Am testat Windows 11 Pro. Bune, rele şi comparaţie de performanţă cu Windows 10 Pro

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:
Versiunea de Windows 11 Pro instalată iniţial.
Versiunea de Windows 11 Pro instalată iniţial.

Aşa cum am promis, am revenit cu un preview al Windows 11 Pro, dar nu o variantă leaked (luată de pe internet din surse incerte), ci versiunea oficială de la Microsoft, disponibilă în iulie 2021.

Mai sunt câteva zile până la lansarea oficială a Windows 11, pe 5 octombrie, probabil 6 în România.

De ce îi spun preview şi nu review sau tech review?

Pentru că am lucrat pe o versiune beta a Windows 11 Pro, adică pe o versiune în lucru (neterminată), dedicată dezvoltatorilor de aplicaţii. Review sau tech review ar fi fost dacă aveam acces la versiunea finală.

 Am făcut upgrade de la Windows 10 Pro la Windows 11 Pro prin programul Windows Insider.

Ce e Windows Insider?

Windows Insider este un program de testare software al Microsoft, care permite utilizatorilor care deţin o licenţă valabilă de Windows 10 sau Windows Server să se înregistreze pentru versiunile în lucru ale sistemului de operare, versiuni care erau accesibile anterior doar pentru dezvoltatorii de software.

Windows Insider Windows 11 Pro

Programul fost anunţat iniţial în 2014, împreună cu Windows 10, şi până în septembrie 2015 peste 7 milioane de persoane erau înscrise deja.

Este o oportunitate pentru Microsoft de a obţine informaţii complexe de la un număr mai mare de utilizatori, decât cei specializaţi, şi pentru cei interesaţi/ pasionaţi să-şi facă o idee asupra produsului înainte de lansare.

Instalarea am făcut-o prin activarea modului dezvoltator.

Activare mod dezvoltator pentru instalare Windows 11

Am folosit Windows 11 Pro, intermitent, mai bine de două luni.

De ce intermitent şi nu constant sau ca principalul sistem de operare?

Primul motiv este că o versiune beta are erori şi blocaje, este instabilă. La început se bloca mai des, pe măsură ce s-a actualizat a devenit tot mai bună. Celălalt motiv e legat de modul meu de lucru. Folosesc un sistem desktop cu mai multe monitoare, iar Windows 11 l-am instalat pe un laptop, pe care-l folosesc doar ocazional. L-am folosit ca sistem de bază când am plecat în concediu. 

În orice caz, nu ar fi fost recomandat să-l instalez pe sistemul principal, tocmai pentru că este o versiune beta şi nu una finală. Pe de altă parte, nici nu puteam să-l instalez acolo, pentru că sistemul desktop nu îndeplineşte criteriile de securitate ale Microsoft. Nu are deloc TPM şi procesorul e vechi, cam 7 ani.

Resetare Windows 11

După ce l-am instalat pe laptop, am resetat Windows-ul să fie ”pe curat” şi  m-am apucat să fac câteva modificări. După resetare, din Windows 10 a păstrat doar profilul performanţă, aplicaţiile au fost şterse şi restul setărilor s-au întors la cele din fabrică (default).

Laptopul e unul de gaming din 2020, entry spre mid-range, procesor Intel i5-10300 H, 16GB RAM, SSD 512 GB, placă video dedicată NVIDIA GTX 1650 Ti.

Ce dimensiune are Windows 11 Pro curat, fără aplicaţii? 

Dimensiuni Windows 11

Ocupă pe SSD 41.5 GB, dar bănuiesc că dimensiunea poate varia puţin în funcţie de anumiţi parametri. Urmează să-l instalez pe un sistem desktop după lansare şi o să aflu dacă existe diferenţe.

Vorbeam de modificări, am scos meniul Start din mijlocul ecranului şi l-am pus în stânga, ca pe Windows 10. Apoi am mutat Taskbar-ul sus. Să nu credeţi că a fost simplu şi s-ar putea ca în versiunea finală nici să nu fie acceptate aceste schimbări. Am reuşit făcând modificări în regiştri. 

Pentru că Windows 11 nu suportă aceste modificări decât parţial, panoul de scurtături din dreapta jos a rămas nemişcat, jos, şi arată aşa. Ca să apară însă, trebuie să dau click dreapta sus pe Taskbar.

Desktop modificat Windows 11
Windows 11 panou informatii dreapta jos

M-am jucat mult cu personalizarea culorilor şi a imaginii de pe desktop până am renunţat şi am pus o culoare simplă. Windows 11 Pro are multe posibilităţi la acest capitol.

Înainte de a instala Windows 11 Pro am făcut o serie de teste de performanţă, sintetice, pe Windows 10. După actualizare am reinstalat aplicaţiile de testare şi repetat testele pe Windows 11 fără optimizări, cum ziceam, a păstrat doar modul performanţă. 

Aplicaţia 3DMark este una pentru sisteme de gaming, măsoară performanţa în jocuri. Testul CPU Profile arată cum performează procesorul tău în comparaţie cu alte procesoare, acelaşi model, de pe alte sisteme.

3DMark CPU Profile - Windows 10 Pro

3DMark CPU Profile Windows 10

3DMark CPU Profile - Windows 11 Pro

3DMark CPU Profile Windows 11

Vei observa o mică creştere de performanţă în Windows 11.

3DMark Time Spy Extreme este un test de referinţă pentru gamerii care doresc să ducă setările jocurilor la maximum.

Rezultat pe Windows 10.

3DMark Time Spy Extreme Windows 10

Rezultat pe Windows 11 Pro.

3DMark Time Spy Extreme Windows 11

Rezultatele arată o scădere în ansamblu. Este acolo o creştere nesemnificativă pe procesorul grafic (Graphic score) şi o scădere destul de mare pe procesor (CPU score). Dacă vorbim de jocul în sine, la rezoluţie 2K (1440p) în Battlefield 5 cu setările la maximum scoate 40fps (cadre pe secundă), indiferent de sistemul de operare.

Test UserBenchmark pe Windows 10 Pro.

test UserBenchmark Windows 11

Test UserBenchmark pe Windows 11.

Test UserBenchmark pe Windows 11

Aparent nu e nici o diferenţă între teste, dacă te uiţi cu atenţie la PC Status spune că laptopul cu Windows 10 performează mai bine (above expectation) decât 75% dintre laptopurile de acelaşi fel, iar la Windows 11 performează mai bine (above expectation) decât 66% dintre laptopurile de acelaşi fel. Dacă te uiţi pe coloana din dreapta la OS observi că nu detectează Windows 11. 

Testul Novabench pe Windows 10.

Testul Novabench pe Windows 10

Testul Novabench pe Windows 11.

Testul Novabench pe Windows 11

Testul PassMark pe Windows 10 Pro. 

Testul PassMark pe Windows 10 Pro

Pe Windows 11 Pro.

Testul PassMark pe Windows 11 Pro

Închei cu PCMark 10 Proffesional Edition, care conţine un set cuprinzător de teste: teste de performanţă, opţiuni de rulare personalizate, profilul de viaţă al bateriei şi noi repere de stocare. Acest test profesional oferă o viziune asupra computerului pentru biroul modern.

PCMark 10 pe Windows 10 Pro.

PCMark 10 on Windows 10

Pe Windows 11 Pro.

PCMark 10 pe Windows 11 Pro

Testele 3DMark  şi PCMark 10 au fost realizate pe aplicaţii cu licenţă oferită de UL Benchmarks, celelalte sunt la liber pe internet.

Rezultatele au fost neimpresionante, adică foarte apropiate. Ideea mea, probabil greşită, a fost şi este că un sistem de operare nou ar trebui să facă un salt şi la capitolul performanţă. Adică utilizat pe acelaşi hardware mă gândeam că voi obţine rezultate mai bune decât pe Windows 10.

Nu e cazul, rezultatele sunt aceleaşi sau mai mici. Cu optimizări va ajunge la acelaşi nivel şi probabil îl va depăşi, dar slabe şanse de mai mult de 5%. Chiar le-am scris celor de la Microsoft în Feedback Hub, la capitolul sugestii, despre această problemă. Le-am spus că e frumos şi rapid în utilizare, dar că asta nu e suficient, că ar trebui să fie o creştere de performanţă de cel puţin 10%. 

Microsoft Feedback Hub Windows 11

Ştiu, s-au concentrat pe accesibilitate, pe simplificări, care să-l facă disponibil unui număr mai mare de utilizatori decât în prezent. Şi la acest capitol probabil au reuşit. Va fi clar după un an de la lansare, când publicul larg va avea acces la el. 

Să vă spun şi despre erori, o chestiune interesantă. Nici unul dintre oamenii care au instalat Windows 11, dintre cei cu care am discutat, nu au avut parte de aceleaşi erori în utilizare.

Câteva din erorile de care m-am lovit eu, nu le-am reţinut pe toate:

- apeşi tasta Windows şi scrii ceva, dar nu apare nimic în câmpul de căutare;

- aplicaţiile deschise pe taskbar nu pot fi accesate dând click pe ele, doar prin ALT-TAB;

- când creezi ”New desktop” după câteva minute se blochează ori nu mai face trecerea între Desktopuri, ori se blochează tot sistemul;

Erori Windows 11

- când organizezi / poziţionezi ferestrele (aplicaţiile) pe ecran, split screen, uneori se blochează şi nu le mai poţi accesa;

- unele aplicaţii din Microsoft Store nu sunt compatibile.

Microsoft Store eroare Adobe Reader Windows 11

Ce mi-a plăcut la el:

- nu e atât de diferit de Windows 10, unele lucruri seamănă; putem spune că e o versiune îmbunătăţită de Windows 10 şi că e mai frumos ca design. Pentru mine faptul că arată mai bine e irelevant (oricum ţine de gusturi), dar sunt convins că mulţi utilizatori vor fi fermecaţi de aspect.

- vorbeam de accesibilitate mai sus, pentru cineva mai puţin tehnic e mai simplu de utilizat, meniul e gândit asemănător cu cel de pe tabletele Windows Surface, care au touch screen; panourile din setări sunt mai explicite şi ai parte de mici notificări importante cu privire la sistem.

Câteva exemple de îmbunătăţiri:

  • Avem un profil de utilizare al bateriei care te ajută să-ţi observi obiceiurile de utilizare şi cât rezistă bateria, fără să mai apelezi la aplicaţiii terţe.
  • Oferă un estimat al duratei unei actualizări. De multe ori nu făceai update pentru că îţi era teamă că durează prea mult. Acum estimează cât şi poţi să te duci să faci o cafea sau să ieşi într-o pauză scurtă.
  • După instalarea unei aplicaţii noi apare o notificare, care te duce la acest meniu, de unde poţi seta dacă îi permiţi să pornească odată cu sistemul sau nu.
Windows 11 accesibilitate

acel Split Screen sau organizarea aplicaţiilor pe ecran, atunci când funcţionează e excelent;

în ansamblu se simte rapid în utilizare, dacă nu stai să faci comparaţii. 

Ce nu mi-a plăcut:

- sunt diverse unelte sau personalizări, să zicem mai avansate, care nu mai pot fi accesate atât de rapid ca în Windows 10; un exemplu este că Task Manager nu mai poate fi accesat din Taskbar, prin simplul click dreapta.

Stânga Windows 10, dreapta Windows 11.

Acces Taskbar Windows 10 si 11

- cum ziceam şi mai sus, că nu aduce un plus de performanţă. Poate ţi se pare neimportant, dar când Windows a trecut de la 7 la 10 au fost avantajate sistemele cu hardware mai slab. Adică pe acelaşi sistem compatibil (laptop sau desktop), Windows 10 performa mai bine decât 7. Aceleaşi aşteptări le am şi de la Windows 11.

E drept că în cazul lui Windows 11 e discuţia mai nuanţată din cauza criteriilor de securitate stabilite de Microsoft. Adică doar sistemele din ultimii 2 sau 3 ani, care îndeplinesc condiţii de securitate destul de stricte, vor face upgrade la Windows 11. 

Ştiu, sunt utilizatori care spun că acele criterii pot fi depăşte prin diverse artificii, dar mai devreme sau mai târziu Microsoft le va elimina pe toate şi vor rămâne funcţionale doar sistemele compatibile.

Bine, bine şi care e concluzia?

Din punct de vedere tehnic, Windows 11 este fără îndoială mai simplu de folosit decât 10, chiar şi pentru utilizatorii cu un nivel scăzut de cunoştinţe tehnice. Asta creşte probabilitatea de a avea succes. Şi e frumos, chiar dacă nu-mi place mie sau aspectul e irelevant pentru mine, sunt mulţi utilizatori care vor fi cuceriţi.

Aşa cum am arătat, din punct de vedere al performanţei, deocamdată e staţionar, nu aduce nimic în plus peste Windows 10.

Dacă ar fi să speculez pe baza integrării cu Android, aş spune că Microsoft are în vedere revenirea pe terminalele mobile. E o perspectivă pe termen mediu şi lung, dar n-o putem ignora complet.

Nu vă îndemn să instalaţi Windows 11 sau să n-o faceţi. Decizia vă aparţine. Dacă vă place Linux, macOS sau alt sistem de operare, folosiţi-l pe acela. Nu pot să confirm sau să infirm că Windows e ”spyware” şi nici nu e treaba mea. 

Nu am primit vreodată bani sau alte foloase din partea Microsoft şi nici nu am solicitat. Acest articol de blog e realizat din proprie iniţiativă, cu mijloace proprii.

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite