După Windows XP, apocalipsa: Ce se întâmplă după ce Microsoft taie suportul şi cum te poţi proteja de probleme

După Windows XP, apocalipsa: Ce se întâmplă după ce Microsoft taie suportul şi cum te poţi proteja de probleme

Bill Gates, fondator Microsoft, a lansat Windows XP în 2001. FOTO Reuters

Poate a fost pe primul tău calculator, poate îţi place că nu consumă multe resurse, dar Windows XP s-a lovit de realitate: Microsoft i-a tăiat suportul de ieri, 8 aprilie 2014, după aproape 13 ani de existenţă. Iată ce se va întâmpla în continuare şi ce ar trebui să faci ca să limitezi problemele.

În octombrie 2001, Bill Gates lansa Windows XP, sistemul de operare care avea să devină cel mai popular din istoria companiei, alături de marea reuşită MS-DOS. Dar acum Microsoft i-a oprit suportul şi se concentrează pe noua eră a computerelor, era PCplus. De o parte a baricadei se poziţionează cei care critică Microsoft că vrea ca utilizatorii să treacă la Windows 8 şi hardware nou, obţinând astfel mai mulţi bani. De cealaltă parte sunt cei care îi critică pe cei dintâi pentru că nu vor să avanseze. Ambele tabere au dreptate.

Windows 8 şi noile computere

Peste un deceniu e o perioadă mare de timp pentru o platformă şi din cauză că Vista a fost un eşec pentru Microsoft Windows XP s-a bucurat şi de o mai mare popularitate. Ei bine, da, Microsoft vrea să facă bani de pe urma Windows 8, e o companie în definitiv, pe bunuri şi servicii obţine bani, dar nu e ca şi cum ar vinde nimic. Nu, vinde un sistem de operare nou, atât prin design, cât şi prin funcţionalităţi, suport şi securitatea garantate. Da, Windows XP e o povară pentru companie, deoarece o mare parte a utilizatorilor sunt blocaţi într-o platformă moartă.

Marea problemă cu Windows XP după 8 aprilie, aşa cum o prezintă studiile de securitate şi Microsoft, este lipsa securităţii. Practic, există o poartă deschisă pentru hackeri drept în inima a milioane de calculatoare. Problema aceasta e reală pentru instituţiile publice care au cumpărat Windows cu licenţă şi s-au bucurat de actualizări de la Microsoft. În rândul utilizatorilor însă predomină pirateria, în România şi la nivel mai mare. Deşi asta a sporit popularitatea Windows, a creat şi porţi de acces pentru hackeri.

Da, riscul privind securitatea e real, dar cei care ar trebui să se preocupe foarte mult de acest aspect sunt cei din instituţiile publice, din şcoli, din organismele statelor. Utilizatorii au ajuns să creadă mai mult sau mai puţin într-un antivirus, deşi conform Kaspersky nu e de prea mare ajutor. Când piratezi un sistem de operare te aştepţi să vină cu tot felul de riscuri, de la a nu-ţi funcţiona prea bine crack-ul folosit până la a deveni o unealtă pentru hackeri. Soluţia definitivă e un nou sistem de operare actualizat frecvent cu ultimele informaţii despre viruşi. Asta înseamnă bani şi unii utilizatori nu vor să-i investească. Există soluţii pentru computerele cu Windows XP după 8 aprilie? Da.

Planul este să primim o propunere financiară din partea companiei Microsoft. După ce vom primi în mod formal această solicitare, vom continua discuţiile în cadrul guvernului. Vom negocia fără presiunea timpului.

Răzvan Cotovelea, ministrul Comunicaţiilor, despre întreruperea suportului pentru XP

Ministrul Comunicaţiilor, Răzvan Cotovelea, la Adevărul Live 

 

Windows XP şi de la capăt

În primul rând, voi presupune că ai deja un Windows XP cu licenţă. Dacă n-ai, ai învăţat deja, presupun, să te fereşti de mare parte din probleme. Revenind, te asiguri că îţi iei ultimul Service Pack, adică al treilea, pe care Microsoft l-a publicat şi actualizezi sistemul cu ultimele informaţii despre ameninţările informatice. Apoi, treci la un antivirus, dacă n-ai unul deja. Dacă ai, asigură-te că are pornite actualizările.

Există versiuni gratuite precum Avast, AVG sau Avira şi versiuni cu licenţă precum BitDefender, Kaspersky sau ESET Nod32. E bun unul gratuit? E bun în măsura în care înţelegi că e gratuit şi va fi mai eficient decât deloc. Recomandat e unul cu licenţă. Îl actualizezi des, îţi scanezi sistemul pentru a preveni posibile ameninţări şi încerci să nu instalezi tot felul de programe cu sursă necunoscută şi încerci să nu navighezi pe Internet pe site-uri care nu par de încredere. Se ajunge la bun-simţ elementar. Ce pare periculos, e periculos.

Actualizează-ţi şi browser-ul, că tot am zis de Internet. Direct e cam aşa: „Dă-te jos de pe Internet Explorer 6 şi treci pe ceva serios“. Ceva serios înseamnă Chrome, Opera sau Firefox, ultimele versiuni care pot rula pe Windows XP. Nici acestea nu vor mai fi multe. Dar Internet Explorer va fi mereu o ţintă uşoară tocmai pentru că vine pe atât de multe computere odată cu Windows.

Rămân în zona online şi îţi recomand să ai grijă la mail. E un mesaj care sună prea bine să fie adevărat? Atunci, e o minciună. Nu, plantele indiene nu-ţi măresc penisul, crema de floare de colţ nu-ţi întinereşte peste noapte pielea şi părul nu-ţi va străluci ca licuriciul şi va căpăta volum doar pentru că achiziţionezi acele pastile minune. Verifică expeditorul, verifică forma mesajului şi nu deschide PDF-uri, documente, poze sau orice alt tip de fişiere ataşate mailului, dacă nu ştii precis de la cine vin.

Ai la fel de multă grijă cu link-uri de pe Facebook, Twitter, Google şi altele. Nu uita, ţine de un bun-simţ elementar. Aceeaşi grijă trebuie acordată viruşilor care pot veni şi pe calea stick-urilor USB, CD-urilor şi DVD-urilor. E un super joc pe un CD dat de cineva? Ia un anitivirus, poate îl depistează. E un program pe care ţi-l dă cineva pe un stick USB? Acelaşi lucru: antivirus sau, eventual, cere-l digital.

Windows XP şi un wallpaper devenit celebru

Idei bune şi idei rele

Într-un articol pentru Yahoo! Tech, Rafe Needleman adună câteva idei bune şi unele foarte proaste. Să treci la Windows 8 e o idee proastă, potrivit lui Needleman. În primul rând, computerul tău nu are un hardware suficient de bun. Desigur că n-are, ai uitat că ai rămas pe Windows XP? Eu, personal, susţin noile versiuni, chiar dacă asta înseamnă cost suplimentar în hardware. Însă există şi o cale de compromis: Windows 7.

Windows 7 e penultima versiune mare de Windows şi încă 2-3 ani va fi întreţinut de către Microsoft. Oficial, suportul merge până în 2020, timp suficient să treci la ceva mai nou. Cu Windows 7 tragi de timp şi l-ai putea „înghesui“ într-un hardware mai vechi. Există o versiune Starter.

O idee foarte proastă e să treci pe Linux. Sună bine, e gratuit şi vine în tot felul de versiuni, unele care pot rula pe hardware chiar mai slab decât cel pe care ai Windows XP. Dar vine cu foarte multe bătăi de cap, dacă n-ai experienţă şi nici o subită plăcere de a-l stăpâni. Programele de pe Windows nu funcţionează pe Linux decât printr-un emulator.

Poate îţi pare o idee bună să treci pe o tabletă, poate chiar cu Android, dar sigur vrei asta? Dacă Linux e diferit de Windows, Android o să-ţi pară la eoni distanţă. Şi dacă nici n-ai experienţă dinainte, e o idee foarte proastă să treci dintr-o dată în barca noilor dispozitive. Sunt pur şi simplu pentru alt tip de funcţionalităţi şi cerinţe. Aici intră şi acele laptopuri cu Chrome OS de la Google. Este un sistem centrat pe Internet. N-ai Internet, nu prea ai computer.

Cel mai bun Chromebook, o creaţie a Google.

Ultimele sfaturi pentru tine, utilizator de Windows XP

Nu te mai plânge. Simplu. E un sistem de operare învechit, are peste 10 ani, şi încă din 2007 a afirmat Microsoft că va înceta să mai ofere suport pentru el. Se mai întâmplă, platformele se nasc şi mor în perioade mai scurte în vremurile actuale când telefoanele devin lente, depăşite după doar doi ani. Da, Microsoft vrea să facă bani în continuare din Windows, de aceea vrea ca utilizatorii să treacă la versiunea 8. Da, există pericole dacă vei continua cu Windows XP.

Windows XP pur şi simplu e platforma altor vremuri, vremuri în care Internetul se mişca cu viteza melcului, discurile cu informaţii erau la mare căutare şi hackerii nu ajungeau atât de repede la utilizatori. Cel mai bun sfat e să cumperi hardware nou, chiar de limită pentru Windows 8, iar dacă nu-ţi place ultimul sistem de operare de la Microsoft te opreşti la Windows 7. Nu există o soluţie magică pentru a prelungi viaţa XP. Nu mai are viaţă.

Ca o idee secundară pe care foarte probabil Microsoft n-o va aplica, Windows XP ar putea deveni open source şi dezvoltatorii independenţi s-ar juca cu el, actualizându-l, întreţinându-l încă un an sau doi, cum se întâmplă cu Linux. Dar Microsoft n-are de ce să facă asta, ar câştiga prea puţină simpatie.

Află mai multe:

Ministrul Comunicaţiilor, Răzvan Cotovelea: Nu se va întâmpla nimic miercuri, când va expira suportul pentru XP. Aşteptăm o ofertă de la Microsoft, dar avem soluţii alternative

Finalul Windows XP: un antivirus nu este suficient pentru a te proteja

Finalul Windows XP afectează bancomatele. Două treimi vor rămâne învechite după 8 aprilie

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:

citeste totul despre: