Foto Școală distrusă de viitura din Galați: "Trei miliarde de lei investiți s-au dus pe apa sâmbetei". Mobilizare impresionantă a localnicilor
0Mobilizare impresionantă de forțe într-o comună din județul Galați, acolo unde inundațiile din ultimele zile au spulberat totul în calea lor. Deși în doar câteva ore au rămas fără agoniseala de-o viață, oamenii au sărit în ajutorul școlii din localitate, pentru a degaja apa. Bătrâni, tineri și copii au răspuns apelului disperat al directoarei, au venit fiecare cu ce a avut la îndemână - lopeți, găleți, roabe - și au evacuat apa și noroiul care aproape înghițiseră clădirea.
Inundațiile care au lovit județul Galați au îngropat sub apă și mâl sute de locuințe, grădini, drumuri, școli și grădinițe. În toiul nopții, apele învolburate i-au făcut pe oameni să se refugieze în podurile caselor. Ore în șir au privit de sus, neputincioși, natura dezlănțuită care le amenința viața.
În comuna Cudalbi situația a fost însă una cu adevărat dramatică, căci șuvoaiele venite parcă de nicăieri au spulberat totul în cale. „Au fost inundate case, curți, grădini, șosele, într-o singură noapte oamenii și-au pierdut agoniseala de-o viață. Pe străzi nu se mai putea circula decât cu barca. Iar din școala noastră doar pereții au mai rămas în picioare”, a declarat pentru Adevărul Anca Dediu, directoarea unității de învățământ din localitate.
„Mi s-a rupt sufletul când am văzut dezastrul”
La Școala Gimnazială „Prof. Emil Panaitescu” învață aproximativ 300 de copii. „Copii de școală primară și gimnazială. Dar la școala noastră este arondată și o grădiniță care și ea a fost distrusă parțial de viitură. Aici pagubele sunt însă mai mici. Școala, în schimb, este acum o ruină”, ne-a povestit cu amărăciune dascălul.
„Este o clădire formată din două corpuri lipite: corpul de clădire vechi și corpul de clădire cel nou, pe care l-am reabilitat chiar astă vară. Timp de două luni s-a lucrat aici la foc continuu. Am schimbat lambriurile, am văruit întreaga clădire, am reparat pereții, am schimbat gresia, am adus îmbunătățiri grupurilor sanitare, am pavat scările cu plăci de granit. Trei miliarde de lei investiți s-au dus acum pe apa sâmbetei”, ne-a mărturisit Anca Dediu, care este și învățătoare în cadrul școlii.
„Parterul a fost inundat complet. Pe holuri și în clase apa a fost de aproape jumătate de metru. Nimic nu a rezistat. Am pierdut tot mobilierul, băncile, scaunele, dulapurile, parchetul tot s-a umflat. Au fost distruse birourile, secretariatul, contabilitatea. Nimic n-am putut salva, nici calculatoare, nici imprimante..nimic”, spune învățătoarea.
Dascălul ne-a povestit că a reușit să pătrundă în clădirea școlii a doua zi după potopul de sâmbătă. „Sâmbătă nu s-a putut intra în școală. Stăteam și priveam neputincioși puhoaiele care tot veneau și veneau. Abia duminică dimineața, când s-au mai retras apele, am reușit să intru”, își amintește femeia. Iar când a deschis ușa, în fața ochilor i-au apărut imagini apocaliptice: „Ce să vă spun..un dezastru! Mi-am amintit cum cu doar o săptămână în urmă umflam baloane împreună cu o colegă, înainte de începerea școlii, pentru festivitatea de deschidere a anului. Totul era pregătit pentru copii, clase noi, curățenie..eram fericiți și mulțumiți. De-abia așteptam să-i primim pe elevi. Iar acum…doar apă, noroi și mizerie. Mi s-a rupt sufletul..”
Oamenii și-au pierdut casele, dar au salvat școala
Dar nu a avut timp să stea prea mult pe gânduri. Împreună cu câțiva angajați ai școlii, directoarea a luat lopata în mână, mopul și gălețile și s-a pus pe treabă: „Am evacuat apa așa cum am putut, am scos mâlul și noroaiele cu lopețile acelea mari de zăpadă, l-am cărat apoi cu roaba, am spălat clasele și grupurile sanitare cu apa din puț, apoi am evacuat tot mobilierul distrus. Am eliberat clădirea de toate resturile aduse de viitură, de bucăți le lemne, tencuială, inclusiv lambriuri de pe pereți au căzut”.
Angajații școlii au muncit până când s-a lăsat întunericul: „Iar cu cât trecea timpul, cu atât se adunau să ne ajute din ce în ce mai mulți locuitori. Inclusiv Cosmin, un elev de doar șapte ani, un copil care m-a impresionat teribil. A venit împreună cu părinții și m-a întrebat ce poate să facă pentru școala lui. L-am rugat să șteargă scaunele. Și a fost extrem de fericit să contribuie”.
Anca Dediu a făcut în cursul acelei zile un apel pe rețelele de socializare: „I-am rugat pe oamenii din localitate să vină să ne ajute să curățăm școala pentru că singuri n-am fi reușit. Și au venit fiecare cum a putut. Cei care nu au ajuns mi-au spus că nu se pot deplasa tot din cauza apelor, ori au casele distruse, ori s-au refugiat pe la rude sau prieteni. Și-și cereau scuze. În rest, a fost o mobilizare extraordinară. Salvarea școlii i-a unit pe oameni într-un mod incredibil”.
Luni, munca a fost reluată, însă de data aceasta au venit și mai mulți copii, chiar elevii care învață în acea școală: „A fost un adevărat furnicar. Pe holuri, în clase, în toate încăperile clădirii au scos apa care băltea, au curțat, au spălat și dezinfectat. Pe mulți i-am rugat să stea acasă pentru că nu era treabă de copii. Dar cei mari nici nu au vrut să audă!”
„Am deschis un cont pentru donații. Să cumpărăm bănci pentru copii”
Cât despre copiii care ar fi trebuit să vină la școală în aceste zile, ei stau acasă: „Noi, în acest moment, avem o școală curată cât de cât, dar goală. Unde să-i primesc pe copii? Vor sta acasă și nu știu când vor reveni la ore. Se punea problema de un container care să ne fie adus, dar nu am unde să-l pun căci tot terenul din jurul școlii este distrus. Teren de sport nu mai avem deloc. Așteptăm ajutoare din partea ministerului căci am fost vizitați de ministra Ligia Deca și ne-a făcut mai multe promisiuni”.
Directoarea Anca Dediu ne-a explicat că aceste orele pierdute vor fi recuperate în așa fel încât elevii țină pasul cu materia: „Nu-mi fac probleme. Le vom recupera în weekenduri, avem „Săptămâna Altfel”, „Săptămâna Verde”..noi să fim sănătoși!”
Povestea școlii din Cudalbi, județul Galați, dar mai ales a oamenilor care singuri au „smuls-o” din noroaie a ajuns la urechile multor români care s-au oferit și ei să contribuie: „În aceste zile am primit zeci poate chiar sute de apeluri de la oameni care vor să ne ajute cu bani sau cu ce avem nevoie”. Însă directoarea nu așteaptă ajutor doar din partea ministerului sau a comunității: „Nu am putut să stau cu mâinile în sân. Azi m-am dus la bancă și am deschis un cont unde oricine din țara asta poate dona bani. Să cumpărăm bănci pentru copii măcar”. Anunțul a fost făcut tot pe Facebook.
„Oamenii dorm în containere, iar alții sub cerul liber”
În noaptea de vineri, 13 septembrie, spre sâmbătă, oamenii din Cudalbi aveau să trăiască momente cumplite, un coșmar de care-și vor aduce aminte toată viața. Furia cu care s-a dezlănțuit natura le-a distrus, în doar câteva ore, agoniseala de-o viață. Mai mult decât atât, oamenii au văzut moartea cu ochii. „A fost terifiant, ceva ce nu vă pot explica în cuvinte. Eu chiar am crezut că-mi voi pierde în acea noapte părinții. Sunt în vârstă, au peste 70 de ani. Tata este cardiac și nu credeam că va putea supraviețui dezastrului. Ei locuiesc într-o casă, chiar pe malul pârâului, la vreo 700 de metri de blocul în care stau eu însă nu puteam ajunge la ei din cauza șuvoaielor umflate. Toata noaptea au stat refugiați în pod ei și câinele, pe care au reușit să-l salveze. Am stat toată noaptea cu ei la telefon rugându-mă să aibă putere să treacă peste nenorocirea asta”, ne-a mărturisit Anca Dediu.
În Cudalbi, mulți dintre oameni dorm acum în containere puse la dispoziție de autorități, iar alții în propriile curți, sub cerul liber.
Uraganul Boris, care a lovit România la sfârșitul săptămânii trecute, a ucis 7 persoane. Ploile abundente, viiturile și alunecările de pământ au măturat două județe. Galați și Vaslui, și au lăsat prăpăd în urma lor. Acum, după ce apele s-au retras, oamenii își numără pagubele, iar alții își plâng morții.