EXCLUSIV Lumina devine un serviciu şi va fi închiriată în viitor, nu deţinută

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Anual, olandezii de la Philips organizează evenimentul Philips Innovation Experience în care prezintă cele mai noi tehnologii menite să îmbunătăţească vieţile persoanelor din întreaga lume. Philips Innovation Experience 2014 a avut loc, săptămâna trecută, în oraşul Eindhoven din Olanda, locul în care a luat naştere compania Philips, şi noi am fost prezenţi la eveniment.

Săptămâna trecută, Philips a făcut o mişcare foarte importantă. Mai exact, există acum două companii separate, respectiv MedTech şi Lighting. Ambele păstrează brandul Philips şi ambele au la bază dorinţa de a inova.

”Anunţul nostru privind înfiinţarea a două companii lidere pe piaţă ne va permite să ne concentrăm puterea de inovare pe două pieţe aflate în creştere. Inovaţia şi brandul Philips vor rămâne în nucleul acestor două companii”, a declarat Frans Van Houten, CEO Philips, în cadrul evenimentului.

Lumina ca serviciu, un concept marca Philips

Compania Philips a fost înfiinţată în urmă cu mai bine de 120 de ani de către Gerard Philips şi tatăl său Frederik. Bărbaţii au pus bazele iluminatului modern, inovând becurile din acea perioadă şi fâcându-le accesibile unui public larg.

Acum, în 2014, cei de la Philips demonstrează că nu şi-a uitat originile ci, din contră, mizează pe ele mai mult ca oricând. Mai exact, în cadrul evenimentului, reprezentanţii companiei au prezentat noi soluţii de iluminare a birourilor, a spaţiilor comerciale, dar şi a oraşelor.

<a href="http://playtech.ro/2014/sanatatea-si-siguranta-prioritatile-ale-philips-pentru-viitorul-ultra-conectat/" rel="nofollow">Vezi imagini cu inovaţiile Philips pe site-ul Playtech.ro</a>

Cea mai interesanta parte a prezentării s-a învârtit în jurul ideii de ”light as a service” (trad. – lumina ca serviciu). Mai exact, ca şi în cazul ”software as a service”, unde clientul nu cumpără propriu-zis un program, ci îl închiriază lunar, la fel şi în cazul ”light as a service”, utilizatorii nu cumpără soluţiile Philips, ci plătesc lunar o sumă pentru a beneficia de ele.

Acest concept se aplică instituţiilor şi guvernelor, iar Frans Von Houten a dat un exemplu concret. În Aruba, toată instalaţia de iluminat stradal a fost înlocuită cu soluţii de la Philips. Rezultatul? Statul a făcut o economie de 80% la curent, fără o investiţie iniţială prea mare. Conceptul de light as a service a fost dus de Philips şi în ţările sub-dezvoltate din Africa, unde au fost instalaţi stâlpi speciali cu panouri solare. Dacă înainte activităţile economice din respectivele zone se opreau odată cu lăsarea întunericului, acum localnicii îşi pot ţine magazinele deschise mai mult timp şi obţin venituri mai mari din care pot plăti şi taxele pentru iluminat.

Compania vrea să ducă iluminatul în era digitală, aşa că produsele sunt bazate pe LED-uri ce pot fi conectate cu uşurinţă la senzori, reţele sau dispozitive mobile, pentru a asigura un control rapid şi o eficienţă de utilizare mai mare.

De exemplu, noul sistem Power-over-Ethernet permite angajaţilor sau managerilor de clădiri de birouri să controleze lumina cu ajutorul telefoanelor mobile şi să vadă exact zonele în care nevoia de lumină artificială este mai ridicată, pentru optimizarea consumului de curent.

Cei de la Philips s-au gândit şi la marile lanţuri de magazine. Astfel, există o gamă de produse de iluminat creată special pentru a ajuta la prezentarea produselor din magazine. Acestea se conectează cu o aplicaţie gândită special pentru clienţi. Aceştia vor putea naviga mai uşor prin magazin şi vor putea găsi produsele care îi interesează în funcţie de culori.

Lumină şi inovaţie pentru sănătate

Asistăm la unirea dintre spaţiile de sănătate pentru consumatori şi pentru profesionişti. Pentru a avea o viaţă bună, consumatorii vor să-şi monitorizeze şi să-şi administreze sănătatea, fie că este vorba despre aerol pe care îl respiră, mâncarea pe care o consumă sau igiena personală. Guvenele caută moduri de a livra servicii de asistenţă medicală mai bune şi mai ieftine, în afara spitalelor. Astfel, încurajează traiul sănătos, atitudinile preventive şi susţinerea de la distanţă pentru persoanele cu boli cronice. De asemenea, ei îşi doresc să ajute profesioniştii să coopereze mai bine între ei pentru a oferi diagnostice şi tratamente mai bune”, a declarat CEO-ul Philips.

 Şi compania nu stă cu mâinile în sân în această privinţă. Philips are o experienţă îndelungată cu aparatele medicale, în 1919 începând să producă tuburi pentru aparatele cu raze X. Pe parcursul anilor, olandezii au adus nenumărate inovaţii în industrie şi la Philips Innovation Experience 2014 au prezentat gadgeturi pentru profesionişti şi pentru pacienţi.

Cei care suferă de psoriazis se vor putea trata, în c urând, cu Philips Blue Control. Acest dispozitiv de tratament se foloseşte de LED-uri cu lumină albastră pentru a reduce roşeaţa şi iritaţia zonelor pe care este aplicat. Este foarte simplu de folosit şi, spre deosebire de tratamentele medicamentoase, nu are efecte adverse.

Philips PulseRelief a fost creat pentru cei cu dureri musculare sau dureri de spate. Gadgetul stimulează nervii şi, cu ajutorul unei aplicaţii, utilizatorii îşi pot ţine durerile sub control. PulseRelief foloseşte impulsuri electrice de mică intensitate pentru a-i ajuta pe cei care suferă de dureri cronice.


VISIQ este un aparat cu ultra-sunete ultraportabil care poate salva vieţi în zonele în care deplasarea la spital este foarte dificilă. Dispozitivul este, practic, o tabletă cu un accesoriu. Acesta va fi de ajutor femeilor însărcinate din Africa, de exemplu, fiindcă numărul spitalelor din acea zonă este mic. Cu VISIQ, doctorii se vor putea deplasa la domiciliul pacientelor.


Minicare Acute Care este un laborator de analiză a sângelui ascuns într-o cutie de dimensiunea unei cărămizi. Dispozitivul poate fi folosit de către doctori pentru a lua decizii instant în privinţa pacienţilor care au suferit un infarct miocardic. Acesta analizează nivelul de troponină I, o proteină care are drept scop reglarea bătăilor inimii.

Philips a abordat şi problema cancerului de prostată. Cum 1 din 6 bărbaţi este susceptibil la această boală, trebuie găsite noi modalităţi de diagnosticare. UroNav combină ultrasunetele şi imaginile de tip RMN cu un sistem de ghidare magnetic şi îi ajută pe doctori în procesul de diagnosticare.

Compania a lansat şi o platformă online bazată pe cloud, numită Philips Digital Health Platform, pentru a crea un viitor în care datele despre pacienţi ajung direct la doctori şi monitorizarea stării de sănătate este un proces continuu.

Tehnologie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite