Trecerea la ora de iarnă. Când dăm ceasurile înapoi cu o oră și cum ne poate afecta

0
Publicat:

Ca în fiecare an, trecerea de la ora de vară la cea de iarnă are loc în ultima duminică din luna octombrie. Românii trec la ora de iarnă în noaptea dintre 26 și 27 octombrie. În acest sens, ora 4.00 a dimineții de duminică va deveni ora 3.00. 

Trecerea la ora de iarnă vine și cu efecte neplăcute. FOTO Shutterstock (Arhivă)
Trecerea la ora de iarnă vine și cu efecte neplăcute. FOTO Shutterstock (Arhivă)

În plus, ziua de duminică, 27 octombrie, va fi cea mai lungă zi a acestui an, având 25 de ore. 

Amintim faptul că inventatorul și omul de știință Benjamin Franklin a fost cel a propus trecerea la ora de vară. Prin introducerea acesteia s-a dorit ca oamenii să se poată bucura cât mai mult de lumina naturală și de a reduce utilizarea celei artificiale. Prima țară care a introdus ora de vară a fost Germania, în anul 1916. 

Deși unii sunt fericiți că se pot bucura de încă o oră de somn, trecerea la ora de iarnă vine la pachet și cu efecte mai puțin plăcute. Unele persoane se pot confrunta cu insomnii, anxietate sau depresie. 

Totuși, ne putem feri de aceste efecte neplăcute prin modificarea treptată a rutinei de somn. În plus, este recomandat ca înainte de culcare să evităm folosirea telefoanelor mobile, însă putem asculta muzică liniștitoare. 

Important este ca atunci când vrem să adormim să ne asigurăm că avem o temperatură ambientală potrivită și să nu avem surse de lumină în încăpere, precum televizorul.  

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite