CES 2013: Panasonic a aşezat pe peretele târgului un „tablou“ de 20 inci. Japonezii au creat tableta cu rezoluţie Ultra HD

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Produsul Panasonic este o tabletă la fel cum Note 2 e un smartphone. FOTO The Verge
Produsul Panasonic este o tabletă la fel cum Note 2 e un smartphone. FOTO The Verge

Sony a declarat că ecranului de 84 de inci îi stă bine cu rezoluţia Ultra HD sau 4K. Panasonic s-a decis să nu e de acord şi a lansat la CES 2013 o tabletă de 20 inci, dar tot Ultra HD. Şi pentru că acestui produs îi trebuia un public, japonezii i-au numit pe fotografi şi artişti.

CES 2013 este vorba despre ecrane OLED şi tablete de toate felurile. Panasonic şi-a prezentat „tabloul“ de 20 inci care rulează Windows 8 şi este destinată oamenilor preocupaţi de calitatea imaginilor, de artele vizuale, notează „The Verge“.

Alte specificaţii, în afară de stylus-ul optic cu care vine, nu au fost numite de către producător, dar faptul că ecranul este unul Ultra HD (sau 4K) cu o rezoluţie de 3.840x2.560 pixeli spune destul de multe.

image

Această tabletă a Panasonic, cum era şi normal, are o densitate mare a pixelilor ceea ce permite un control fin cu un touch pen. Fotografii profesionişti care au nevoie să editeze chiar şi cele mai mărunte aspecte ale unei poze sunt principalii clienţi pe care producătorul îi nominalizează. Totuşi, produsul nu este, deocamdată, gata pentru publicul larg, ci este orientat pentru divizia business a pieţei, poate o integrare a acestei tablete în sălile de şedinţe. Preţul nu a fost dezvăluit, dar, cel mai probabil, are câteva zerouri peste cifra de start.

Mai mult, după cum au observat jurnaliştii prezenţi la CES 2013, tableta se încinge destul de mult, fapt cauzat de nefinisarea sistemului de disipare a căldurii. Pentru demonstraţiile de la Târgul de Tehnologie din Las Vegas, Panasonic a încărcat câteva imagini 4K pe tabletă şi oferă o aplicaţie care importă automat fotografiile dintr-o cameră digitală.

image
Tehnologie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite