Această maşină e atât de avansată, încât te apără şi de un atac cu arme chimice

Această maşină e atât de avansată, încât te apără şi de un atac cu arme chimice

Tesla Model X este primul SUV electric al companiei lui Elon Musk.

Elon Musk a prezentat o nouă maşină Tesla. Este tot electrică, se numeşte Model X şi are un buton special care te apără de tot ceea ce te-ar putea ucide pe calea aerului.

Noul SUV produs de compania lui Elon Musk a reuşit să-i impresioneze pe mulţi experţi prin design şi prin capacităţile sale, care sunt, din anumite puncte de vedere aproape la fel de bune ca cele ale unui Model S P90D. Pe lângă toate acestea, noul Model X se pare că vine dotat cu un nivel de protecţie extrem de ridicat. Mai exact, este vorba despre modul care asigură protecţia împotriva armelor biologice.

Având în vedere că nu foarte mulţi dintre noi ne gândim la posibilitatea producerii unui atac în timp ce conducem, un astfel de feature ar putea părea exagerat. Elon Musk, însă, susţine că acesta este un buton real şi că aerul din interiorul maşinii este la fel de curat precum cel din interiorul unei camere de spital.

Astfel, în cazul în care apocalipsa chimică se produce în timp ce conduceţi un Model X, nu va trebui decât să apăsaţi pe buton. Din acel moment, aerul va fi trecut prin filtrul de zece ori mai bun decât al unui autovehicul normal. Cu o capacitate de filtrare a bacteriilor de 300 de ori mai bună, filtrarea alergenilor de 500 de ori mai eficientă şi de 700 de ori mai bună a virusurilor, Tesla Model X este foarte bună şi pentru ipohondri.

Vezi toate detaliile despre noua maşină Tesla

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:

citeste totul despre: