Aplicaţia românească 4Apply ajută companiile să afle, în timp real, dacă vizitatorii sau angajaţii poartă mască

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO Starbyte
FOTO Starbyte

Starbyte lansează o nouă soluţie pentru companii şi instituţiile care doresc să afle în timp real dacă angajaţii sau vizitatorii poartă mască de protecţie şi, la fel de important, dacă aceasta este utilizată corect.

Soluţia este parte integrantă din aplicaţia 4Apply, o aplicaţie de înrolare digitală a unui client persoană fizică sau juridică, utilizată în special până acum pentru procesul de pre-aprobare a creditelor online şi deschidere de cont.

Astfel, cu ajutorul algoritmilor de detecţie şi recunoaştere a feţei, aplicaţia poate diferenţia persoanele care poartă mască de cele care nu poartă, atenţionând atunci când cei din urmă nu se supun regulilor.

Aplicaţia poate fi utilă pentru identificarea tuturor persoanelor care nu respectă obligativitatea de a purta masca corect, pe nas şi gură, în toate spaţiile în care aceasta este obligatorie. Atunci când camera surprinde o persoană care nu se conformează, o notificare va fi trimisă administratorului/responsabilului.

Dezvoltată de Starbyte, 4Apply reprezintă o alternativă 100% românească, destinată instituţiilor financiare, companiilor de asigurări şi oricărei firme care doreşte să implementeze un flux de înrolare sau de creditare online, automatizat, folosind date biometrice. În plus, soluţia este flexibilă şi poate fi adaptată pentru orice alte tipuri de servicii care au nevoie de preluare şi validare date alături de emiterea unei semnături electronice, dacă este necesar. 4Apply permite integrarea cu orice furnizor autorizat de servicii de semnătură digitală pentru ca utilizatorul să semneze la distanţa documentele puse la dispoziţie în flux.

Platforma se conectează cu furnizori de semnatură digitală şi astfel se pune la dispoziţie un flux complet prin care utilizatorii pot semna digital documentele necesare direct pe telefon, PC sau tabletă, iar verificarea identităţii se realizează în timp real.

Astfel, prin aplicaţia dezvoltată de Starbyte se realizează o verificare rapidă a solicitantului prin implementarea unui flux de paşi care ghidează utilizatorul în mod intuitiv pentru a valida atât identitatea acestuia, cât şi elementele de securitate a documentului de identitate. 

Platforma foloseşte sisteme de urmărire şi recunoaştere facială avansate dezvoltate în cadrul companiei astfel încât datele biometrice ale utilizatorului să fie protejate. 

Totodată, algoritmii anti-spoofing permit identificarea facilă a unei încercari de fraudă, 4Apply putând distinge o imagine sau un videoclip de mişcarea unei persoane reale.  Platforma oferă inclusiv opţiuni precum videostreaming pentru a intra în legatură cu un operator, liveness detection, document management şi un modul de risc pentru evaluarea angajatorului unei persoane fizice sau evaluarea unei companii. 
Datele din documentele de identitate sunt extrase prin tehnologia OCR, platforma fiind capabilă să corecteze deformarea perspectivei imaginii prin algoritmii de procesare a imaginii. Mai mult, 4Apply extrage informaţiile personale şi validează elementele de siguranţă ale cărţii de identitate. Sistemul de extragere a datelor este dezvoltat intern şi nu foloseşte servicii externe, astfel că extragerea informaţiilor din ID-ul clientului este efectuată în siguranţă, iar datele sunt procesate în conformitate cu regulamentul GDPR. 

Tehnologie



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite