Cazul înfiorător al elevului ucis în timp ce mergea spre şcoală. Daune uriaşe acordate de judecătorii din Neamţ

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Judecătorii din Neamţ s-au pronunţat într-un dosar penal, acordând daune uriaşe după ce un elev a fost ucis când mergea spre şcoală. În accident au mai fost răniţi alţi doi adolescenţi, unul foarte grav.

Accidentul s-a soldat cu un mort și doi răniți FOTO Antena 3
Accidentul s-a soldat cu un mort și doi răniți FOTO Antena 3

Magistraţii din cadrul Judecătoriei Târgu Neamţ l-au condamnat, recent, pe un şofer din localitatea Pipirig, el fiind găsit vinovat de comiterea infracţiunilor de ucidere din culpă şi vătămare corporală din culpă. Sentinţa a fost de 2 ani şi 11 luni de închisoare, dar cu suspendare sub supraveghere.

Inculpatul are de respectat o serie de condiţii, care au fost impuse de judecători, una dintre ele fiind să nu mai comită vreo faptă penală, altfel sentinţa neprivativă de libertate se poate transforma în una cu executare. În ceea ce priveşte despăgubirile acordate, ele sunt foarte mari.

Daunele materiale şi morale pe care trebuie să le plătească şoferul vinovat şi firma la care era asigurat către rudele adolescenţilor accidentaţi au însumat o valoare totală de 1.850.000 de lei, adică 360.000 de euro. Tragedia a avut loc pe 27 februarie 2020, la Davideni, în comuna Ţibucani.

Pe la ora 06.40, grupul de trei elevi, care aveau vârste de 15 şi 16 ani, mergea spre școală pe marginea drumului către şcoală şi au fost surprinşi de o autoutilitară care transporta lemne. Unul dintre şcolari a ajuns sub roţile autovehiculului, în urma leziunilor decedând pe loc. Ceilalţi doi au fost răniţi, unul dintre ei având nevoie de 40-45 de zile de îngrijiri medicale.

„În timp ce un bărbat de 49 de ani, conducea o autoutilitară pe DJ 155 I a surprins şi accidentat trei minori de 15 şi 16 ani, toţi din Ţibucani. În urma impactului a rezultat decesul unui minor de 16 ani şi rănirea celorlalţi doi, care au fost preluaţi şi transportaţi la spital în vederea acordării de îngrijiri medicale“, transmitea, la vremea respectivă, Poliţia Neamţ.

La proces, şoferul, care nu era sub influenţa alcoolului la data tragediei, a susţinut că a fost jenat de luminile unui autovehicul care se deplasa din sens opus, a frânat, a observat pietonii, dar nu a mai putut să-i evite şi pentru că era întuneric, iar ei nu aveau haine cu elemente reflectorizante. Sentinţa a fost contestată la Curtea de Apel Bacău.

Piatra Neamţ



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite