Norvegia răspunde acuzațiilor Rusiei că militarizează arhipeleagul arctic Svalbard

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Rusia a acuzat Norvegia de presupusă militarizare a arhipelagului Svalbard, o afirmație pe care Norvegia a respins-o într-un comentariu pentru agenția de presă NTB, după ce Rusia l-a convocat vineri pe ambasadorul Norvegiei la Moscova în această chestiune, relatează Reuters.

Așezări în arhipeleagul arctic Svalbard FOTO SHUTTERSTOCK
Așezări în arhipeleagul arctic Svalbard FOTO SHUTTERSTOCK

„Svalbard se află tot mai mult pe orbita planificării militare şi politice a Norvegiei care implică SUA şi NATO”, a transmis vineri Ministerul rus de Externe într-un comunicat, citat de dpa.

Facilităţi care ar putea sluji deopotrivă unor scopuri civile şi militare au fost puse în funcţiune în arhipelagul Svalbard, a acuzat ministerul rus fără a face alte precizări.

Moscova a cerut Oslo să se abţină de la orice activităţi care subminează statutul juridic al arhipelagului Svalbard, a transmis ministerul rus, avertizând că o astfel de activitate ar putea duce la escaladarea tensiunilor sau la creșterea potențialului de conflict în teritoriu.

Purtătorul de cuvânt al Ministerului de Externe norvegian a respins acuzația.

„Svalbard face parte din Norvegia și este parte din NATO. Autoritățile norvegiene acționează în mod evident în conformitate cu Tratatul de la Svalbard", a declarat ofițerul de presă al ministerului Mathias Rongved pentru NTB.

Spitsbergen este cea mai mare insulă din arhipelagul arctic Svalbard, fiind situată la jumătatea distanței dintre Polul Nord și continentul norvegian.

Conform Tratatului de la Svalbard din 1920, Norvegia are autoritate administrativă asupra arhipelagului situat în interiorul Cercului Polar, însă celelalte țări semnatare, între care Rusia și China, au drepturi egale de a exploata resursele naturale ale acestuia. 

Zonele arctice revendicate de Moscova sunt o extensie a lanţurilor muntoase subacvatice ale Rusiei, conform Kremlinului.

Moscova, care are trupe în Arctica, acuză NATO de faptul că ameninţă securitatea Rusiei în această regiune importantă din punct de vedere strategic.

Tratatul restricționează utilizările militare ale arhipelagului, dar insulele nu sunt o zonă demilitarizată.

Pe insulă se află două așezări rusești, Barentsburg și Pyramiden, cu aproximativ 340 de locuitori în prezent, dintr-o populație totală de 2.945, potrivit Statistics Norway.

Norvegia este monitorul NATO pentru vasta zonă de două milioane de kilometri pătrați din Atlanticul de Nord, folosită de submarinele nucleare ale flotei nordice a Rusiei. Zona monitorizată de Norvegia include apele dintre Svalbard și continent.

Europa

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite