Acer lansează în România seria de produse ConceptD

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Acer ConceptD 5
Acer ConceptD 5

Acer a lansat, marţi, în România ConceptD, un nou brand de produse premium constând în desktop-uri, notebook-uri şi monitoare create pentru profesionişti şi pasionaţi de design.

Laptopul ConceptD 5 este subţire (16.9 mm) şi uşor (1.5 kg), cu un şasiu metalic cu aliaj de magneziu şi aluminiu în zona superioară şi cu aliaj de magneziu şi litiu în zona inferioară. Are ecran 4K UHD validat PANTONE cu 100% Adobe RGB şi Delta E<2 şi un raport ecran-carcasă de 80%. Modelul ConceptD 5 va fi disponibil în România din luna iunie, la preţuri începând de la 6.000 lei.

Acer Aspire 7 2019

Acer Aspire 7 este un dispozitiv elegant cu design metallic, performanţe de top şi calitate audio superioară. Echipat cu procesoare Intel Core i7 din a 8-a generaţie şi cele mai noi plăci grafice NVIDIA GeForce GTX şi memorie DDR4 de până la 16 GB, Aspire 7 poate efectua sarcini multiple cu uşurinţă şi rapiditate.

Acer Aspire 5 2019

Acer Aspire 5 are carcasă din aluminiu, grosime de doar 17.95 mm şi ecrane FullHD IPS de până la 15.6 inci. Acesta e dotat cu procesoare Intel Core i7 din a 8-a generaţie şi plăci grafice NVIDIA GeForce MX250 sau procesoare AMD Ryzen din a 2-a generaţie şi plăci grafice Radeon Vega. Noul Aspire 5 are un design cu rame înguste de 7,82 mm pentru mai mult spaţiu pe ecran, afişaj Full HD IPS şi Acer Color Intelligence. Sunetul e îmbubătăţit prin tehnologia Acer TrueHarmony, pentru o claritate realistă a sunetului.

Acer Aspire 3 este un laptop elegant, clasic, cu un design subţire, finisaj tactil, care vine în variante de ecran FullHD de 14 inci, 15,6 inci şi 17,3 inci.

Acer Aspire 3 2019

Noua serie Aspire va fi disponibilă în România din luna august, la preţuri începând de la 3.700 lei pentru Aspire 7, 1.900 lei pentru Aspire 5 şi 1.300 lei pentru Aspire 3.

Acer Nitro 7 2019

Acer Nitro 7 este un dispozitiv pentru jucătorii pragmatici, care caută raportul cel mai bun între design şi performanţă.  Acesta are un şasiu metalic nou, elegant şi subţire, cu o grosime de doar 19,9 mm. Ecranul de 15.6 inci de înaltă rezoluţie reproduce culori reale la o rată de refresh de 144 Hz, cu un timp de răspuns de 3 ms, pentru o experienţă de joc fluidă, fără întreruperi. Procesoarele Intel Core din a 9-a generaţie şi cele mai noi plăci grafice NVIDIA alimentează Nitro 7 pentru o experienţă de joc excelentă. Nitro 7 are un raport ecran-carcasă de 78% şi promite până la 7 ore durată de viaţă a bateriei.

Noul Acer Nitro 7 va fi disponibil în România din luna iunie, la preţuri începând de la 4.900 lei .

Acer Helios 700 2019

Una dintre cele mai interesante caracteristici ale noului Helios 700 este tastatura HyperDrift (culisantă), care ajută arhitectura termică a notebook-ului  alcătuită din două ventilatoare patentate Acer AeroBlade 3D din generaţia a 4-a, cinci conducte de căldură din cupru, o cameră de vapori şi tehnologia Acer CoolBoost. Prin simpla glisare a tastaturii în faţă, două prize suplimentare de aer sunt descoperite deasupra tastaturii şi sub ecran, oferind componentelor puternice care generează căldură debit suplimentar de aer şi răcire maximă. Panoul din sticlă oferă o vedere asupra conductelor de căldură ale laptopului.

Acer Helios 300

Predator Helios 300 a fost îmbunătăţit cu tehnologii noi şi cu design sofisticat. Jucătorii se vor bucura de cele mai noi procesoare, până la Intel Core i7 din a 9-a generaţie, de noile plăci grafice NVIDIA GeForce RTX 2070 cu Max-Q Design susţinut de tasta Turbo (pentru overclocking instant) şi de Killer DoubleShot Pro pentru o reţea rapidă. Memorie DDR4 2666MHz până la 32GB şi stocare de maximum două SSD-uri PCIe NVMe în RAID 0, plus hard disk.

Noul Helios 300 va fi disponibil în România din luna iunie, la preţuri începând de la 7.000 lei, iar Helios 700 din luna august, la preţuri începând de la 10.000 lei.

Acer Spin 3 2019

Cu o greutate de doar 1.7 kg, noul Acer Spin 3 este uşor de purtat în rucsac sau servietă. Dispune de o ramă subţire de 9.6 mm cu un raport ecran-carcasă de 79%, posibilitate de pliere la 360 de grade şi poate fi folosit ca laptop sau tabletă. Ecranul tactil IPS cu diagonală de 14 inci al  poate fi utilizat cu pen şi touch simultan, iar Acer Active Pen permite o intrare precisă şi directă pe ecran în mai multe puncte de contact. Două difuzoare frontale oferă un sunet clar şi puternic în orice mod de utilizare. TouchPad-ul Precision, care acceptă gesturi Windows 10, permite utilizatorilor să lucreze mai repede şi mai uşor, cu un gest precis şi gest de urmărire.

Noul Spin 3 va fi disponibil în România din luna iulie, la preţuri începând de la 3.400 lei.

Tehnologie



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite