Ministrul Educației a anunțat cum vor fi plătiți profesorii în funcție de performanță. Planurile cadru pentru liceu, gata până la sfârșitul lunii

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Ministrul Educației și Cercetării, Daniel David, a anunțat că este în lucru un raport privind starea învățământului, concluzile urmând să fie disponibile până la sfârșitul lunii mai. David a vorbit și despre salarizarea profesorilor, planurile cadru și strategia pe temen scurt și mediu.

Daniel David a vorbit despre cum vede implementarea indicatorilor de performanță FOTO: arhiva UBB
Daniel David a vorbit despre cum vede implementarea indicatorilor de performanță FOTO: arhiva UBB

Acel raport ar trebui să identifice, duupă mine, lucrurile bune pe care le avem și cauzele pentru aceste lucruri bune, astfel încât să știm să le păstrăm și să le dezvoltăm; lucrurile proaste care există în sistem, astfel încât să le căutăm cauzele și să le modificăm”, a spus ministrul Daniel David.

„Aș vrea să văd cooperare și dezvoltări cumulative”

Deși „diagnosticul” va fi pus după ce vor fi disponibile rezultatele raportului anunțat, ministrul a vorbit despre câteva probleme pe care le-a identificat și pentru care există deja strategii. În zona cercetării, a spus ministrul, o problemă majoră este fragmentarea. Sunt pe de o parte institutele naționale de cercetare-dezvoltare, sunt institutele Academiei Române, sunt centrele de cercetare din universități și mai sunt și centrele de cercetare din mediul privat. „De foarte multe ori aceste componentele nu cooperează, nu lucrează împreună, de multe ori se suprapun în activități și fragmentarea nu reușește să ne ducă într-o dezvoltare cumulativă a cunoașterii”, a punctat ministrul. În această perioadă este în derulare un proces de evaluare a tuturor institutelor de cercetare, dezvoltare și inovare, pentru se stabili o strategie privind dezvoltarea domeniului.

Eu cred că avem nevoie de toate componentele. Ne trebuie și institute națioanale - care să fie mai legate de activitatea practică, și institute ale Academiei - pe cercetare fundamentală, cercetarea din universități trebuie urmărită, dar, atenție, într-o logică în care evităm suprapuneri, evităm competiții gratuite și de multe ori pe fonduri publice. Aș vrea să văd cooperare și dezvoltări cumulative”, a spus Daniel David. 

„Universitățile joacă Liga Campionilor, chiar dacă nu câștigă Liga Campionilor”

Vorbind despre învățământul superior, ministrul a apreciat că în cazul universităților se văd „unele evoluții pozitive”. Instituțiile de învățământ superior intră în alianțe europene, unele  foarte puternice, și apar și în ranking-urile internaționale, chiar dacă „mai spre coada ranking-ului”. „Joacă Liga Campionilor, chiar dacă nu câștigă Liga Campionilor”, a declarat ministrul. Când sunt 30.000 universități, faptul că ai intrat în primele 1.500 este un câștig, în condițiile în care finanțarea și mecanismele legislativele nu favorizează „suficient de bine” excelența, a adăugat ministrul.

Problema majoră a învățământului universitar ține în schimb de nediferențierea universităților. Prin legea învățământului se oferă posibilitatea universităților să-și definească voluntar misiunea academică. Se pot focaliza pe educație-formare de resursă umană-cercetare de care au nevoie autoritățile locale sau regionale, altele pot fi focalizate mai echilibrat pe zona de educației și cercetare, iar cele care vor să facă cercetare avansată să poată să facă asta, a explicat ministrul. Faptul că nu se diferențiază aduce în schimb probleme, legate de criteriile de evaluare, de birocratizarea proceselor de evaluare, studenții pot să fie derutați etc.. 

Flexibilizarea programelor de studii este un alt deziderat pentru învățământul unievrsitar, cu atât mai mult atunci când ne comparăm cu universități prestigioase, a punctat ministrul.

„Ai nevoie de profesori motivați și pregătiți în metode moderne de predat”

Vorbind despre problemele identificate la nivelul învățământului preuniversitar, ministrul Daniel David a insistat pe importanța transferului de competențe de la profesor către elev. și pe motivele care au dus la rezultatele elevilor din ultimii ani „Competențe înseamnă trei lucruri: cunoștințe declarative - ce știi să spui, cunoștințe procedurale - ce știi să faci și valori”, a spus ministrul. Or în școala românească rareori este un echilibru între cele trei, iar testele PISA,  a spus ministrul, arată că acest transfer de competențe nu se face foarte bine. „Sigur că ne putem gândi de ce, dar întâi hai să recunoaștem că avem o problemă în acest transfer de competențe”, a subliniat ministrul.

Unul dintre factorii care favorizează transferul de competențe este resursa umană. 

Ai nevoie de profesori motivați și pregătiți în metode moderne de predat. Ca să ai un profesor motivat, trebuie să aibă un salariu decent, rezonabil, conform rolului pe care îl are în societate. Eu mă uit în ultimii ani și văd că cei mai buni absolvenți(...) nu prea alegeau să meargă în preuniversitar. Nu erau motivați. Deci avem nevoie să gândim foarte bine nivelul de salarizare, astfel încât, repet, nimeni nu cere ceva nerezonabil, ci ceva decent, conform rolului pe care noi vrem să-l dăm educației în societatea noastră”, a susținut ministrul.

Pentru că s-a vorbit în spațiul public despre indicatori de performannță pe care ministrul Daniel David îi vrea implementați în sistemul de învățământ, acesta a dat detalii suplimentare, subliniind că acești indicatori de performanță nu sunt legați de salariul de bază, ci vor fi sume care se vor adăuga la venitul de bază sub forma premiilor și bonusurilor. 

„Indicatorii de performanță nu sunt legați de salariul de bază. Eu cred că salariul de bază trebuie să respecte respectul pe care noi îl dăm profesorului în societate și educație. (...) E drept, performanța contează pentru premii și bonusuri, dincolo de salariul de bază”, a precizat David. 

Se va începe lucrul la acești indicatori de performanță, însă oferirea de bonsuri pentru dascălii performanți va ține cont de posibilitățile bugetare și se va aștepta, cel mai probabil, redresarea situației economico-financiare înainte de a fi implementat sistemul. Prioritizarea rezolvării problemei salarizării profesorilor conform rolului pe care îl au este însă necesară, a insistat ministrul, explicând că va trebui adoptată o strategie similară celei din sănătate. În caz contrar, plecările din sistem vor continua, în timp ce absolvenții valoroși vor evita, așa cum o fac și în prezent, intrarea în învățământ. Tot pentru profesori se vor implementa programe noi de trainning,  a mai anunțat David.

Planurile cadru pentru liceu, puse în dezbatere la sfârșitul lunii ianuarie

O altă componentă esențială pentru un învățământ de calitate este curriculum-ul, care pornește de la stabilirea planurilor cadru, programe și manuale. 

Ministrul a anunțat că până la sfârșitul acestei luni vor fi puse în dezbatere publică planurile cadru pentru liceu. Acestea vor fi afișate pe site, vor fi trimise și către profesori, însă de asemenea vor fi organizate dezbateri publice. „Voi planifica patru întâlniri în marile centre academice - București, Cluj, Iași și Timișoara -, fiindcă sunt centre mari și pot să aducă și oameni interesați din celelalte județe, unde să avem aceste dezbateri în care să vină toți actorii relevanți și care vor să se implice”, a anunțat ministrul.

Se va lucra mai întâi cu grupul de experți și se va cere, a mai spus ministrul, și feedback internațional. Dacă în timpul discuțiilor apar idei bune, „nu voi ține să rămână în formula  în care le-am propus și cu mici schimbări pe ici pe colo. Dacă sunt idei bune, sunt dispus să le regândim și să arate altfel, fiindcă în final asta ne interesează, să avem niște planuri cadru pentru liceu care o să ne permită, prin programe, manuale, trainning-ul profesorilor, să putem să generăm absolvenți de liceu care să fie și buni specialiști, și oameni pregătiți să meargă la universitate, dacă doresc, dar și buni cetățeni. Pentru mine un bun cetățean înseamnă un protector al democrației”, a spus ministrul. 

Educație



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite