Video Psihoza colectivă creată de „Mesia din Maglavit” în anii '30. Cum a hipnotizat Petrache Lupu milioane de români creduli
0O întâmplare ciudată petrecută în urmă cu 90 de ani a scos din anonimat una dintre cele mai sărace comune din România, transformând-o peste noapte într-un loc de pelerinaj căutat de zeci de mii de români. Astăzi, Petrache Lupu, eroul ei, este aproape uitat.
Evenimentul s-a petrecut în primăvara anului 1935 și l-a avut în prim-plan pe ciobanul Petrache Lupu, (1907 - 1994), un tânăr peltic, cu debilitate, care își câștiga existența păstorind oile în pădurile și câmpiile de pe malul stâng al Dunării.
Cum arăta Dumnezeu, descris de Petrache Lupu
Păstorul i-ar fi povestit preotului din sat că în timp ce își veghea liniștit oile într-o zi de vineri, 31 mai 1935 a avut parte de o întâlnire cu o ființă supranaturală pe care popa avea să o identifice nu cu vreun extraterestru, ci chiar cu Dumnezeu.
„Trecând Petrache Lupu în dreptul a trei buturugi din pădure, i-a ieşit în cale un moş cu barbă albă şi lungă până la brâu, cu mustăţi foarte lungi şi împreunate cu barba. În loc de îmbrăcăminte avea peste tot numai păr alb ca mătasea, care îi acoperea corpul până la degetele picioarelor, ca un fel de sarică ciobănească. Sta în aer, la vreo două palme de pământ. De la el venea un miros aşa de frumos cum nu se întâlneşte la nicio floare pe câmp sau în grădină, ceva care aduce cu mirosul de smirnă”, scria medicul Gheorghe Marinescu, în cartea „Lourdes şi Maglavit” (1936).
„Moșul” i-ar fi spus lui Petrache Lupu următoarele: „Nu-ţi fie frică. Să te duci să spui la lume, la părintele, că dacă oamenii nu se potolesc, dacă nu ţin sărbătorile, dacă nu se lasă de rele şi dacă nu vin la biserică, atunci va fi foc”.
Evenimentul relatat de preotul satului a atras atenția presei locale, iar mai târziu, știrea despre „ciobanul care s-a întâlnit cu Dumnezeu” a fost exploatată intens de ziarele mari interbelice, transformând-ul pe tânăr într-un erou național.
Zilnic, mii de români îl căutau pe „ciobanul sfânt”, prezentat mulțimii drept noul salvator al României. I se atribuiau calități paranormale și puteri vindecătoare, iar oamenii veniți din toate colțurile țării își cheltuiau banii în pelerinajele de la Maglavit, crezând că vor fi astfel vindecați, salvați ori vor avea parte de alte binefaceri.
Fenomenul Maglavit, contestat fără succes în anii ‘30
Unii oameni de știință au încercat atunci să atragă atenția asupra psihozei colective de la Maglavit, însă fără prea mult succes, dovada fiind că Petrache Lupu a continuat să fie privit ca un „Mesia”, de numeroși români, până la sfârșitul războiului, când regimul comunist l-a trimis pentru o scurtă perioadă în închisoare.
„În faţa acelei Românii superficial lucide, surâzătoare şi pasive, se ridică una subterană, prăpăstioasă şi ameninţătoare, care nu este ceva, decât prin ce va deveni. Maglavitul ne-a dovedit odată pentru totdeauna cât suntem de primitivi. El este nivelul ţării. Acest fapt este desigur trist, dar şi reconfortant, căci ne eliberează de atâtea iuzii păgubitoare. România este la nivelul Maglavitului”, scria filozoful Emil Cioran, în ziarul Vremea (1935).
Medicii care l-au cercetat în acei ani pe tânăr arătau că acesta avea probleme mentale, iar din cauza unora dintre acestea nu a fost acceptat în armată.
„Fără carte, gângav, ca învățăminte sumare, fără nici o originalitate in idei, stereotip în gesturi și în expunerea sa, cu imaginația săracă și cugetare limitată, o inferioritate intelectuală evidentă, șubred și firav la corp, purtător a trei stigmate fizice: surzenia, gângăvenia și incisivii semilunari”, arăta în 1935 dr. Petre Mihail, medicul primar al județului Dolj.
Medicul Constantin Ion Parhon (1874 - 1969), una dintre personalitățile medicinei românești în secolul XX constata halucinațiile lui Petrache Lupu și oferea o explicație pentru psihoza care îi cuprinsese pe români în fața fenomenului „Maglavit”. Îi invita pe români să se meargă totuși la Petrache Lupu, dacă simțeau această nevoie, spunând că unele tulburări psihice de moment puteau fi vindecate prin puterea sugestiei.
„Când furtul, minciuna, ipocrizia, cinismul, reprezintă bazele „moralei“ sociale, mi se pare că înseși pelerinajele la Maglavit trebuiesc privite ca un exod in căutarea idealului de dreptate și adevăr. Vai. Acest ideal nu va fi desigur întâlnit nici acolo. Dar setea de acest ideal există, iar a reprima cu forța aceste pelerinaje n-ar face decât să accentueze credința în miracol și să dea în acelaș timp celor ce cred, sentimentul unei nedreptăți și constrângeri în plus. Desigur, niciun bolnav cu leziune organică, nici un paralitic adevărat, nici un orb cu alterațiuni reale ale nervului optic, ale retinei sau ale scoarței cerebrale, nu se va vindeca la Baglavit. Dar după părerea mea este mai bine ca cei ce ar crede în această posibilitate, să facă experiența (dacă țin s-o facă), fie și numai pentru motivul fie a nu avea o părere de rău și o îndoială chinuitoare în plus”, arăta medicul.
Psihiatrul Demetru Paulian (1887-1949) descria în termeni duri „minunile” atribuite lui Petrache Lupu, descriindu-le ca închipuiri monstruoase.
„Căldurile excesive din vara aceasta au aprins și excitat creierul unui nenorocit, debil mintal și halucinant, dar este oare obligatori ca și ceilalți, de multe ori oameni de treabă, să halucinze în același chip? Exodul miilor de oameni într-o localitate insalubră, cu riscul unei contaminări sigure de boli infecțioase și cu subjugarea rațiunii și liberului arbitru de către incultură, misticism și superstiție — îmi reamintește episoade similare din evul mediu”, arăta medicul, în 1935.
Omul care aducea ploaia
Afirmațiile sale l-au transformat într-un adevărat dușman al adepților lui Petrache Lupu. Și alți români erau acuzați că nu cred în puterile ciobanului, iar unii puneau nenorocirile întâmplate acestora, pe seama faptului că ar fi îndrăznit să îl critice pe Petrache Lupu.
„Pe aceeași stradă din Capitală, un tânăr a amuțit și altul, de 60 de ani, a orbit. Nenorocirile s-au întâmplat aseară a aceiași oră. Locuitorii atribuie amuțirea flăcăului și orbirea bătrânului faptului că aceștia din urmă au vorbit împotriva ciobanului Petrache Lupu, arătându-se neîncrezători în minunile de la Maglavit. Tânărul care a amuțit a fost dus de rudele lui la biserica Sfânta Maria, pentru ca prin rugăciuni să obțină iertarea”, informa ziarul Tempo.
În ediția din ziua următoare, publicația reda mărturia „mutului”, care își recăpătase glasul în cele din urmă, în urma rugăciunilor și după ce regretase că, mai devreme, băut fiind, ar fi pus la îndoială în cârciumă, minunile „ciobanului sfânt”.
„Limba mi s-a lipit de cerul gurii și n-am mai putut vorbi. M-am întors acasă. Toată noaptea n-am ațipit. Am stat îngenuncheat eu și nevasta mea și mă rugam lui Dumnezeu. Azi dimineață m-am dus la biserica Sfânta Maria. Părintele s-a rugat pentru mine. M-am întors acasă. Am adormit. Când m-am sculat, am început să vorbesc”, relata tânărul.
Mărturia sa era redată într-un articol în care oamenii erau chemați în pelerinaj la Maglavit. Astfel de mărturii au inundat în următorii ani paginile ziarelor.
Ciobanului de la malul Dunării îi erau atribuite nenumărate minuni: putea aduce ploaia, putea vindeca bolnavi și chiar prevesti urmările războiului în care România intrase în vara anului 1941, alături de Germania Nazistă, împotriva URSS. Acesta arăta, potrivit presei, că războiul nu va dura mult și, bineînțeles, se va sfârși în favoarea României.
„Atotputernicul nu va permite un nou măcel al maselor”, a fost, în 1939, una din profeţiile eșuate ale ciobanului, publicată și de unele ziare americane, care îl descriau ca fiind „omul care susţinea că a vorbit cu Dumnezeu”.
Afacerile profitabile pe seama lui Petrache Lupu
În anii ‘30, în spatele lui Petrache Lupu se crease o afacere profitabilă, din care câștigau politicieni, preoți, autoritățile locale și localnici. Un deceniu mai târziu, presa comunistă arăta că totul fusese o înșelătorie.
„Petrache Lupu învățase doar să repete ca un papagal povestea de la buturugă. Veneau la Maglavit oameni din toate colțurile țării, se formau trenuri speciale gratuite pentru cei curioși, dar venea acolo și o lume de a dreptul înșelată de o propagandă respingătoare. Veneau suferinzi, ologi, orbi și betegi, — oameni cu adânci suferințe care fuseseră sfătuiți să încerce tămăduirea la Sfântul de la Maglavit. Nimeni, niciunul dintre cei plecați acolo nu s-a tămăduit, niciunul n-a simțit vreo ușurare. Toți plecau de acolo așa cum veniseră”, informa România Liberă, în 1949.
Zi și noapte convoaie de căruțe se îndreptau pe toate drumurile oltene spre satul ciobanului, relatau ziariștii.
„La „buturugă”, locul se transformase într-un adevărat teatru în aer liber, cu podium, cu negustori de răcoritoare prin împrejurimi, înflorise acolo o adevărată negustorie de șarlatani cari vindeau fotografii și cărțulii. Cât despre lumânări și slujbe, acestea erau date in „exclusivitate” alaiului de preoți și episcopi, pentru că era rost de dever bun, instalaseră și niște lăzi sigilate, unde miile de oameni depuneau obolul lor. În fiecare seară, când sigiliile erau scoase, lăzile pline de bani erau deșertate. Se strângeau milioane... Ce s-a făcut cu banii?”, se întrebau ziariștii de la România Liberă, în 1949.
Tânărul primea o soldă de 4.000 de lei pentru serviciile aduse ca ostaș al Domnului, scria presa vremii, însă era asaltat cu daruri de la cei care îl vizitau. Unele, la fel și banii strânși din donațiile românilor creduli, erau oprite de biserici.
„Miile de schilozi și păcătoși așteaptă zile întregi plângând, pe șoseaua Maglavitului, ca să treacă Petrache Lupu să-i lecuiască. Un general care și-a vindecat fiica la Maglavit a lăsat „Sfântului“, în dar, automobilul său. Așa se face că acum ciobanul sfânt are automobil — o mașină mare și greoaie, cu un șofer țeapăn la volan. Petrache Lupu șade întotdeauna în față — manevrând cu nespusă plăcere butonul negru al claxonului. Una din plăcerile lui — are atât de puține”, informa ziarul Tempo!”.
Gârla în care se scălda Petrache devenise un lac sfânt, iar apa fântânii din curtea casei sale era vândută ca apă vie, cu puteri vindecătoare, arăta presa. Suvenirurile religioase, dar și fotografia trucată a lui Petrache Lupu, întâlnindu-se cu „Moșul”, erau vândute și ele pelerinilor veniți la Dunăre.
Nimeni nu avea voie să îl atingă
Oamenii se puteau apropia cu greu de cioban, iar cel mai adesea, la întâlnirile cu mulțimea, Petrache Lupu, îmbrăcat în straie albe, era urcat pe un piedestal deasupra celorlalți și prezentat acestora fără a mai ține discursuri. La câțiva ani, după ce „fenomenul Maglavit” dispăruse, presa comunistă relata cum se petreceau lucrurile pe malul Dunării.
„Lui Petrache Lupu i se fixase un adevărat program la buturugă. El venea de acasă, trecea printre două rânduri de oameni, dar mai ales trecea printre sutele de schilozi, și se îndrepta spre podium. Mulțimea îngenunchea. Cea mai mare parte dintre oameni aveau lumânări în mână. Petrache Lupu se urca sus, pe podium, privea mulțimea, clipea din ochi, și repeta aceiași poveste, bâlbâit, gângav. Pe urmă, se îndrepta înapoi spre casă”, informa România Liberă în 1949.
Și fiindcă începuseră să vină prea mulți oameni (printre care erau și unii care și-au dat seama că totul nu este decât o înșelătorie), iar alții vroiau să stea de vorbă cu „sfântul”, preoții de la Maglavit au instituit o gardă, adăugau ziariștii.
„Nu lăsau pe nimeni să se apropie. Pretextau: ba că sfântul doarme, ba că sfântul se roagă, ba că are nevoie de liniște. În realitate, Petrache Lupu se „delecta” cu un claxon pe care și-l disputa până la ceartă cu fiul său, și se juca, naiv ca un copil cu „daruri” ce începuseră a-i fi aduse de cuconet. Nimic însă nu-i plăcea mai mult decât joaca cu claxonul, care-l făcea să chiuie și să râdă în hohote”, informa România Liberă.
Unii dintre pelerini au reușit să se apropie însă de el, dar au avut de suferit. Un sătean care voia să îi taie câteva fire de păr lui Petrache Lupu a fost bătut cu sălbăticie, însă scena a fost relatată ca fiind una dintre minunile vremii.
„Ghiță Ifrim, un sătean din județul Iași, căruia i s-a năzărit într-o seară că puterea miraculoasă a sfântului stă în păr, asemenea biblicului Samson, s-a înarmat cu o foarfecă și a încercat să-i taie părul peste noapte. Ce s-a întâmplat mai pe urmă nu se știe precis. Foarfecele au fost găsite la mijlocul curții, iar bietul Ifrim bătut măr, ghemuit într-un ungher, cu straiele rupte și pe jumătate leșinat. I-a apărut Moșul și l-a certat pentru fapta lui. Și Ifrim spune că deși Moșul nu a întins nici măcar mâna asupra lui, s-a trezit totuși cu hainele fâșii și cu tot corpul plin de vânătăi”, informa ziarul „Tempo!”.
Ciobanul „demascat” de săteni în 1949
Regimul comunist l-a scos definitiv pe Petrache Lupu din atenția românilor, nu înainte de a-l demonta mitul acestuia. Presa din primii ani de comunism l-a descris ca fiind bolnav psihic, sifilitic, ticălos, șarlatan, hoț, reacționar.
În 1949, ciobanul fusese denunțat de săteni pentru că ar fi ascuns un dinam de 250 wolți, în loc să contribuie la electrificarea comunei și a fost trimis pentru un an în închisoare.
După ieșirea din temniță, ciobanul, devenit angajat la gospodăria colectivă locală, nu mai putea vorbi despre minunile care îi erau atribuite înainte de război. Abia după 1990, povestea sa a revenit în atenția publicului prin povestea sa senzațională.
Petrache Lupu a murit în 1994, fiind înmormântat în curtea mănăstirii de pe malul Dunării, a cărei construcție a început în vremea în care acesta era privit ca „Sfântul de la Maglavit”. În centrul satului din Dolj, o statuie îl înfățișează în straie de cioban, cu o cruce agățată de cojoc.
Se încarcă comentariile...
