Cum îşi învaţă Uber şoferii din Pakistan să nu hărţuiască sexual clientele

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Uber Romania

Uber, populara alternativă la transportul prin taxi, îşi învaţă şoferii din Pakistan cum să se poarte cu clientele şi cum să evite să le hărţuiască sexual.

„Se pare că asta nu face parte din educaţia de bază şi este o lipsă de înţelegere în legătură cu ce reprezintă hărţuire sexuală”, a declarat Shaden Abdellatif, purtătoarea de cuvânt a Uber în Pakistan.

Şoferii care conduc maşini Uber din Pakistan au participat la un seminar de 30 de minute pentru a clarifica aceste noţiuni.

Purtătoarea de cuvânt a companiei mai spune că Uber încearcă să furnizeze „un transport public mai sigur pentru femei prin educarea şoferilor, chiar şi la un nivel de bază”.

Pe lângă instrucţiuni stricte de a nu îşi hărţui pasagerele, şoferii Uber au fost învăţaţi să nu contacteze cliente după cursă şi să nu ofere numărul lor de telefon altora.

„Obiectivul nostru principal este ca şoferii să înţeleagă că hărţuirea sexuală nu înseamnă doar atacarea sau rănirea cuiva. A face pe cineva să se simtă neconfortabil este hărţuire, indiferent care au fost intenţiile tale”, explică Tooba Fatima, autoarea seminarului.

„Oamenii de aici tind să privească fix, să facă comentarii în legătură cu vestimentaţia cuiva şi să întrebe cu cine se va întâlni şi de ce. În final, femeii i se spune <<Nu ar trebui să fii afară atât de târziu>> sau <<De ce ai merge acolo?>>”, mai explică ea.

75% dintre femeile din Pakistan nu au un loc de muncă, iar principala cauză a acestui lucru este lipsa transportului sigur, arată un studiu al Organizaţiei Internaţionale a Muncii.

În acelaşi timp, Uber a fost ţinta criticilor în numeroase ţări pentru numărul mare de şoferi care şi-au agresat sexual clientele.

Tehnologie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite