Acer a lansat două noi laptopuri de gaming din gama Predator. Specificaţii complete, preţ şi disponibilitate

Acer a lansat două noi laptopuri de gaming din gama Predator. Specificaţii complete, preţ şi disponibilitate

Acer a prezentat în cadrul conferinţei de presă next@acer, de la New York, două noi notebook-uri de gaming din familia Predator Helios. Este vorba despre modelele Helios 500, cu procesoare Intel Core i9+ generaţia 8 şi Predator Helios 300 Ediţie Specială care include specificaţii actualizate faţă de predecesorul său şi un şasiu alb, distinctiv. Ambele modele oferă performanţe VR-Ready.

Ştiri pe aceeaşi temă

Predator Helios 500, echipat cu ecran 4K de 144Hz

Predator Helios 500 dispune de procesoare overclockabile Intel Core i9+ generaţia 8 şi grafică overclockabilă GeForce GTX 1070. De asemenea, acesta mai vine echipat cu memorie Intel Optane şi cu SSD-uri NVMe PCIe.

Helios 500 este răcit cu două ventilatoare de metal AeroBlade 3D şi cinci conducte de căldură care distribuie aer rece către componentele cheie ale dispozitivului, eliberând simultan aerul cald. Viteza ventilatorului poate fi controlată şi personalizată prin intermediul aplicaţiei Predator Sense.

De asemenea, tastatura cu iluminare RGB oferă patru zone de iluminare cu suport pentru până la 16,8 milioane de culori. Tehnologia anti-ghosting oferă controlul pentru executarea comenzilor şi combo-urilor complexe şi poate fi configurată prin intermediul a cinci taste programabile dedicate.

Aplicaţia Acer Predator Sense poate fi utilizată pentru a controla şi monitoriza componentele vitale ale notebook-ului de la o interfaţă centrală, inclusiv overclocking, iluminare, taste rapide, temperatură şi control al ventilatoarelor.

Predator Helios 300 Ediţie Specială

Gama accesibilă Helios 300 a primit un nou model ”Ediţie Specială”, care este echipat cu un şasiu din aluminiu complet alb, accentuat cu ornamente aurii.


Helios 300 Ediţie Specială (PH315-51) dispune de un ecran FHD IPS de 15,6 inch cu o rată de refresh de 144 Hz şi este alimentat de procesoare Intel Core i7+ generaţia 8, grafică GeForce GTX 1060 overclockabilă, o unitate SSD PCIe Gen 3 NVMe de până la 512 GB şi o unitate HDD de până la 2 TB.

Laptopul de gaming este de asemenea echipat cu până la 16GB memorie DDR4 şi poate fi upgradat până la 32 GB. Helios 300 Ediţie Specială include de asemenea două ventilatoare metalice ultra-subţiri (0.1mm) de tip AeroBlade de la Acer. Acestea pot fi controlate cu aplicaţia Acer Predator Sense, care oferă trei moduri de utilizare:

1.      Coolboost: Pentru jocuri cu încărcare greoaie, randare, streaming şi consum video extins

2.      Normal: Pentru unelte de productivitate cum ar fi Microsoft Office

3.      Silent: Pentru navigare web şi chat online

Preţuri şi disponibilitate

Notebook-urile de gaming Predator Helios 500 vor fi disponibile în Europa din Mai, la preţuri care încep de la 1999 de euro.

 

citeste totul despre: