Facilităţile unei combinaţii Windows 8 - Windows Phone 8

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Până acum v-am scris despre laptopurile cu Windows 8 şi v-am spus care ar fi avantajele şi dezavantajele lor. Dar într-o lume în care un singur dispozitiv nu mai înseamnă aproape nimic, fiind obligaţi la mobilitate, încercăm nişte combinaţii de tabletă-telefon-laptop.

Avantajele unui telefon cu Windows Phone

Un Windows Phone are deja aproape toate aplicaţiile cele mai folosite de către utilizatori. Aveţi Facebook, Instagram sau mail-uri sincronizate, dar veţi duce lipsa aplicaţiilor de la Google, cum ar fi YouTube. Există alternative, dar ele sunt mai slabe, cel puţin pentru YouTube. Gmail-ul poate fi sincronizat cu telefonul, dar sunteţi blocat în browserul Internet Explorer mobil şi nu puteţi instala Google Chrome. 

Dar un Windows Phone are avantajul de a funcţiona aproape la fel şi pe un telefon foarte performant, dar şi pe un telefon mai ieftin, cum ar fi Nokia Lumia 520. De asemenea, foarte multă lume are deja asemenea telefoane, ecosistemul fiind pe locul 2 în România. 

Conturile sociale, de la Facebook, la Twitter, la LinkedIn, pot fi introduse într-un singur loc, numit People, iar mailul, indiferent că este Google, Microsoft sau Outlook poate fi sincronizat în aceeaşi căsuţă poştală. 

Odată cu Windows Phone 8.1, Microsoft aduce un asistent personal numit Cortana, un centru de notificări pentru a nu pierde ultimele informaţii de la aplicaţii şi ultimele interacţiuni cu prietenii şi o tastatură regândită, care se bazează pe gesturi. Potrivit testelor, a fost numită cea mai rapidă tastatură de pe un telefon mobil. 

Printre cele mai bune telefoane cu Windows Phone 8 se numără Nokia Lumia 925, Nokia Lumia 1020, Nokia Lumia 1520, Nokia Lumia 520 sau Nokia Lumia 625. Cele din urmă au un preţ accesibil, dar o fluiditiate nemaîntâlnită pe dispozitivele cu Android. 

Unitate de design al sistemului de operare

Pentru mulţi utilizatori la început de drum, trecerea la ecosistemul mobil a fost dificilă pentru că arăta diferit, funcţiona diferit şi părea mai greu accesibil decât desktopul unui calculator. Ei bine, cu un ecosistem unitar Windows putem să ne adaptăm aceloraşi caracteristici de design. 

Şi Windows 8.1 şi Windows Phone 8.1 au un design bazat pe carduri, aplicaţii care sunt sincronizate, jocuri disponibile în acelaşi magazin oficial şi programe compatibile. 

Interfaţa de pe Windows Phone poate fi simplificată la maximum chiar şi pentru cei care nu ştiu să folosească smartphone-urile. O persoană fără experienţă cu telefoanele mobile, se poate bucura pe ecranul de start, fără multe complicaţii, de câteva aplicaţii. Dacă vrem mai mult, lipim mai multe aplicaţii acolo. 

Sincronizare

Telefoanele cu Windows Phone 8.1 are avantajul de a se sincroniza automat cu laptopurile şi calculatoarele la care este conectat. Pe Windows 8 se poate sincroniza prin aplicaţia My Windows Phone sau prin programul desktop instalat, care poate fi pus şi pe un Mac. 

O altă parte a sincronizării este cea din Cloud, prin intermediul urcării automate a pozelor în SkyDrive sau alte sisteme de Cloud. Acesta este disponibil în telefon, tabletă sau calculator şi putem să ne accesăm datele oricând. 

Al treilea element al sincronizării este cea prin Office 365 Personal, care poate fi disponibil atât pe mobile, cât şi pe calculator, iar documentele sunt disponbiile pe toate pentru a fi editate şi modificate. 

Buget

Laptopurile cu Windows 8 încep de la 1.400 de lei, iar telefoanele cu Windows Phone pot costa şi nimic, dacă avem un abonament potrivit de la un operator. Nokia Lumia 520 e un telefon bun pe care-l puteţi lua cu 100 de lei de la un operator, pe un abonament care să vă permită şi navigarea pe internet în linişte. 

Actualizări

Pe unele telefoane cu Android actualizările vin foarte greu, mai ales că există o fragmentare a ecosistemului. Actualizările la Windows Phone au început să vină într-un ritm de două pe an. Una este un update mic, iar una aduce de obicei schimbări mai mari şi funcţii noi introduse. 

Securitate

Telefoanele cu Windows Phone 8 au caracteristici de securitate dezvoltate, în plus, din cauza faptului că ecosistemul nu este atât de mare acum, nu este o ţintă pentru infractorii cibernetici care se duc către zona mobilă. În plus, laptopurile cu Windows 8 au caracteristici de securitate, patch-uri şi update-uri constante. Antivirusul trebuie instalat pe ambele. 

[<a href="//storify.com/vladandriescu3/intel" target="_blank">View the story "Intel" on Storify</a>]

Tehnologie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite