Cei care îţi arată viaţa la festival: interviu cu fotografi ai Electric Castle şi TIFF

Cei care îţi arată viaţa la festival: interviu cu fotografi ai Electric Castle şi TIFF

Una dintre fotografiile lui Adrian Vărzaru la Electric Castle.

Muzica şi filmul au parte de festivaluri din ce în ce mai însemnate. Electric Castle şi Festivalul International de Film Transilvania sunt două dintre ele, iar acesta e un interviu cu fotografi ai EC şi TIFF.

Vlad Cupşa, fotograf oficial TIFF, şi Adrian Vărzaru, photo manager Electric Castle Festival, mi-au răspuns câtorva curiozităţi despre fotografiile şi festivalurile pe care le-au fotografiat. De la fiecare dintre ei am adunat şi câte 10 imagini ca să vezi ce-au făcut până acum. Următorul interviu nu este deloc exhaustiv şi este mai puţin despre festival şi mai mult despre fotografie.

Şi la fiecare mare eveniment de tipul acesta, în piaţă publică, în interior, în noroi (cum a fost în primele zile la Electric Castle în 2015), în faţa scenei eşti tu ca participant şi poate fan, pe scenă sau pe ecran sunt personaje, creatori, idoli pentru mase, iar undeva între cele două lumi sunt fotografii. Ei au acces în culise, printre acei idoli, caută să surprindă într-un cadru limitat tehnic momente ample. La final ajung să fie cunoscuţi lumii mai mari printr-o semnătură pe o poză sau printr-o menţiune pe un site, într-un comunicat de presă ori pe Facebook.

Răzvan Băltăreţu: De ce fotografiezi?

Vlad Cupşa: Pasiunea pentru fotografie are ca punct de plecare muzica. Pot spune că un hobby a declanşat o altă pasiune: fotografia. Îmi plac atmosfera creată în jurul evenimentelor şi oamenii care participă, de aceea îmi doresc să capturez cât mai bine momentele care creează experienţa de neuitat pe care doreşti să o repeţi la infinit.

Adrian Vărzaru: De plăcere, asta mă face fericit, aparatul a devenit o extensie a corpului. Pe de altă parte, prin fotografie fug de birou şi de spaţiile închise, de programul 9 - 17. Dar cred că principalul motiv este că nicio zi nu seamănă cu cealaltă.

Ce ar trebui să ştie lumea despre fotografiile tale, despre stilul tău?

Vlad: Îmi place să cred că am un stil apropiat de foto-jurnalism. În majoritatea cadrelor, încerc să imortalizez ceea ce văd şi să redau cât mai fidel ceea ce se întâmplă în jurul meu – nimic în plus sau în minus. Cred că un element care îmi defineşte stilul este acela că pe lângă imaginile standard, reuşesc să capturez şi momente definitorii pentru orice eveniment.

Adrian: Fiecare fotograf are viziunea sa, când merg la un eveniment, fie el festival de muzică, teatru sau film, trebuie să-l documentez şi încerc mereu să surprind emoţii, ale performerilor, dar mai ales ale spectatorilor şi evit cadrele statice, de posing etc.

Te-ai simţit vreodată ca un DJ, cu oamenii care vin şi-ţi cer poze şi cer în anumite ipostaze?

Vlad: M-am simţit ca un fotograf. Fiecare dintre noi a trecut prin această experienţă, de a fi rugat să captureze un anumit moment, important este să nu îţi pierzi răbdarea şi să încerci să realizezi cea mai bună fotografie pentru cei care te roagă.

Adrian: N-aş vrea să mă simt ca un DJ, cred că fotograful unui eveniment trebuie să fie cât mai „invizibil“. Oamenii cer diverse fotografii, de la celebrele „băiatu', fă-ne şi nouă o poză“ până la cerinţa artiştilor pentru poza cu publicul în spate. Sunt şi momente amuzante uneori, când cineva te roagă să-i faci o fotografie şi tu eşti în zonă doar cu un teleobiectiv la tine şi pleci câteva zeci de metri să-i faci poza şi el crede că nu vrei să-l fotografiezi.

Cum ţi se pare că este văzută fotografia de festival în România?

Vlad: Din experienţa ultimelor festivaluri, acest tip de fotografie este privit ca un job. Într-adevăr, fotografia este o activitate ce poate fi abordată de către oricine, însă nu mereu rezultatele obţinute sunt pe placul organizatorilor sau al publicului. Din punctul meu de vedere, fotografia de festival este în creştere, avem din ce în ce mai mulţi fotografi axaţi pe calitate şi îmi place să cred că ajut la amplificarea industriei, alături de ceilalţi colegi de breaslă.

Adrian: Cred că se pune din ce în ce mai mult accent pe fotografia de festival, asta datorită faptului că au apărut multe festivaluri noi, iar asta ajută la dezvoltarea fotografiei de festival. Social media joacă un rol foarte important, oamenii îşi doresc să consume fotografie, vor să fie cât mai aproape de un artist, să aibă amintiri şi să retrăiască momentele prin fotografiile noastre.

Cum ai ajuns să fotografiezi la astfel de evenimente?

Vlad: Pot spune că totul a fost o coincidenţă. Acum opt ani, în timpul unui eveniment, am fost fotografiat de către echipa foto, aşa am descoperit site-ul unde mi-am găsit imaginea. Din fericire pentru mine, aveau în derulare mai multe internship-uri, dintre care unul pe fotografie. Aşa am ajuns la Delahoya 2009, în postura de om cu legitimaţie „foto“. De atunci, sunt freelancer şi am avut ocazia de a fi fotograf oficial pentru o multitudine de evenimente, de la petrecere în cluburi şi aer liber la festivaluri cu zeci de mii de participanţi.

Adrian: Am început cu diverse evenimente mici, lansări de carte, modă, campanii de PR pentru diverse branduri etc. La Electric Castle a fost destul de uşor, eram deja implicat în echipă, lucram de ceva ani la Booha College şi a fost un pas normal.

Cum este relaţia cu organizatorii (cei care dau banii pe imagini) - ştiu ce vor, cer ceva precis sau ai mână liberă în a surprinde ceea ce ţi se pare potrivit?

Vlad: De cele mai multe ori, le propun un plan şi pe baza acestuia continuăm şi construim discuţia. Din experienţa evenimentelor anterioare, sunt anumite unghiuri care avantajează brandurile, la care se adaugă cerinţele organizatorilor. De la „îmi doresc multe poze cu oameni, să fie aglomeraţie“ la „vreau portrete cu participanţii“, pentru fiecare eveniment încerc să îmbin fotografia cu educarea organizatorilor astfel încât să fie cât mai bine reprezentat.

Adrian: În general, există o listă de cerinţe din partea organizatorilor cum ar fi anumite unghiuri, cadre care să surprindă activăţile sponsorilor, cerinţe ca toţi artiştii să aibă fotografii din timpul reprezentanţiei. Pe lângă asta, avem mână liberă aproape la orice eveniment să scoatem „untul“ şi să ne punem mintea – imaginaţia - tehnica la contribuţie să scoatem wow shots.

Ce înseamnă pentru tine o fotografie bună?

Vlad: Pentru mine, o fotografie bună este corectă din punct de vedere tehnic şi surprinde un moment definitoriu pentru un eveniment. Dacă nu descifrezi ce a vrut să spună fotograful, este o imagine slabă. Dacă este prea întunecată sau deschisă, este o fotografie slabă. Dacă subiectul principal nu este clar, este o imagine slabă.

Adrian: Pentru mine, e fotografia aia pe care atunci când o vezi, îi dai full screen şi petreci mai mult de 10 secunde ca s-o priveşti.

Este imaginea de festival, fie că vorbim de muzica, fie că e de film, una fast-food, care trece imediat ce a trecut şi evenimentul?

Vlad: Într-adevăr, fotografia de eveniment se consumă pe moment. Vorbim despre majoritatea imaginilor care sunt pe val cât timp evenimentul este în derulare şi câteva zile după ultimul film sau nota de final. Totuşi, să nu uităm de scopul de documentare pe care îl are fotografia: peste ani, ne vom aminti şi vom revedea unde am fost, cu cine am petrecut, ce film am vizionat, ce trupe ne-au încântat etc. Depinde din ce unghi privim imaginea de festival. Personal, aleg cea de-a doua opţiune.

Adrian: La prima vedere, da, pare că e fast-food. Probabil în jur de 2-3 săptămâni, cam atât timp sunt ele în prim-plan după un festival important precum Electric Castle. Dar noi creăm conţinut pentru un an întreg, anumite cadre sunt păstrate special pentru a fi publicate de-a lungul anului pe social media sau folosite în diverse campanii.

Ce echipamente foloseşte Vlad: un Nikon D750 cu Sigma 35mm f/1.4, Nikon 70-200mm f/2.8 VRII. Din când în când, un Nikon 85mm f/1.8 şi Nikon 14-24mm f/2.8. Foloseşte mult focale în jurul 35mm şi 200mm.

Ce echipamente foloseşte Adrian: camerele sunt Canon - 5D Mark III şi 6D – cu obiective 14mm, 35mm, 70-200mm. Despre echipament, Adrian susţine că este o unealtă pentru a-i asigura fotografului un anumit flux de muncă, camera în sine nu face fotografii mai bine sau mai proaste în funcţie de cât costă. „Un prieten, Mihnea Ratte, a făcut un experiment în cadrul unui eveniment din Bucureşti şi a folosit un aparat entry-level de la Canon şi cu un compact, rezultatele au fost super. Acest lucru nu este valabil doar în fotografia de eveniment, un alt fotograf, Cătălin Opriţescu, a făcut acelaşi experiement în fotografia de fashion, iar imaginile au fost foarte bune“, a spus acesta.

Hai pe Facebook ca să ştii ce-i nou şi când nu eşti pe site!

Electric Castle. FOTO Adrian Vărzaru

Imagini din aceeasi galerie
  • Electric Castle. FOTO Adrian Vărzaru
  • Electric Castle. FOTO Adrian Vărzaru
  • Electric Castle. FOTO Adrian Vărzaru
  • Electric Castle. FOTO Adrian Vărzaru
  • Electric Castle. FOTO Adrian Vărzaru
  • Electric Castle. FOTO Adrian Vărzaru
  • Electric Castle. FOTO Adrian Vărzaru
  • Electric Castle. FOTO Adrian Vărzaru
  • Electric Castle. FOTO Adrian Vărzaru
  • Electric Castle. FOTO Adrian Vărzaru
  • TIFF. FOTO Vlad Cupșa
  • TIFF. FOTO Vlad Cupșa
  • TIFF. FOTO Vlad Cupșa
  • TIFF. FOTO Vlad Cupșa
  • TIFF. FOTO Vlad Cupșa
  • TIFF. FOTO Vlad Cupșa
  • TIFF. FOTO Vlad Cupșa
  • TIFF. FOTO Vlad Cupșa
  • TIFF. FOTO Vlad Cupșa
  • TIFF. FOTO Vlad Cupșa
Distribuie imaginea

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: