Uniformele școlare, un adevărat butoi cu pulbere. Directoarea unui liceu bucureștean rupe tăcerea: „Mi s-a rupt sufletul când am auzit”
0Uniformele școlare ar putea deveni obligatorii, potrivit unui proiect de lege care se află în prezent pe masa senatorilor. O veste bună, spun profesorii, dar și părinții care speră, prin implementarea acestei măsuri, în eliminarea inechităților sociale, dar și a bullying-ului la care sunt supuși copiii.
„Eu aș introduce uniforma de mâine”, ne-a declarat Andreia Bodea, directoarea Colegiului Național I.L. Caragiale din București. Motivul? "Sunt din ce în ce mai multe școli care se confruntă cu un bullying legat de modul în care se îmbracă elevii care au posibilități financiare mai modeste. Este ceva ce nu voi accepta niciodată. Sunt foarte sensibilă când vine vorba despre asta. Pentru mine este o durere personală și profundă. Sunt din ce în ce mai mulți copii care suferă teribil din cauza faptului că ei nu se pot îmbrăca la fel bine așa cum o fac alți colegi de-ai lor. Și problema nu ar fi cum se îmbracă acești colegi, ci faptul că ei se fălesc cu asta, se dau mari, au impresia că le sunt superiori celorlalți”, spune directoarea.
Directoare de liceu: „Povestea fetiței mi-a rupt sufletul. Este revoltător!”
Profesoara ne-a mărturisit că la începutul anului școlar a trăit poate una dintre cele mai tulburătoare experiențe de când este cadru didactic: „Am avut, ieri, prima oră de limba franceză cu o clasă a IX-a. O fetiță s-a ridicat în picioare și a scos dintr-o sacoșă o pereche de pantaloni de trening de culoare verde. M-a întrebat dacă are voie să-i poarte la școală, căci părinții ei nu îi pot cumpăra alte haine. Sau măcar să-i permit să vină îmbrăcată așa până când va putea mama să-i cumpere ceva nou. Se vedea pe copil că este unul modest, că provine dintr-o familie cu venituri mici. Mi-a spus că în școala generală colegii râdeau de ea și îi spuneau că se îmbracă la fel ca în anii 70. Și a început să plângă. Mi s-a rupt sufletul! Eu ce să-i spun acestui copil? Am îmbrățișat-o, am asigurat-o că totul este în regulă, iar apoi am transformat ora de franceză în oră de dirigenție. Am vorbit cu toți copiii despre bullying, despre cum trebuie să se poarte unii cu ceilalți, despre empatie și respect”.
„Elevii vin îmbrăcați la școală de parcă ar fi în arena circului”
Directoarea ne-a spus că îmbrăcămintea cu care se afișează elevii la școală este motivul principal de bullying: „Dacă ar fi după mine, aș introduce o uniformă de secol XXI, nu cum purtam eu pe vremea când eram elevă. Iar din acest an chiar voi impune o ținută. În regulamentul nostru intern, pe care îl vom adopta acum, vom detalia ce înseamnă fuste scurte. La centimetri. Apoi, vom propune o ținută standard: cămașă, bluză, tricou, pantalon sau fustă închise la culoare. Vom stabili cu lux de amănunte ce înseamnă o ținută indecentă, necorespunzătoare. Până acum, nu am avut și nu vreți să știți cum veneau elevii îmbrăcați la școală. Parcă erau în arena circului! Fetele vin cu niște bustiere,cu tot abdomenul gol de la stern până sub buric. E ca un costum de baie. Vin decoltate, cu bluze transparente, strâmte, cu colanți de faci anatomie pe corpul lor. Nu mai discut despre gene false care arată ca niște periuțe de dinți, cu unghii lungi ca niște gheare. Apoi, avem o altă categorie de elevi care poartă șapcă peste șaptă, glugă, niște hanorace peste rochii sau fuste, pantaloni despicați, rupți, cu franjuri, cu lanțuri. Și altă categorie, cea a elevilor cu fițe. Aici se vine în treninguri de super firmă cu denumirea brandului. Sigur, avem și copii modești. Îi vezi efectiv cum umblă cu capul în pământ”.
Profesoara Andreia Bodea arată cu degetul înspre părinți, căci, considera ea, problemele pleacă de acasă, din sânul familiei: „Părinții, mulți dintre ei, încurajează acest comportament. Copilul, când iese pe ușă, când pleacă la școală, este văzut. Părinții îl văd cum este îmbrăcat. Și sunt de acord. Păi am văzut chiar eu în prima zi de școală, la festivitate, părinți extravaganți și nepotrivit îmbrăcați”. „Meciurile”, continuă profesoara, nu vor fi doar cu copiii, deoarece adevărata luptă se va duce cu părinții acestora. Este revoltător, continuă dascălul, care promite să ia măsuri anul acesta: „Excesele vestimentare la care s-a ajuns nu sunt îngrijorătoare, sunt de-a dreptul alarmante! Nu ar trebui să ne diferențiem prin haine, ci prin ceea ce știm, ceea ce învățăm și acumulăm. Trebuie să fii aparte prin ceea ce ai în cap și în suflet”.
„Educația este obligatorie. Cum să-i pedepsim pe cei care încalcă regula?”
Cătălin Nan, președintele Federației Naționale a Părinților, a precizat, pentru Adevărul, că uniforma școlară poate fi introdusă dacă, în urma consultării părinților, aceștia sunt de acord în marea lor majoritat:. „Școlile ar trebui să impună un regulament de ordine interioară care prevede introducerea uniformei sau a unei anumite ținute. Părinții sunt consultați, decizia se supune votului, iar majoritatea are câștig de cauză. Ceilalți se supun regulii. E simplu! Funcționăm cu toții după reguli. Astfel ar fi haos. Nu le respecți, nu mai faci parte din acea școală. Democrația funcționează pe majoritate simplă. Nu-ți convine, pleci”.
Introducerea unei uniforme trebuie să fie luată însă la nivel înalt, căci școlile, spune directoarea Andreia Bodea, sunt legate de mâini și de picioare. „Dacă eu aș impune această regulă, va trebui să vin și cu sancțiuni pentru cei care nu o respectă. Și dacă i-aș invita pe aceștia să părăsească sala de clasă, ce facem? Rămân repetenți din cauza absențelor care se adună. Sau le pot da mustrare scrisă care este însoțită de scăderea notei la purtare. Dar până unde scad nota la purtare? Căci cine coboară sub nota 6, rămâne repetent. Și ce fac? Îi las repetenți doar pentru că au venit nepotrivit îmbrăcați la școală? Apoi, mă aștept să fiu dată în judecată de părinți pe ideea că am restricționat dreptul copiilor la educație”, explică directoarea de la Caragiale.
Cătălin Nan vine cu o sugestie: „S-a creat o falsă impresie că părinții ar fi ticăloși, răi și se impun. Dar nu este așa. Cei mai mulți ascultă de învățători, educatori, profesori și directori. Școala ar trebui să-i educe nu numai pe copii, ci și pe părinți. Să-i învețe cum să-și educe copiii. Dacă aștepți ca initiativa să vină din partea lor, aceasta nu va veni niciodată. Părinții trebuie responsabilizați în luarea deciziilor. Și ce se decide ar trebui să se respecte de toată lumea. Să-și asume și ei și copiii lor consecințele”.
Însă, spune directoarea Andreia Bodea, școala nu este lăsată să facă educație, oricât ar încerca: „Părinții refuză cu îndârjire să-și schimbe principiile. „Hai, mă lași..astea sunt prostii””. Pe asta se merge și atunci nu ai ce face. Iar acest gen de bullying mă revoltă, îmi rupe sufletul. Dacă e ceva ce eu aș sancționa cu maximum de duritate și fără milă asta ar fi. Nu are nimeni dreptul de a-i arăta cu degetul pe acești copii fără posibilități materiale. Aceștia elevi devin complexați, nu vor să mai răspundă la ore, se izolează, se ascund, se duc frustrați acasă. Dacă-i vedeți pe cei modești, sărăcuții, cum se strecoară așa pe lângă ziduri, se vede pe fața lor complexul, se vede neîncrederea, se văd frustrareași suferința”.
Reprezentantul părinților: „Majoritatea dorește introducerea uniformei în școli”
Cătălin Nan, președintele Federației părinților, ne-a spus că majoritatea dorește introducerea uniformei în școli. Sunt, însă, și mulți care nu sunt de acord: „Procentul e cam 55% pro, 45% contra. Cei care doresc uniforma speră să dispară inechitățile sociale dintre copii. Apoi, nu mai au acea grijă de a asigura copilului nu știu câte rânduri de haine. Au două, trei uniforme și asta e. Nu mai face nimeni parada modei pe la școală”, a precizat Cătălin Nan. Părinții care nu doresc să-și îmbrace copiii în uniformă reclamă o practică cel puțin comunistă. „Spun că nu vor să-i băgăm pe copii în aceeași cutiuță, să le îngrădim imaginația, libertatea de exprimare, creativitatea. Foarte mulți spun că ne întoarcem pe vremea lui Ceaușescu, iar alții consideră că uniformele sunt costisitoare. Nu toată lumea și le va permite, mai ales că elevii mici cresc repede. În două, trei luni, uniforma le rămâne mică”.
Directoarea Andreia Bodea este de acord cu acest aspect: „Într-adevăr, autoritățile vor trebui să analizeze această problemă a costurilor și să vină în întâmpinarea celor cu venituri modeste. Nu toți părinții vor avea bani să cumpere aceste uniforme. Trebuie să ne gândim și la ei, mai ales că un elev are nevoie de două, trei schimburi”.
Ce ar trebui făcut pentru a împăca și capra și varza? „Un cod vestimentar. Copiii să fie conștienți de faptul că intră într-o instituție. Școala nu este un loc de distracție, ci de studiu. Aici nu facem desene pe pereți. Aici învățăm. Este o instituție care impune niște reguli clare și pe care trebuie să le respecte. Punct”, concluzionează Cătălin Nan.
Ce spune legea în prezent
În prezent, conform legislației, niciun elev nu poate fi privat de dreptul la educație dacă nu poartă uniformă. Acest lucru înseamnă că, deși unele școli pot recomanda sau chiar impune purtarea uniformei, decizia finală aparține părinților și elevilor. În plus, în multe instituții, chiar dacă uniformele sunt recomandate, elevii care nu le poartă nu pot fi sancționați și nici nu li se poate scădea nota la purtare. Noul regulament-cadru de organizare şi funcţionare a unităţilor de învăţământ preuniversitar, aprobat prin Ordinul 5726/2024 al Ministrului Educației, publicat în Monitorul Oficial pe 12 august 2024, prevede la articolul 183 alineatul (2), următoarele: „În unităţile de învăţământ sunt interzise măsurile care pot limita accesul la educaţie al beneficiarilor primari, cum ar fi, de exemplu, efectuarea de către aceştia a serviciului pe şcoală, interzicerea participării la cursuri sau sancţionarea beneficiarilor primari care nu poartă uniforma unităţii de învăţământ sau altele asemenea”.