RADIOGRAFIA SAPTAMANII
0Casa ori masina Parintii cuminti fac totul pentru copilul lor. Il vaccineaza impotriva bolilor transmisibile, de la cea mai frageda varsta. Scapat de pojar, gripa, hepatita, oreion sau rubeola,
Casa ori masina
Parintii cuminti fac totul pentru copilul lor. Il vaccineaza impotriva bolilor transmisibile, de la cea mai frageda varsta. Scapat de pojar, gripa, hepatita, oreion sau rubeola, pustiul se va dezvolta mai repede si mai bine. De la cinci-sase ani, ii pun meditator la engleza, la 12 ii iau aparat dentar, la 14 - abonament la fittness. Celularul ca si controalele medicale periodice, vitaminele sau dieta hiperproteica sunt de la sine intelese. Vara, mare, iarna, munte. Apoi, la 18 ani, familia ii ofera cheile masinii, ghipsul sau proteza de femur, dupa caz. Traumatismele rezultate din accidente de circulatie sunt prima cauza de moarte a tinerilor din Romania. E drept ca unii sunt raniti de soferi care conduc aiurea sau nimeresc sub roti pentru ca traverseaza strada neatent. Cei mai multi se afla insa la volanul propriului autoturism, atunci cand intra intr-un stalp, bagand in spital si cativa colegi de aceeasi varsta. Fenomenul nu e o ciudatenie locala. In toata lumea si in toate timpurile, tinerilor le-a lipsit sentimentul pericolului. De aici viteza nebuna, manevrele riscante, depasirile la mustata, pentru impresionarea pasagerei de pe locul moartei. La noi, riscurile sunt mai mari, fiindca drumurile sunt mai proaste, civilizatia soselei lipseste, ca si posibilitatile tehnice de prim ajutor. "Micutul" se mai stie protejat si de bratul lung al legii: daca nu-i da chiar el cu o suta de euro peste brat agentului, taticu' negociaza o impacare cu seful acestuia. Surprinde, de asemenea, usurinta cu care romanii instariti le ofera copiilor o limuzina, in timp ce le refuza dreptul la un apartament sau o garsoniera, care costa mai putin decat aceasta. Copiii sunt tinuti in familie macar pana termina facultatea, pe motivul, declarat sau nu, ca astfel pot fi controlati mai lesne. Alcoolismul, sexul neprotejat si drogurile, celelalte pericole care ameninta viata tinerilor nu au nevoie de carte de imobil. Daca parintii nu reusesc, pana la 18 ani, sa-si educe copilul astfel incat sa reziste tentatiilor, e greu de crezut ca-l vor putea opri de atunci incolo. Doar nu pot fi dupa el pas cu pas, la scoala, la discoteca, in excursii. S-a constatat ca el renunta la aventuri si alcool dupa ce obtine o slujba, pentru ca are o raspundere si intelege ca trebuie sa-si ordoneze programul. Pentru pustii de bani-gata ce primesc astazi motociclete si BMW-uri, o slujba nu inseamna mare lucru. Pe de alta parte, un apartament "al lui" ar putea sa-i mai maturizeze comportamentul. Ar fi si o motivatie pentru a interzice urcatul la volan. Oricum, in lipsa unor programe de educatie a accidentelor si a unor investitii considerabile in siguranta pe sosele, aceasta e singura cale de prevenire a macelului.























































