Televizorul Apple, tableta Nokia sau smartphone-ul Facebook sunt tehnologii care vor spune „pas“ anului 2013

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Există zeci de previziuni în ceea ce priveşte anul 2013, mai ales în domeniul tehnologiei, dar indiferent de câte idei revoluţionare vor popula acest an, câteva nu vor ajunge şi pe piaţă.

Facebook este cea mai mare reţea socială, astfel că e de aşteptat ca mereu să vrea să se extindă. Apple este o companie care a intrat pe o anumită piaţă şi a avut un succes foarte mare. Microsoft este nucleul pieţei PC-urilor de peste două decenii, aşa că mereu este aşteptat ceva nou de la acest gigant. Însă, în ciuda tuturor aşteptărilor, aceştia pot să nu acţioneze mereu după cum prevăd specialiştii sau după cum ar dori.

Televizorul Apple sună bine în teorie, la fel ca ceasul iWatch. După ce a reinventat piaţa smartphone-urilor, după ce a reuşit să-şi adjudece supremaţia pe piaţa tabletelor timp de doi ani, este de aşteptat ca orice face Apple să fie un succes. Doar că unele produse nu prezintă interes, iar industria televiziunii este unul dintre ele. Încearcă de câţiva ani pe această piaţă cu Apple TV, dar fără un succes notabil.

De ce nu ar lansa un televizor? Pentru că fragmentarea este foarte mare. Există televizoare de tip LCD, LED şi PDP (plasmele), iar mai nou OLED de la LG. Producătorii recunoscuţi sunt Samsung, LG, Sharp sau Philips şi Sony. Cumpărătorii îi ştiu, au game largi de produse şi îşi permit să susţină linia de televizoare, dar Apple, după cum a acţionat pe toate pieţele de până acum, produce puţine modele şi la preţuri mai mari decât media. Nu este exclus că a luat, la un moment dat, în calcul să intre pe această piaţă, dar ar fi mai rentabil să producă un dispozitiv care se conectează la televizor, decât un televizor propriu-zis. 

Concurenţa pe care un televizor Apple ar trebui s-o depăşească

Tableta Nokia ar fi intrarea finlandezilor pe o piaţă nouă, după ce a telefoanelor obişnuite şi a smartphone-urilor. Chiar şi preşedintele Stephen Elop a spus că nu exclude posibilitatea ca aceasta să fie construită, dar nu va veni în 2013. Compania încă trebuie să-şi revină după pierderile succesive suferite în ultimii ani şi să dovedească faptul că parteneriatul cu Microsoft pentru a folosi Windows Phone a fost o idee bună.

Smartphone-ul Facebook este speculat încă de când reţeaua a trecut de 500 de milioane de utilizatori. Este un mediu în creştere, odată cu creşterea înregistrată de smartphone-uri, astfel că un produs destinat reţelei sociale ar părea destul de probabil. Numai că Facebook este deja pe toate telefoanele, atât simple, cât inteligente. Pentru smartphone-urile cu sisteme de operare populare există aplicaţii dedicate, pentru telefoanele obişnuite există un site mobil destul de bun. 

Investiţia într-un smartphone este destul de mare, iar după debutul prost la bursă înregistrat anul trecut, compania îşi poate lua un timp în care să se stabilizeze şi să aibă un profit constant. Dacă ar plănui, în viitor, un astfel de dispozitiv, ar exista două pieţe pe care l-ar putea furniza. Unui număr restrâns de utilizatori care să-l cumpere drept produs exclusivist sau să producă un număr redus de unităţi şi să încerce piaţa. Totuşi, costurile ridicate tot rămân.

Ecranele flexibile pentru smartphone-uri şi tablete sunt cât se poate de reale şi mulţi le prevăd pentru 2013. Numai că sunt destul de scumpe, mai scumpe decât cele obişnuite, iar dacă un telefon ar fi lansat cu un astfel de display, ar fi ca televizorul OLED LG sau ca cel Ultra HD, adică la un preţ prohibitiv. Însă în 2014 foarte posibil vor fi comercializate dispozitive parţial flexibile. Parţial pentru că restul componentelor încă nu au fost „actualizate“ la versiunea trambulină.

Maşinile care se conduc singure sunt deja în fază avansată de proiectare şi implementare, dar nu chiar gata pentru 2013. Google, în mod paradoxal deoarece nu activează în domeniul auto, a înregistrat cele mai mari performanţe. Totuşi, maşinile gigantului online încă sunt testate având şoferi înăuntru din cauză că ceva s-ar putea să cedeze şi riscul este încă mare. General Motors şi Volvo îşi pregătesc, de asemenea, prototipurile. În plus, dincolo de dificultăţile tehnice, există şi resctricţiile juridice şi morale. Zeci de legi ar trebui adoptate în zeci de ţări pentru ca aceste vehicule să fie apte pentru străzi.

Tehnologie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite