Conflictele barbare care au zdruncinat România după prăbușirea regimului Ceaușescu. Isprăvi tulburătoare, comise pe fondul intoleranței

0
Publicat:

Entuziasmul cu care era privită România în Occident după Revoluția din Decembrie 1989 a fost umbrit, în scurt timp, de un șir de evenimente tragice care arătau fața intolerantă a românilor, abia ieșiți din epoca regimului Ceaușescu.

O secvență din filmul Gadjo Dilo (1997) redă incendierea unei case de romi. Sursa: Youtube.com
O secvență din filmul Gadjo Dilo (1997) redă incendierea unei case de romi. Sursa: Youtube.com

Prăbușirea regimului Ceaușescu a scos la iveală a o serie de probleme grave pe care societatea românească le ținuse sub tăcere în deceniile de comunism.

La scurt timp după Revoluția din Decembrie 1989, respectul cu care era privit poporul român în presa internațională începea să se zdruncine, odată cu șirul de revolte sângeroase de la începutul anilor ‘90.

Alături de mineriadele începute din Valea Jiului, o mulțime conflicte interetnice care îi aveau în prim plan pe români, maghiari și romi au știrbit imaginea de popor tolerant a românilor și au contribuit la marginalizarea României în Europa pentru următorii ani. În același timp, arătau incapacitatea autorităților de a lua măsuri ferme pentru oprirea infracțiunilor.

Cel mai intens popularizat conflict interetnic de la începutul anilor ‘90 au fost confruntările violente dintre români și maghiari, în martie 1990, la Târgu Mureș. Evenimentele din 19 - 20 martie 1990 s-au soldat cu moartea a cinci oameni (doi români și trei maghiari), 278 de răniţi, o biserică ortodoxă incendiată și distrugerea sediilor locale ale unor partide politice.

Peste 20 de oameni (români, maghiari și romi) au fost arestați pentru infracțiuni grave comise în timpul revoltelor din orașul transilvan, iar majoritatea au fost condamnate. A fost nevoie apoi de o perioadă îndelungată pentru ca relațiile dintre români și maghiari, locuitori din Târgu Mureș să intre în normalitate, relata presa vremii.

Primele violențe, ținute sub tăcere

Tulburările din martie 1990 nu au fost singurele conflicte interetnice sângeroase care au avut loc în primii ani ai epocii post-Ceaușescu. Romii din taberele și așezările mărginașe înființate la marginea unor localități din România s-au numărat printre primii vizați de acțiuni de „răzbunare” la care au luat parte numeroși români.

Primele revolte îndreptate împotriva romilor au avut loc încă din zilele Revoluției și nu au fost relatate în presa națională, arăta un raport publicat de Centrul Eruopean pentru Drepturile Romilor, realizat de activistul pentru drepturile omului Istvan Haller.

„În Virghiş, judeţul Covasna, sătenii au ucis doi romi şi au distrus două case la 24 decembrie 1989; în Turulung, județul Satu Mare, un copil a dispărut și 36 de case au fost arse la 11 ianuarie 1990; în Reghin, judeţul Mureş, localnicii au incendiat cinci case la 29 ianuarie 1990; în Lunga, județul Covasna, populația neromână a ucis patru romi și a incendiat șase case la 5 februarie 1990”, arăta cercetarea.

În perioada 13-15 iunie 1990, minerii din Valea Jiului aduși cu trenuri speciale pentru a opri demonstrațiile din Piața Univeristății au ajuns și la periferia Capitalei, unde s-au dezlănțuit împotriva romilor care locuiau în cartierele mărginașe. Numeroși oameni au fost bătuți, iar unele femei au fost agresate, arăta același raport.

„Au urmat și mai multe violențe: în Cuza Vodǎ, județul Constanța, o mulțime furioasă de localnici a incendiat 34 de case la 10 iulie 1990, iar în Cașinul Nou, județul Harghita, sătenii au ars 29 de case la 12 august 1990”, informa autorul cercetării.

Clopotele bisericilor anunțau revolta din satul Mihail Kogălniceanu

În toamna anului 1990, o mulțime furioasă a incendiat cele peste 30 de case locuite de familiile de romi din satul Mihail Kogălniceanu, din Constanța. A fost primul astfel de conflict relatat în presa națională, însă autoritățile nu au luat măsuri împotriva celor care au participat la incendieri.

Comuna care avea atunci o populație de 15.000 de oameni, era locuită de români - majoritari, de macedoneni, turci, tătari, romi și ungari, iar conflictele interetnice s-au extins după câteva incidente izolate petrecute în discoteca din sat între romi și macedoneni și români,.

În 9 octombrie 1990, clopotele bisericii au fost trase, iar sătenii s-au adunat pentru a se răzbuna pe romii cu care conviețuiseră până atunci, de patru decenii.

„Țiganii au venit în 1951. Satul i-a primit fără rezerve. S-au înmulțit repede, azi trăiesc aici 43 de familii (207 de suflete). Din păcate, în ultima perioadă ne-au provocat probleme, 70—80 la sută din ei sunt delincvenți — fură, ucid, comit violuri”, arăta în octombrie 1990, Constantin Ionescu, primarul de atunci al comunei Mihail Kogălniceanu, citat de Revista 22.

Acesta adăuga că după o perioadă de liniște care a urmat Revoluției din Decembrie 1989, satul era cuprins de teroare, deoarece unii romi comiteau infracțiuni.

„Copiii de țigani au jefuit de două ori școala. Nu a trecut zi fără să se întâmple un furt. În sat s-a pus problema linșajului. Dar, trebuie să accentuez, aceasta nu-i vizează pe toți țiganii — nimeni nu are ceva cu specia lor, doar pe delincvenți. După tragerea clopotelor, s-au adunat circa 800 - 1.000 de oameni. Am încercat să calmez populația, dar nu am reușit. Am considerat că acest mod de justiție nu este o soluție potrivită. Oricum, au fost arse doar acele case unde locuiau delincvenți. Aceasta dovedește că populația nu a avut nimic cu specia romilor”, arăta în octombrie 1990, Constantin Ionescu, primarul de atunci al comunei Mihail Kogălniceanu, citat de Revista 22.

Ancheta Poliției nu a dus la descoperirea vreunui vinovat și a făcut ca în următoarele luni, astfel de acțiuni îndreptate împotriva romilor din zonele mărginașe ale unor localități din România să ia amploare.

Ursarii, alungați din sat sub privirile Poliției

În primăvara anului 1991, în satul Bolintin Deal din Giurgiu, un tânăr fusese ucis de un rom ursar, chiar în Duminica Paștelui, după un conflict spontan.

Ucigașul a fost arestat în scurt timp, însă în dimineața zilei următoare, la chemarea sirenei amplasată în centru satului cu 7.000 de locuitori, aproape 2.000 de oameni s-au strâns și au pornit spre casele celor câteva zeci de familii de ursari din Bolintin Deal, pe care le-au incendiat sau le-au distrus complet. Polițiștii i-au prevenit pe cei 150 de romi să fugă din calea mulțimii și să nu se mai întoarcă în Bolintin Deal.

„Răzbunarea nu a fost îndreptată împotriva oamenilor și animalelor. Doar casele au fost incendiate, pentru a îndepărta criminalii. Ei nu au ce căuta printre noi”, declara în 1991 Sorin Nuță, secretarul primăriei din Giurgiu.

În Duminica Înălțării anului 1991, un adolescent rom a rănit cu cuțitul un ospătar într-un bar din Ogrezeni, iar la scurt timp, mii de oameni s-au adunat pentru a se răzbuna pe familiile de romi care locuiau la marginea satului, unii fără să știe de ce.

„Pâlcuri de oameni se strâng pe șosea, pe ulițe. Clopotele bisericii încep să bată în timp ce basculantele claxonează. Sosesc întăriri din Bolintin. Ursarii — vreo 16 familii — simt pericolul și fug în grabă cu mașini și căruțe. Oamenii se hotărăsc să-i pedepsească. Pentru hoțiile lor, pentru obrăznicia și cruzimea lor cu care le-au otrăvit viața. Casele ursarilor sunt devastate, dărâmate cu ajutorul basculantelor. Sătenii se înfurie și mai rău, căci dau de televizoarele color, de casetofoane, de cuferele pline cu covoare persane, de tonele de cereale. De unde atâta bogăție la niște inși care din tată în fiu fug de muncă ca dracul de tămâie”, informa Libertatea, în 1991.

Romii, avertizați să fugă din calea sătenilor

Polițiștii au asistat nepăsători la răzbunarea sătenilor. Câteva zile mai târziu, scene similare s-au petrecut în Găiseni, un alt sat din Giurgiu, unde casele unor familii de romi au fost și ele atacate de români. Și au continuat și în alte zone ale țării.

În localitatea Plăieșii de Sus din județul Harghita, în iulie 1991 cele aproape 30 de case locuite de familiile de romi au fost incendiate, iar unul dintre ei a fost ucis de săteni. Cu trei zile înaintea tragediei, un localnic maghiar fusese bătut de câțiva romi după ce încercase să îi oprească în timp ce își loveau calul. La scurt timp, în mahalaua locuită de romi au fost lipite anunțuri în care aceștia erau avertizați să părăsească localitatea, pentru că le vor fi incendiate casele. Oamenii au anunțat Poliția, însă autoritățile nu au intervenit. Un grup de săteni a tăiat firele electrice care duceau spre cartierul romilor și cele de telefonie, apoi oamenii s-au năpustit asupra caselor incendiindu-le.

În toamna anului 1993, un nou conflict șocant a atras atenția presei. În satul Hădăreni, o încăierare între romi și români a dus la înjunghierea unui tânăr. Cei doi romi implicați în conflict au fugit și s-au ascuns în casa unui vecin de-al lor. Sătenii s-au strâns în număr mare în jurul casei și, pentru că romii să temeau să iasă din ea, au incendiat-o. Cei doi tineri au fost nevoiți să fugă, însă au fost prinși și linșați. Între ruinele casei mistuite de foc, a fost găsit cadavrul carbonizat al unui alt rom. În timp ce polițiștii se arătau depășiți de evenimente, localnicii s-au îndreptat spre locuințele celorlalte familii de romi din sat și le-au incendiat.

„Organismele oficiale din România nu au recunoscut că linșarea romilor și arderea caselor lor au avut motive etnice. Retorica produsă a vizat o mișcare populară masivă împotriva criminalilor, precum și despre conflictul social. Expresia „conflict etnic” - ca să nu mai vorbim de pogrom - a provocat proteste vehemente din partea autorităților”, arăta cercetarea publicată de Istvan Haller.

Numărul celor găsiți vinovați pentru participarea la astfel de conflicte a fost mic față de amploarea și gravitatea lor, iar pedepsele au fost și ele reduse, reclamau, de-a lungul timpului, activiștii pentru drepturile omului. Unele conflicte au rămas însă în memoria românilor, după ce au devenit teme abordate în filme românești ca Gadjo Dilo sau Senatorul melcilor.

Societate

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite