă. Designul lor trebuie să fie neutre şi discrete, să lase loc pentru atitudinea utilizatorului.

Designul bun e onest - Nu face produsul să pară mai inovator, puternic sau valoros. Nu manipulează consumatorul cu promisiuni care nu pot fi îndeplinite.

Designul bun durează - nu încearcă să fie la modă şi astfel niciodată nu expiră. Spre deosebire de designul "la modă", care durează câţiva ani.

Designul bun este detaliat până la ultima picătură - nimic nu trebuie să fie lăsat la întâmplare. Grija şi acurateţea procesului de design arată respectul pentru consumator.

Designul bun are grijă de mediul înconjurător. Designul trebuie să îşi aducă o contribuţie la protejarea mediului. Conservă resurse şi minimizează poluarea vizuală şi fizică.

Designul bun este cât mai puţin design cu putinţă. Mai puţin, mai bun - se concentrează pe aspectele esenţiale, iar produsele nu sunt încărcate cu lucruri lipsite de esenţă. Înapoi la puritate, înapoi la simplitate.
 

Tehnologie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite