Scandal pe Aeroportul Otopeni: Pasagerii unui zbor Wizz Air așteaptă de patru ore să plece

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un zbor Wizz Air, programat pentru ora 8,00 a zilei de sâmbătă, nu a decolat nici aproape de ora prânzului, după cum au semnalat pentru „Adevărul” mai multe persoane care își rezervaseră bilete.

Zbor Wizz Air, întârziat pe Aeroportul Otopeni
Zbor Wizz Air, întârziat pe Aeroportul Otopeni

Cursa Wizz Air București-Roma de pe Aeroportul Otopeni de la ora 8 nu a plecat nici acum. Pasagerii au fost anunțați că este vorba despre o defecțiune tehnică la avionul care ar fi trebuit să plece. Acum așteaptă avionul care ar trebui să aterizeze de la Sofia la ora 12... ca să plece cu el spre Roma. După trei ore de întârziere, compania le-a dat pasagerilor câte o prăjiturică și o sticlă cu apă de 0,5 ml”, a declarat pentru „Adevărul” unul dintre cititorii noștri.

image

Drepturile pasagerilor în transportul aerian, prevăzute de UE, se aplică:

  • Dacă zborul este efectuat pe teritoriul UE (indiferent dacă este operat de o companie din UE sau din afara UE)
  • Dacă aterizați pe un aeroport din UE venind din afara Uniunii, iar cursa este operată de o companie din UE
  • Dacă decolați de pe un aeroport din UE către o țară din afara Uniunii, indiferent dacă zborul este operat de o companie din UE sau din afara UE
  • Dacă nu ați primit deja anumite compensații (despăgubiri, redirecționare, asistență din partea companiei aeriene) pentru probleme legate de zbor în baza legislației relevante a unei țări din afara UE.

Drepturile pasagerilor în caz de întârziere a zborului

Dacă zborul pleacă cu întârziere, aveți dreptul la asistență, la rambursare și la un zbor de întoarcere, în funcție de durata întârzierii și de distanța zborului.

Dacă ați ajuns la destinația finală cu o întârziere de peste 3 ore, aveți dreptul la despăgubiri, cu excepția cazului în care întârzierea a fost cauzată de circumstanțe extraordinare. Compania aeriană trebuie să dovedească acest lucru furnizând, de exemplu, extrase din jurnalele de bord sau rapoarte referitoare la incidente. Compania trebuie să ofere aceste dovezi organismului național competent, precum și pasagerilor vizați, în conformitate cu dispozițiile naționale privind accesul la documente.

CE așteaptă propunerile cetățenilor până pe 7 decembrie

În septembrie, Comisia Europeană a solicitat opiniile publicului pentru a consolida și a simplifica legislația UE privind drepturile pasagerilor și pentru a o adapta mai bine la crizele viitoare.

Deși legislația actuală protejează pasagerii care folosesc în mod combinat toate modurile de transport, înaintea, în timpul și după încheierea călătoriei, există în continuare provocări. Printre acestea se numără, de exemplu, aspectele practice ale aplicării reglementărilor privind drepturile pasagerilor și problemele cauzate de întârzierea sau anularea zborurilor din UE în vara anului 2022.

Comisarul pentru transporturi, Adina Vălean, a declarat: „După doi ani de perturbări cauzate de pandemie, cu efecte semnificative asupra planurilor noastre de călătorie, este important să colectăm opiniile pasagerilor cu privire la drepturile care îi protejează. Trebuie să învățăm din experiențele recente și să vedem cum putem asigura reziliența sistemului la perturbări majore ale călătoriilor, de la un mod de transport la altul.”

Consultarea declanșată de Comisia Europeană acoperă cinci subiecte-cheie:

1) îmbunătățirea protecției financiare acordate pasagerilor aerieni împotriva riscurilor asociate insolvenței și crizelor de lichidități ale companiilor aeriene,

2) rambursarea cheltuielilor pasagerilor aerieni care fac rezervări prin intermediul unui vânzător intermediar de bilete,

3) rambursarea în cazul în care un pasager aerian anulează din cauza unei crize majore, precum o pandemie sau o catastrofă naturală,

4) drepturile pasagerilor în cazul călătoriilor care implică mai mult de un mod de transport și

5) o mai bună asigurare a respectării drepturilor pasagerilor pentru toate modurile de transport.

Consultarea este până la 7 decembrie 2022.

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite